Noi, cetatenii romani, participanti la Referendumul din 29 iulie 2012, si initiatori ai plimbarii democratice in jurul Palatului Cotroceni, facem cunoscuta public
DECLARATIA de la COTROCENI
La Referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei au participat peste 8,5 milioane de cetateni care si-au exprimat liber si constitutional dreptul de a vota.
Vointa poporului se exprima prin vot si reprezinta valoarea suveranitatii, astfel cum este consacrata si de prevederea art. 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
„Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat;”, ceea ce ne obliga sa
SOLICITAM PARLAMENTULUI ROMANIEI urmatoarele:
1. Sa respecte suprematia Constitutei, obligativitate imperativa mentionata in legea fundamentala a Romaniei la art. 3 alin. 5 si, pe cale de consecinta, respectarea dispozitiilor constitutionale cu privire la referendum, dispozitii ce nu impun in cuprinsul lor ”cvorumul” ca o conditie de valabilitate a referendumului.
2. Sa constate ca rezultatul Referendumului a fost favorabil demiterii lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei, cu votul a peste 87% din numarul total al participantilor la referendum.
3. Sa constate ca, urmare a declararii de catre Curtea Constitutionala a referendumului din 29 iulie 2012 ca NEFIIND VALABIL, Traian Basescu continua sa se afle in situatia de PRESEDINTE SUSPENDAT, conform Hotararii nr. 33 din 6 iulie 2012 a Parlamentului,
astfel ca, NECONSTITUTIONAL si ILEGAL, prin aplicarea Hotararii nr. 6/2012 a Curtii Constitutionale, urmare a publicarii acesteia in Monitorul Oficial, Traian Basescu, cu ajutorul unor ofiteri SPP au ocupat Palatul Cotroceni, unde se afla sediul Administratiei Presedintiale a Romaniei si exercita prin uzurpare functia de Presedinte al Romaniei, fapt care conduce la anularea principiilor STATULUI DE DREPT DEMOCRATIC.
Aceasta grava situatie trebuie inlaturata de Parlamentul Romaniei, ca garant al suveranitatii poporului, prin:
1. Finalizarea Referendumului pentru demiterea presedintelui Romaniei, conform prevederilor art. 3 din Hotararea nr. 34/2012 a Parlamentului, in raport cu pct. 3 din Dispozitivul Hotararii nr. 6/2012 a Curtii Constitutionale.
2. Parlamentul trebuie sa constate ca potrivit art. 147 alin. (4) raportat la art. 147 alin. (1) din Constitutie, NUMAI Deciziile CCR privind neconstitutionalitatea dispozitiilor din legi, ordonante si regulamente ale Parlamentului se publica in Monitorul Oficial si sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, NU si hotararile CCR, ele fiind doar acte in constatare.
3. Parlamentul este obligat sa constate si sa respecte dispozitiile constitutionale, care, neimpunand in cuprinsul lor ”cvorumul” ca o conditie de valabilitate a referendumului, nu permit Curtii Constitutionale sa aprecieze valabilitatea sau nevalabilitatea vreunui referendumul, ci doar sa confirme rezultatele acestuia.
4. Parlamentul sa constate ca trebuie VALIDAT rezultatul Referendumului conform procesului-verbal al BEC, in sensul ca Traian Basescu a fost DEMIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI prin vointa a 7, 400 000 de cetateni romani din 8, 500 000 de cetateni care au participat la referendum, ceea ce reprezinta 87% din total de participanti.
SOLICITAM Parlamentului Romaniei, in considerentele obligatiei constitutionale de garantare a statului de drept si de unicul organ reprezentativ suprem, sa constate ca hotararea CCR nr. 6/2012 a fost pronuntata cu depasirea atributiilor constitutionale prevazute la art. 146 lit. „i” si art. 147 si, pe cale de consecinta,
PARLAMENTUL sa implineasca, prin decizia sa, vointa poporului exprimata la referendumul din 29 iulie 2012, constatand ca Traian Basescu a fost demis din functia de presedinte al Romaniei.
Bucuresti, 2 septembrie 2012 La Palatul „Cotroceni”
Autori: Ioan Ghise, senator si Ion Ciochina, jurist
Alte link-uri pe aceeaşi temă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu