În acelaşi dosar, Cozma mai
fusese condamnat în iunie 1998, la un an şi şase luni de închisoare, dar,
pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. A stat în
închisoare doar o lună de zile. Mineriada de la Stoeneşti a fost practic,
ultima mineriadă, încheiată cu arestări şi condamnări.
Miron Cozma a primit şapte
ani de detenţie. Principalul cap de acuzare a fost instigare la nerespectarea
unei hotărâri judecătoreşti. De asemenea, pentru această mineriadă, trei lideri
ai ortacilor au fost condamnaţi la închisoare între patru şi cinci ani şi
jumătate, pentru favorizarea infractorului, ultraj şi tulburarea liniştii
publice. Este vorba despre Romeo Beja, Sterian Casapu şi Dorin Loiș. Ulterior,
tribunalul Bucureşti a stabilit ca pedepsele lui Casapu şi Loiș să fie
graţiate.
Liga Muncitorilor din
România, Federaţia Naţională a Muncii, Sindicatul ,,Lignitul” Oltenia,
Sindicatul „Viitorul nostru Seciuri”, Uniunea Naţională a Muncii Oltenia,
Uniunea Naţională a Muncii Valea Jiului, împreună cu sindicatele afiliate, au
organizat în 16 februarie comemorarea mineriadei de Stoeneşti.
Anul acesta i-am însoţit pe
ortaci la Stoeneşti. M-a surprins afirmaţia unuia dintre participanţi: „Îmi
este ruşine că doar atât mai putem face în memoria lor. Oricâte greşeli ar fi
făcut, Cozma a avut un merit uriaş, s-a bătut pentru drepturile noastre. De
drepturile câştigate de el beneficiem şi acum. De atunci, niciun lider nu s-a
mai bătut pentru drepturile noastre, s-au bătut doar pentru avantajele pe care
le-au obţinut pentru ei; ba, mai mult, sunt de ceva vreme într-o complicitate
fără precedent cu administraţia. Sunt inginer, prin urmare pot să filtrez ce ni
se întâmplă, şi de aceea vreau să atrag atenţia minerilor de bună credinţă că
şi datorită liderilor actuali am pierdut şi suntem pe cale să pierdem o bună
parte din drepturile câştigate cu sacrificii. Şi aş mai vreau să spun ceva:
Constantin Creţan a avut dreptate, astăzi – minerii au murit nemeritat la
Stoeneşti, în memoria lor mai precis avem datoria de a face toate demersurile
pentru a se afla adevărul despre evenimentele de la Stoeneşti”.
Senatorul PC Cristiana Anghel, prezentă şi ea la
comemorarea ortacilor morţi la Stoeneşti, a precizat că rezonează la problemele
minerilor şi că în acest context va face tot ce ţine de funcţia pe care o ocupă
în Parlamentul României pentru a promova o politică legislativă coerentă, dar
că în opinia sa Cozma a făcut o gravă greşeală implicându-şi ortacii în
problemele sale cu sistemul.
Localnicii au povestit şi
ei: „Au venit jandarmi străini, că îi auzeam vorbind între ei, au bătut nu
numai mineri, ci şi oameni a căror vină a fost doar că s-au aflat la locul
nepotrivit în momentul nepotrivit. Aceştia spun că au ascuns mulți mineri de
furia jandarmilor; pe unii i-au găsit și i-au bătut până aceştia şi-au dat
viaţa; alţii au sărit de la 15 metri de pe pod, în disperare. Pe unii nu i-au
găsit, dar oamenii în casele cărora au fost găsiţi mineri au fost şi ei bătuţi.
Fiul celor în casa căruia s-a ascuns Constantin Creţan povesteşte cum tatăl şi
mama lui l-au ascuns pe Creţan în lada de zestre şi cum mama şi tatăl lui, foarte în vârstă şi atunci, s-au aşezat pe
ladă şi nu s-au mişcat de acolo până ce jandarmii nu au părăsit casa. L-au
îmbrăcat apoi cu haine de cioban şi a doua zi l-au dus la gară, de unde acesta
a luat trenul spre Craiova. Creţan spune că nici soţia nu l-a recunoscut în
hainele acelea...
Creţan spune că morţii din
cimitirul de la Stoeneşti nu au avut pe nimeni şi de aceea au fost îngropaţi
acolo şi că există familii ale celor care au murit la Stoeneşti ce susţin că,
în schimbul unor despăgubiri, casă, bani, au acceptat ca pe certificatul de
deces al soţilor lor să fie trecut accident de muncă.
Creţan
mai susţine că există oamenii care vor depune mărturie în acest sens, atunci
când va veni timpul să se spună adevărul despre intervenţiile jandarmilor la
Stoeneşti.
Ca o concluzie finală a
zilei de a16 februarie (ce coincidență: în 1933, tot pe 16 februarie, mulți
ceferiști mureau la Atelierele Grivița, din București, tot luptând pentru
drepturile lor!), ortacii au spus, fiecare în funcţie de nivelul lor de
pregătire, în esenţă, acelaşi lucru, şi anume că guvernul CDR de la acea vreme
a urmărit, prin acţiunile de represiune de Stoeneşti, un singur lucru:
diminuarea puterii sindicatelor miniere. Lucru pe care l-au şi obţinut. de
altfel. Au reuşit să instaureze teama în rândul ortacilor, dar să şi limiteze
dreptul şi dorinţa ortacilor de a manifesta.
Constantin Creţan a
concluzionat şi el, la finalul acţiunii, că nu va avea linişte, pentru că le
datorează ortacilor asta, până ce nu se va afla adevărul despre evenimentele de
la Stoeneşti.
Adriana Perşa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu