BINE AŢI VENIT PE BLOGUL MEU! ***** DACĂ BLOGUL CORESPUNDE CERINŢELOR VOASTRE ŞI VREŢI SĂ FIŢI INFORMAŢI DESPRE NOILE POSTĂRI SAU COMENTARII AVEŢI POSIBILITATEA SĂ VĂ ABONAŢI LA CEEA CE DORIŢI. E GRATIS! ***** "UN OM INFORMAT ESTE UN OM PUTERNIC" (John Davison Rockefeller) ***** "Nu vă ataşaţi decât de oamenii vrednici de stimă; Evitaţi mai presus de orice compania celor laşi; Nimeni nu îi respectă, nici măcar cunoscuţii lor." (Alceu) ***** "Adevăratul curaj nu este forţa brutală a eroilor vulgari, ci hotărârea fermă a virtuţii şi a raţiunii ." ( Alfred North Whitehead ) ***** "Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti." (Winston Churchill) ***** "Daca taci atunci cind ar trebui sa vorbesti, sa stii ca esti fricos." (Abraham Lincoln)***** "Cel care nu are curajul să vorbească pentru drepturile sale nu poate câștiga respectul celorlalţi." (Rene Torres) ***** „Toate lucrurile măreţe din lume sunt realizate de nişte naivi ce cred cu tărie într-un lucru care , în mod absolut evident pentru toată lumea , este imposibil de realizat .“ Frank Richards ***** ''De ne va fi interzisă libertatea de exprimare, proşti şi tăcuţi, vom fi conduşi precum oile spre abator'' George Washinghton ***** VĂ DORESC O ZI BUNĂ!

marți, 6 august 2013

- CONSTANTIN DOBRE - fost organizator si conducator al revoltelor mineresti, august 1977

Pentru că azi, 06 August 2013, este ziua minerilor eu le urez:

LA MULŢI ANI MINERI!
 REDEVENIŢI DEMNI ŞI CURAJOŞI AŞA CUM AŢI FOST ÎNAINTE DE 1989!
 NOROC BUN!

Şi, ca o evocare ale acelor vremuri, am să pun pe blog un articol scris de mine, pe 05 August 2009, cu cele ce mi-au fost spuse de CONSTANTIN DOBRE, plus comentariile mele, pe site-ul meu de atunci "Apăraţi-vă drepturile şi combateţi corupţia!", site închis în prezent:


CONSTANTIN DOBRE - fost organizator si conducator al revoltelor mineresti, august 1977
MINERI - CITITI MAI JOS CE INSEAMNA SA FII LIDER DE SINDICAT

ISTORIE DE LUPTA ANTICOMUNISTA
 IN VALEA JIULUI
Autor: Constantin Dobre
Fostul Conducator al Minerilor Grevisti Anticomunisti din Valea Jiului, Lupeni, 1-3 august 1977

CETATENI AI VAII JIULUI!
CITITI, REFLECTATI, JUDECATI SI ACTIONATI!

BOICOTATI SARBATORILE DEDICATE ZILEI MINERULUI DIN ACEST AN! RUPETI-O CU TRADITIA CIRCULUI SARBATORESC PRO-COMUNIST!
SARBATOAREA DIN ACEST AN SI DIN ANII PRECEDENTI ESTE O SARBATOARE COMUNISTA CARE NU ARE NIMIC COMUN CU MAREA GREVA ANTICOMUNISTA DE LA 1-3 AUGUST 1977.
ADUCETI-VA AMINTE CA ADEVARATA SARBATOARE CARE AR TREBUI SA ONOREZE ZIUA MINERULUI ESTE DATA DE 3 AUGUST. LA DATA DE 3 AUGUST 1977 ELITA COMUNISTA IN FRUNTE CU CEAUSESCU A FOST UMILITA, INJURATA, SCUIPATA, BADJOCARITA, UNEORI APROAPE LINSATA SI CARE IN FINAL A FOST FORTATA SA SATISFACA REVENDICARILE NOASTRE IMPUSE SI NU CERSITE.

CETATENI AI VAII JIULUI!
FITI MINDRI DE TRECUTUL VOSTRU GLORIOS DE LUPTA ANTICOMUNISTA IN VALEA JIULUI SI IMPUNETI GUVERNANTILOR SA SCHIMBE DATA SARBATORIRII ZILEI MINERULUI! FACETI UZ DE CELE CE VA ISTORISESC AICI PENTRU A IMPUNE DATA DE 3 AUGUST CA ADEVARATA SARBATOARE A ZILEI MINERULUI! ADUCETI-VA AMINTE CA CEI CARE SAU JERTFIT SI SUFERIT PE ALTARUL LUPTEI ANTICOMUNISTE IN VALEA JIULUI SINT SI ASTAZI TINUTI IN NECUNOASTERE SI LIPSITI DE RECUNOSTINTA NEAMULUI ROMANESC!
ADUCETI IN FATA SI GLORIFICATI TRECUTUL VOSTRU ANTICOMUNIST SI VE-TI VEDEA CA INTREAGA SUFLARE ROMANEASCA SI LUMEA CIVILIZATA ISI VOR SCHIMBA PARERILE SI NU SE VOR MAI REFERI LA VALEA JIULUI CA LA UN FOCAR ACTIV SI PERPETUU DE SUSTINERE SI INCURAJARE A FOSTILOR COMUNISTI, COPIII, NEAMURILE SI COMPLICII LOR CARE CONTINUA SA VA ASUPREASCA, IMBROBODEASCA, IMPINGA LA SARBATORIRI FALSE SI SA VA UMILEASCA CU SFATURI SI AERE DE MARI CAPITALISTI SCORTOSI, IMPUTITI SI IMBUIBATI!

Cuvant inainte

Marturia de fata se bazeaza exclusiv pe memoriile si consemnarile mele detaliate despre greva minerilor din Valea Jiului, August 1977. Este o oglinda fidela si adevarata a tot ce stiu eu ca s-a intamplat.
Desigur, constient despre locul si importanta istorica si politica a grevei minerilor din August 1977, am colectat un foarte bogat material scris, publicat si nepublicat, inainte si dupa Decembrie 1989 atat in Romania cat si in strainatate. Inainte de Decembrie 1989, materialele pe care le detin sunt copii dupa stenograme ale Ambasadelor Romaniei adresate MAE, documente publicate de Radio Europa Libera, Amnesty International si alte articole si carti din Vestul Europei. La colectia sus citata s-au adaugat, de curand, alte cateva pagini de informatie, publicata de catre reputatul istoric Marius Oprea in urma studierii dosarelor din arhiva SRI.
Necazul meu cu tot acest material este faptul ca el reflecta partial adevarul. Partea masiva de neadevar este axata pe urmatoarele idei si teme:
- colectivismul eroismului central, nominalizat, angajant si determinant (ex.: ‘Comitetul de greva’ care n-a existat de facto; chestia falsa cu cei 400 de mineri care au ocupat primaria orasului Lupeni etc);
- false si exagerate eroizari individuale (ex.: ‘Brigadierul … a smuls atunci microfonul din fata liderului comunist si, aruncandu-si casca la picioarele acestuia, i-a strigat:”Avem cate 5-6 copii si tu si partidul ne luati salariile de la gura lor, Dumnezeul cui te-a pus unde te-a pus!!!”’ etc);
- nomimalizarea, mediatizarea si cinstirea unor pretinsi eroi centrali ai grevei propriu-zise din 1-3 August 1977. Povestile acestora sunt simple insiruiri de fabulatii. Supusi unor investigatii serioase prin corelari de date, timpi, locuri, actiuni etc, acesti ‘eroi’ nu pot proba cu nimic prezenta, participarea, rolul si activitatea lor din timpul grevei.
- date inexacte (ex.: data si timpul instiintarii organelor centrale de catre factorii locali; data sosirii lui Ilie Verdet in Valea Jiului si primul lui contact cu grevistii; timpul si data sosirii si plecarii lui Ceausescu etc );
- descrierea falsa a unor momente de varf din timpul grevei (ex.: sechestrarea lui Ilie Verdet si a lui Gheoerghe Pana, ‘dialogul’ cu Ceausescu etc);
L-a masivele neadevaruri se adauga omisiuni importante, si anume:
- momentele provocarilor de spargere a grevei (ex.: prima aparitie a lui Verdet din timpul furtunii a fost insotita cu strigarea (din toti bosogii) unui miner lupenar cu urmatoarea fraza: “Oameni buni, dati-va la o parte si face-ti loc tovarasului Ilie Verdet. El ne cunoaste necazurile si numai el ni le poate rezolva. El este tatal nostru adevarat”; incercarile disperate ale altor activisti de a dialoga provocator cu grevistii; atragerea grevistilor catre circiumi, deschise provocator in toiul noptii, unde se purtau ‘discutii’ cu persoane ce se pretindeau a fi mineri; incurajarile la violenta fizica si distrugeri materiale in scopul justificarii de reprimare a grevei prin forta; zvonistica, venita din circiumi, cu scopul discreditarii mele (exemple de ‘discutii’ despre mine: nu-i ‘reprezentam’ pe mineri, eram ‘despartit’ de familie, eram ‘beat’ cand le vorbeam minerilor de pe ghereta, aveam neamuri ‘burghezo-mosieresti’, vorbeam ‘exact’ ca ‘tradatorii’ de la Radio Europa Libera); zvonurile false, multiple si persistente in scopul intimidarii, limitarii participatiei la greva si incitarii la violenta;
- marea tradare din interiorul grevei (ex.: ‘propunerea’ ca Ceausescu sa devina ‘miner de onoare’);
- episodul propunerilor, elaborarii, dezbaterii, definitivarii si continutul setului de revendicari prezentate lui Ceausescu;
- etapa confruntarilor dupa greva (dusa exclusiv intre mine si comisia guvernamentala de partid si stat condusa de Ilie Verdet si Gheorghe Pana) pentru respectarea si legalizarea revendicarilor minerilor etc.
Disproportionatul segment de neadevar si omisiuni, aratat mai sus, se datoreaza vacuumului de informatie pertinenta si reala, stiuta doar de mine prin natura si rolul pe care mi la harazit destinul in acea perioada.
Citind si recitand acest amplu material si comparandu-l cu notitele mele, mi-am dat seama ca fara marturia mea istoriografia romana ar continua sa fie frustrata in aflarea adevarului (asa cum a fost el, cu neimpliniri dar si merite) despre momentul istoric de la 1-3 August 1977. Numai pe baza marturiei de fata, si daca se doreste, se poate face o adevarata evaluare a celui mai important protest social si politic din toata perioada comunista a Romaniei.
In perioada anilor 1993-1994, am avut discutii lungi telefonice cu unul din fostii mei colegi si prieten de liceu, pe atunci profesor l-a un liceu industrial din orasul Lupeni. Din descrierile fostului meu coleg si prieten despre situatia de la acea data din Valea Jiului, realizam dimensiunea mincinoasa si falsa a tot ceea ce se spunea si scria in legatura cu evenimentul istoric din 1-3 August 1977. In fuga dupa ‘adevar’, presa scrisa si ‘democrata’ de atunci din Valea Jiului aducea l-a rampa reflectoarelor pretinsi ‘eroi centrali’ si ‘autentici’ ai grevei. Intr-o complicitate totala de ucidere a adevarului istoric, ‘gazetarii’ si ‘eroii’ se intreceau in desfiintarea rolului meu din timpul grevei. Nedumirit l-a auzul acelor neadevaruri si marsavii, i-am marturisit colegului intentia de a scrie si publica adevarul despre greva din August 1977. Elanul mi-a fost frant de argumentele fostului meu coleg. Colegul imi zicea, citez: “Marturia ta ar lovi in amaratii astia care abia isi duc zilele de la o zi la alta. Sunt manipulati, ba Costica, de gazetarii astia nenorociti de la fostele ziare PCR. N-ai vazut in ce stare animalica au fost adusi in iunie 1990, l-a Bucuresti? Eu stiu ca somnul ratiunii si al adevarului naste monstri, dar acum, in toata Valea Jiului e multa confuzie si mizerie morala. Astia care se pretind eroii grevei si care te discrediteaza pe tine, isi vand sufletele si ucid adevarul, numai pentru a manca o bucata de paine mai buna. Sunt saraci cu duhul si nevinovati, ba Costica. Daca poti sa scrii si sa publici fara sa pomenesti de rau numele amaratilor astia, ar fi bine.”
In acea perioada, convins de argumentele fostului meu coleg de liceu la care se adugau inerentele griji zilnice ale emigratiei, in valurile careia ma aruncasem cu intraga mea familie, l-am instiintat pe unicul meu fiu, Dan, despre hotararea mea ca marturia de fata si documentele ce o insotesc sa fie publicate numai dupa moartea mea.
Motivele schimbarii hotararii mele initiale si publicarea acestei povesti adevarata acum, sunt urmatoarele:
- curatirea de impostura si falsa eroizare a actului grevist anticommunist de la 1-3 August 1977 din Valea Jiului;
- nevoia de adevar pur – criteriu suprem pentru cunoasterea, evaluarea si scrierea istoriei ce se vrea dainuitoare;
- evidentierea antagonisnului dintre actul anticommunist din
August 1977 si mineriadele din prima jumatate a anului 1990 care
au sprijinit orbeste mentinerea si perpetuarea comunismului in Romania, deghizat ad-hoc in ‘fecioara tanara si democrata’;
- nevoia respingerii ideilor de justificare a mineriadelor din 1990 prin pretentiile de asimilare, asociere si traditie cu actiunile greviste din August 1977;
- restauratia comunista transformata ‘democratic’ in capitalism rosu, despotic si cainesc;
- impotrivirea acerba si actiunile organizate ale ciocoilor rosii imbogatiti pentru a sterge urmele si nega rezistenta anticomunista;
- indemnurile repetate si staruitoare la uitare si impotrivire la exersarea publica si permanenta a memoriei rezistentei anticomuniste;
- prin minciuni si dezinformari se incearca sa se scrie o istorie falsa si nedreapta despre lupta si rezistenta celor care s-au opus comunismului;
- discreditarea si minimalizarea meritelor, dar mai ales marginalizarea celor care cu adevarat s-au opus comunismului;
- ignorarea si respingerea nenumaratelor apeluri si initiative de a se include in programele de invatamant istoria de lupta si rezistenta anticomunista;
- in sfarsit, sper ca aceasta marturie sa contribuie la largirea si aprofundarea cunoasterii rezistentei neamului nostru din timpul celei mai intunecate perioade din istoria Romaniei.
Marturia de fata este structurata pe perioade, date, episoade si evenimente.
Iulie 1975 – August 1977
Locul meu de munca a fost Exploatarea Miniera Paroseni, Valea Jiului. Am lucrat pe rand la sectorul 4 de investitii (galerii de deschidere)-ajutor de miner si miner (sef de schimb), sectorul 1 productie (abataje frontale)-miner de rapiri in abataj si ajutor de combainer si sectorul 2 productie (tot abataje frontale)-miner de abataj.
Ultima adresa la care am locuit in Valea Jiului, a fost in orasul Vulcan, strada Aleia Viitorului, bloc A4, etaj 7, apartament nr. 43.
In acea perioada am fost victima a doua accidentari. Mai intai am avut rotula genunchelui, de la piciorul stang, fisurata si deplasata necesitind doua operatii succesive cu tinerea piciorului in ghips timp de 45 de zile, iar in al doilea accident am fost prins intr-o surupare la unul din abatajele de carbune de la sectorul 1 productie cu rezultatul unei rani deschise pe spate si leziunea interna a rinichilor (aproape 2 saptamani de zile am urinat numai sange).
In vara anului 1976 a avut loc una din adunarile generale a oamenilor muncii la nivel de exploatare miniera. Profitand de prezenta in prezidiu a primarului orasului Vulcan (teritorial si administrativ, E.M. Paroseni se afla sub administratia orasului Vulcan), numitul Barb(u), am ridicat problema despre draconica obligatie a prestarii de munca voluntara (100 de ore) pe santierele de constructii ca o preconditie a trecerii pe listele de cumparare a unui aragaz. A urmat un dialog dur si taios intre mine si primar. Mai intai, primarul (gras, imbuibat si rosu in obraji de furie) mi-a spus scurt: “Ma tovarase, daca vrei sa primesti aragaz trebuie sa prestezi munca voluntara. Daca nu, nu vei primi aragaz”. In ciuda semnelor cu mana venite catre mine de la directorul exploatarii, secretarul de partid si presedintele de sindicat (se aflau si ei in prezidiu) pentru a nu raspunde inapoi primarului, m-am ridicat din nou in picioare si am intrebat: ‘Dumneavoastra, activistii de partid, sindicat si UTC, cu pretul caror munci voluntare prestate v-ati luat aragaze?’. Parca-l vad si azi, tremurand de furie, batosat, cu mainile in solduri si ratoindu-se catre mine, primarul mi-a raspuns: “Cu pretul obrazniciei dumitale”. Calm, m-am ridicat din nou in picioare si am strigat catre primar: ‘Te rog sa folosesti aceasta impertinenta in familia ta si cu subordonatii tai. Dupa spinarea noastra, rotindu-mi privirea catre colegii de munca, tu si cei ca tine traiti ca imbuibatii. Nu-i asa fratilor?’. Atat a trebuit! A urmat o adevarata minirevolta a colegilor din sala, bine intesata cu injuraturi specifice minerilor si cu repetate expresii: ‘Huo, hotilor!’. Sedinta a fost suspendata iar primarul, inconjurat de catre director, secretarul de partid pe intreprindere si presedintele de sindicat, a parasit imediat sala de sedinta in huiduielile si injuraturile minerilor. Imi amintesc despre cat de mandru eram atunci, imediat dupa acea sedinta, inconjurat si incurajat de colegii mei pentru isprava mea, pe buna dreptate, dupa parerea minerilor prezenti in acea sala de sedinte.
Urmarea ‘obrazniciei’ mele a fost neiertatoare. In primele 4-5 zile de la incident a avut loc prelucrarea, individuala, ‘muncitoreasca si tovaraseasca’, a colegilor de munca. Asa dupa cum am aflat mai tarziu, prelucrarea a fost bogata in amenintari dar si promisiuni desarte cu bilete de sindicat in statiuni de odihna mai greu accesibile pentru mineri, premii in bani dati pe sub mana si locuri de munca mai avantajoase din punct de vedere al castigurilor salariale.
Cu ce m-am ales eu?. In primul rand, cu unul dintre cele mai grele locuri de munca unde se castiga cel mai putin, o izolare vizibila la maistrii, conducerea sectorului si exploatarii miniere, privarea de orice prima salariala dar mai ales cu umilitele si provocatoarele persiflari ranjite, de genul: “Ce faci ba, revolutionarule?”, “Ai grija ba, ca ti-ai facut bube-n cap”, “Degeaba ba, ca tot n-o sa primesti aragaz daca nu muncesti voluntar pe santier” venite din partea acelorasi prelucratori (conducatorii exploatarii miniere, presedintele de sindicat, secretarul de partid al minei Paroseni, activisti municipali si judeteni de partid si sindicat si securistul afiliat minei Paroseni).
Aproximativ o luna de zile mai tarziu, la mijlocul noptii, dupa iesirea din schimbul 2 de munca si aproape de locuinta mea din Vulcan, am fost atacat miseleste, pe la spate, de 3 indivizi care dupa ce m-au trantit la pamant cu pumnii si picioarele, unul din ei a zis: “Ii ajunge ma, pentru un aragaz”. Am reclamat despre bataie si tarasenia cu incidentul despre munca voluntara la Primariile din Petrosani si Deva. La Deva am fost primit de David Gheorghe- secretar cu relatii de munca si probleme sociale. Politrucul mi-a ‘indicat’ sa ma plang la militie despre chestia cu bataia iar despre problema cu munca voluntara mi-a replicat: “Unde-i lege, nu-i tocmeala!” si chiar ma ‘sfatuit parinteste’ ca numai prestand munca voluntara ma voi ‘restabili’ in ochii tovarasilor.
Foarte ingrijorat de nevoia acuta a unui aragaz (fiul meu era in varsta de 3 ani de zile), am urmat sfatul practic a unui coleg de munca despre cum ar fi trebuit sa procedez. A doua zi, m-am prezentat la seful de pe santierul de constructii al stadionului de fotbal din Vulcan-sef care m-a usurat de 200 de lei (m-a taxat dublu fata de spaga obisnuita, motivandu-mi ca trebuia sa imbuneze pe cine stiam eu bine ca l-am ‘jignit’) in schimbul adeverintei doveditoare a 100 de ore de munca voluntara. In felul acesta am putut sa-mi cumpar aragaz si sa ma ‘restabilesc’ in ochii tovarasilor de la Primaria din Vulcan.
Mi-a prins bine, mai tarziu, primul meu gest de revolta in Valea Jiului. Invatasem bine lectia cu cine aveam de-a face.
Atunci am inceput sa reflectez si sa stochez in memorie si in scris necazurile si problemele minerilor din Valea Jiului. Mi-am inceput si autodidactarea cu cunostinte despre Constitutia RSR, L27/1966 (Pensii de asigurari sociale de stat) publicata in Buletinul oficial 85/28 decembrie 1966, ceva despre mecanismul financiar-contabil, cheltuieli si venituri, normari si salarizari, organizarea si statutul intreprinderilor de stat, stabilirea si implementarea planurilor de productie (de ‘jos in sus’ si de ‘sus in jos’), eficienta si productivitate de tip socialist, angajamentele in numele oamenilor muncii, sursele si destinatia unor fonduri banesti, nivelarea veniturilor clasei muncitoare (grija obsesiva de a nu se imbogati cineva) prin parghia dirijarii preturilor, dar mai ales smecheria cu irealistele si diversele cote procentuale financiare varsate la bugetul de stat din veniturile nete ale intreprinderilor miniere. ‘Inzestrat’ cu acele cunostinte plus multa perspicacitate si spontaneitate am reusit, in August 1977, sa ‘bat’ la cap si la fund si mai ales sa contrazic si sa umilesc, cu propriile lor argumente pe conducatorii ‘iubiti’ de atunci.
Iulie 1977 – Nivelul cunostintelor mele despre necazurile si problemele minerilor din Valea Jiului
Incerc sa redactez sistematizat si nuantat. Inutil sa adaug ca acele necazuri si probleme mineresti din Valea Jiului, la care s-au adaugat cele din timpul grevei si dupa greva, le-am vazut, trait, simtit pe propria-mi piele si marcat profund pentru tot restul vietii mele.
Iata rezumatul lor:
- Existenta unei burghezii rosii privilegiata, aroganta, corupta, asupritoare si total nepasatoare fata de necazurile minerilor;
- Planuri de productie total irealiste, ‘fundamentate si dezbatute’ de ‘jos in sus’, ‘corelate’ cu celelalte ‘propuneri’ de planuri pe ramuri si domenii ale economiei nationale, totul rezultand in planuri ‘unice’ care odata ‘dezbatute si aprobate’ in MAN deveneau legi si obligatorii ‘de sus in jos’. Se mai adaugau acele faimoase ‘angajamente de planuri suplimentare’ ce se declarau ‘stimulatoare’ si luate in ‘numele’ minerilor – unul din criteriile de baza pentru promovarea ticalosilor pe linie de partid, sindicat si de stat;
- Inmultirea dramatica a accidentelor mortale si cu incapacitate temporara/lunga durata de munca in subteran;
- Penalizarile salariale lunare, proportionale cu gradul de nerealizare a planurilor de productie;
- Lipsa acuta in aprovizionarea Vaii Jiului in special cu produse din carne si panificatie. Practic se generalizase intrarea minerilor in subteran cu pachete de mancare compuse invariabil din felii de paine neagra unse cu untura si marmelada inlocuind traditinalele calupuri de slana, painea alba sau intermediara, ceapa si rosiile;
-Cartelarea painii (neagra-unicul sortiment), uleiului, zaharului si fainii. Se dadea cate un sfert de paine neagra pe zi de fiecare persoana, 500 grame de zahar de persoana pe luna, 700 grame ulei sau untura de persoana pe luna si 1kg si 250grame de faina de persoana pe luna;
- Generalizarea lucrului de 60 de ore in fiecare a doua saptamana de zile (daca prima saptamana lucrai 6 zile din 7, obligatoriu urmatoarea saptamana lucrata era 7 zile din 7) la care se adauga ‘voluntariatul’ prelungirii suturilor (schimburilor de munca) zilnice cu inca 2-3 ore. Tot acest diabolism de stoarcere fizica a minerilor se facea in scopul atingerii aberantelor cifre de plan – plan de productie care nu numai ca era irealizabil dar si extrem de costisitor prin scaderea dramatica a capacitatii de munca, neglijarea normelor de protectie, inmultirea cazurilor de accidente si imbolnaviri cu consecinte dramatice in plan social si familial. Pe scurt, se practica un adevarat sclavaj;
- Tehnica si tehnologiile din subteran, echipamentele de protectie, aprovizionarea cu materii prime si materiale – toate acestea erau sacrificate pe altarul lozincilor de economii si eficienticizare pedalandu-se vartos pe recuperare si refolosire. Erau foarte la moda carpelile (citeste:reparatiile) transportoarelor de carbune (cratere metalice si benzi de cauciuc), a picamerilor, a stalpilor hidraulici din abataje, a combinelor de taiere a carbunelui, a perforatoarelor in piatra etc precum si desele caderi de tensiune a curentului de forta din subteran;
- Obligativitatea prestarii de munca voluntara pe santierele de constructii in vederea trecerii pe listele de aragaze (100 de ore), garsoniere (150 de ore) si apartamente (200 de ore);
- Ignorarea si lipsa de solutionare a nenumeratelor plangeri si memorii ale minerilor adresate la nivel local si central;
- Lipsa totala a locurilor de munca pentru sotiile minerilor in vederea suplimentarii veniturilor banesti ca urmare a ciuntirii, constiente si programate, a salariilor mineresti;
- Abandonarea nejustificata a sistemului de lucru de 6 ore pe zi si inlocuirea lui cu cel de 8 ore pe zi – acesta din urma, asa cum am aratat mai sus, devenind 10-11 ore pe zi, 6-7 zile de munca pe saptamana calendaristica;
- Propaganda aiuritoare si draceasca a intrecerii socialiste intre intreprinderile miniere, sectoare de productie, si chiar brigazi si schimburi de munca – propaganda ce era obsesiv si grotesc mediatizata in presa locala, pe toate gardurile dar mai ales pe peretii interiori si exteriori ai cladirilor miniere de administratie. La intrarea zilnica in salile de pontaj, unde se striga prezenta ca la gradinita, ochiii minerilor erau izbiti naucitor de un afisaj dens si multicolour (de prost gust) cu tot felul de grafice, tabele cu cifre, lozinci si citate, nelipsitele tablouri cu ‘iubitul si pretuitul conducator’ atarnate cat mai sus sa vada si sa i-a aminte lopatarii ca cineva acolo ‘sus’ veghea zi si noapte asupra lor, table din lemn, mari si negre, pe care erau trecute zilnic, cu crete de diferite culori, ‘intrecerili’ socialiste (in cifre si procente) dintre exploatarile miniere, sectoare de productie si brigazi de munca, nenumaratele panouri ce erau impartite in doua categorii si expuse pe pereti opusi: cele stimulatoare, mandre si chematoare la intrecere se intitulau: “Coltul fruntasilor”, “Nu fiti lenesi, munciti si obtineti rezultate ca noi”, “Cu capul sus”, “Exploatare fruntasa”, “Sector fruntas in productie”, “Brigada fruntasa condusa de…”, “Drapelul rosu de fruntas”, “Minerul fruntas” categorisit pe luni si trimestre, exploatari miniere si sectoare de productie iar vis-à-vis erau titulaturile rusinoase denumite astfel: “Coltul codasilor”, “Nu faceti ca ei”, “Ajutatii sa se indrepte”, “Ne trag inapoi”, “Rusine lor, pentru conditiile minunate in care traim”, “Nemotivatii care pretind ca sint bolnavi”, “Chiulangiii”, “Prinsi cu minciuna!”, “Criticati in luarile de cuvant”, “Vinovati pentru nerealizarea sarcinilor de plan”etc.
- Ilegala si abuziva neplata a certificatelor medicale care nu erau semnate si avizate favorabil de catre presedintii de sindicat sau secretarii de partid de la nivelul exploatarilor miniere. Inaintea consultarilor de la cabinetele medicale din exploatarile miniere, pacientii erau ‘sficuiti’ cu intrebari de genul: “Cum te ai cu presedintele de sindicat?”, “Dar cu secretarul de partid”, “Esti trecut pe lista codasilor?” Ticalosenia ajunsese pana acolo, incat trebuia mai intai sa fii ‘vazut’ si ‘consultat’ de catre unul din cei doi-presedintele de sindicat ori secretarul de partid. ‘Competentele’ si ‘diagnosticurile’ medicale ale celor doi politruci nerusinati se rezumau cam la urmatoarele: “I-a dezbraca-te ba, sa-ti vad cu ochii mei buba”, “Nu ai ba ferbiteli si nici nu esti negru in locul unde zici ca te doare. Te prefaci!”, “Daca ai avea raceala, s-ar vedea pe obraji!”, “Treci ba pe la carciuma, trage pe gat cateva duble de tarie si sa vezi ca o sa-ti treaca”. Cei doi se ‘sensibilizau’ numai daca erai adus pe targa din subteran, iar atunci, pentru a arata ‘grija’ pentru ‘clasa muncitoare’, se agitau si luau initiativa strigand in gura mare, musai cu martori oculari: “Chemati, ma tovarasi, salvarea mai repede! Nu se vede ca moare asta pe targa?”. Ei se credeau ‘populari’ si de ‘gasca’, cand schimbul de noapte era trimis acasa (din cauza intreruperilor curentului de forta in subteran), adresandu-ni-se ‘smechereste’, ofensator si insultator cu expresii de genul: “Sa dormiti ba, si sa nu va futeti nevestele ca trebuie sa aveti putere de munca pentru recuperarea planurilor de productie” sau “Acuma este timpu ba, sa va prinde-ti nevestele in pat cu altii”. De remarcat faptul ca cei din conducere nu aveau nevoie de avizul celor doi, pe certificatele lor medicale, pentru ca ei (conducatorii) fusesera ‘verificati’, erau ‘de incredere’, devotati ‘cauzei’ si ca era ‘rusine’ sa li se puna ‘cinstea’ l-a indoiala.
- Umflarea schemelor, de personal, administrative, politice, sindicale si UTC din cadrul fiecarei exploatari miniere, CCVJ (Centrala Carbunelui din Valea Jiului), primarii comunale,
orasenesti si municipale.
Toti minerii din subteran injurau, pe fata si in ‘dos’, pentru ca se generalizase practica “trei cu mapa si unul cu lopata”. Lopata de carbune din subteran era botezata de noi, minerii, ca fiind “Inima lui Stalin”. Lopata cu pricina avea forma unei inimi si era de trei ori mai mare decat lopata clasica de pe santierele de constructii.
- Lipsa acuta de locuinte in toata Valea Jiului. Tabelele interminabile cu cereri de locuinte erau reflectia fidela a acelei acutizari cu impact negativ in planurile fluctuatiei fortei de munca si al degradarii sociale. Putinul fond de locuinte, existent la acea vreme, era supus unui adevarat exercitiu de abuz grosier si ilegal prin tehnicile cunoscute de: pcr (pile, cunostinte, relatii), munca ‘voluntara’ pe santierele de construcii si ‘ungere’ (citeste: mita) a diferitelor ‘roti’ care ‘scartaiau’.
- Legea 3/1977 (structurata pe 9 capitole si peste 90 de articole) publicata in Buletinul Oficial nr.61 din 8 iulie 1977. Aceasta inlocuise L23/1966 (structurata pe 3 titluri si 15 capitole) publicata in Buletinul Oficial nr.85/28 decembrie 1966. Noile prevederi din L3/1977 privind revizuirea medicala in termen de 15 zile a pensionarilor cu invaliditate de orice grad (art. 88), persoanele care-si pierdusera jumatate din capacitatea de munca si lucrau jumatate din durata normala a programului beneficiau doar de pensia de invaliditate de gradul 3 (art. 23) dar mai ales majorarea limitei de pensionare cu 2 ani pentru persoanele care lucrasera efectiv 20 de ani in subteran (art. 14) au generat scanteile furtunii din 1-3 August 1977.  In domeniul istoriei privind crimele si victimile comunistilor, auzisem, ‘pe furis’, franturi din discutiile repetate, soptite si nocturne, dintre parintii mei („sa nu auda aia miciii ca poate vorbesc la scoala si ne trezim ridicati in toiul noptii de banditii astia si dusi la Canal” – zicea tata. „Aoleu, pe-acolo ne-ar ramane oasele” - soptea mama, ingrozita) iar mai tarziu de la REL si chiar din mediul lumii subterane. Dimineata, dupa fiecare discutie sfanta si nocturna dintre mama si tata, fratele meu mai mare (Stan) dar mai ales eu („prea curios, bagaret si neastamparat” – zicea mereu mama, ingrijorata) eram chestionati riguros daca in noaptea precedenta am dormit adanc, auzit ceva si in special daca iesiseram la privata ca parca (insinuant) se auzise usa din spatele casei scartaind. Prin anii ’76 - ’77 auzisem (in subteran, in timpul pauzelor de masa) despre fel de fel de crime oribile ale ‘eroilor’ comunisti la adresa fostilor ‘asupritori’ din regimul ‘burghezo-mosieresc’. Am fost indeosebi fascinat dar si ingrozit la auzul povestilor unui angajat (se zicea ca ar fi fost paznic temporar, la una din statiile de transformatoare din subteran, descris ca fiind aproape ‘lesinat’ si ‘arata rau’ din cauza pataniilor de la Canal si Aiud) care la sfarsitul fiecarei grozavenii povestite, suduia (injura), din adancul sufletului, burghezia rosie – vinovata de tot ceea ce i s-a ‘intamplat’ lui. In noaptea de 1-2 August 1977, lozinca: “Jos cu burghezia rosie” (scrisa de mine pe o pancarda si scandata insistent si sacadat, de catre minerii grevisti paroseneni, pe tot traseul parcurs catre mina Lupeni) mi-a fost inspirata de suferintele acelui OM si purtata in onoarea lui si a celor ca el. Mult mai tarziu, aveam sa indur bataile si investigatiile umilitoare ale Securitatii despre sursa de inspiratie ale acelei lozinci strigate si legaturile mele cu cei care aveau ‘gasca-n Berna’. Pur si simplu, securistii nu intelegeau cum a fost posibil ca un fiu de taran si muncitor, scolit ‘gratis’ de catre ‘partidul clasei muncitoare’ sa devina, peste noapte, port-stindardul ‘agenturilor straine’.

15 iulie 1977 – seara lui 1 august 1977
Zvonuri si razmerite izolate

Inainte trebuie precizat urmatoarele:
- sediile administrative ale minelor se aflau foarte aproape de strada principala a Vaii Jiului (exceptie fiind mina din Aninoasa-mai izolata, asezata intre dealuri unde transportul minerilor se facea exclusiv cu autobuze inchiriate);
- distantele dintre minele din partea de vest a orasului Petrosani, erau relativ mici (lungimea a 2-5-6 statii de autobuz), parcurgerea lor realizandu-se cu autobuzele de transport urban in comun dar si cu piciorul (Vulcan-Paroseni, Paroseni-Lupeni, Lupeni-Barbateni si Barbateni-Uricani);
- foarte multi mineri locuiau in localitati diferite de cele in care se se aflau minele in care lucrau. Aproape toti cei care lucrau la mina Aninoasa locuiau in orasul Vulcan, Livezeni si cartierul Aeroport din Petrosani;
- circulatia zvonurilor (mai mult sau mai putin adevarate), din perioada sus citata, s-a facut totalmente pe relatia ‘de la gura la gura’;
- noile reglementari din L3/iulie 1977, desi cunoscute de majoritate, aveau efecte imediate doar asupra unui mic procent din masa minerilor ce lucrau in subteran.
In contextul precizarilor de mai sus, circulau, in acea perioada, fel de fel de comentarii si zvonuri (mai mult sau mai putin credibile). Zvonurile ii indicau doar pe unii mineri batrani din Aninoasa si Lupeni si se rezumau astfel: “Pensionarii, din schimbul…, au refuzat sa intre in mina si i-au strans de gat pe contabili”, “i-au luat cu huo pe cei care incercau sa le explice despre noua lege”, “Se razvratesc!”, “Au intrat peste ei in birouri si i-au cutitat”, “Au dat foc!”, “Sint arestari cu duiumul”, “Au retezat capete cu securile”, “S-au auzit explozii!”, “Unii vor sa plece la Bucuresti sa vorbeasca cu cei de sus” etc. Mai toate comentariile (aveau loc acasa, in carciumi, intre prieteni dar mai ales in subteran si zise, depinzand de curaj, cu pasiune, voce tare sau in soapta) se invarteau mereu, cu tristete si amaraciune, in jurul aceleiasi idei de unitate in actiune: “Sint dezbinati si nu stiu ce vor la concret. De-aia nu pot sa faca nimic.”, “Daca s-ar gasi 1000, hotarati sa protesteze la primarie, pana la poarta minei n-ar mai ramane decat 2 sau 3. Sintem lasi si dezbinati!”, “Sint mult mai multe necazuri, da cine sa le zica?”etc.
Limitele si neajunsurile actiunilor mineresti, din perioada sus amintita, pot fi rezumate astfel:
- haoticitatea, inconsistenta si lipsa de coordonare si organizare;
- numarul redus al participantilor (nu mai mult de numarul de mineri de la nivelul unei brigazi sau sector minier);
- actiuni vremelnice si limitate la doar minele din Aninoasa si Lupeni;
- greseala tergiversarilor/targuielilor, prin dialoguri sterile, cu cine nu trebuia, adica factorii locali de raspundere - lachei servili (ai celor din structurile superioare de partd) si total lipsiti de putere legislativa - dandu-se astfel posibilitatea celor din urma de a izola, manipula (prin tragere de timp si promisiuni desarte de ‘rezolvare’), controla (prin tehnici de ‘intrebari si raspunsuri’ combinate cu amenintari pentru nesupuneri ‘ilegale’) si stinge actiunile mineresti;
- lipsa coerentei si logicii in formularea revendicarilor;
- transmiterea informatiilor, despre actiunile mineresti, nu s-a facut organizat, asa dupa cum se pretinde azi, ci doar de la gura la gura;
- actiunile s-au desfasurat spontan, haotic si fara suportul masiv al masei mineresti;
- n-au existat, la acea perioada, conducatori nominalizati, capabili si evidentiati din punct de vedere organizatoric si procedural sau aprobati si recunoscuti de masele razvratite;
- spectrul revendicativ a fost extrem de limitat dar mai ales nereprezentativ pentru toata suflarea minereasca din Valea Jiului.
Meritele actiunilor mineresti de dinaintea furtunii (greva propriu-zisa) le pot sintetiza astfel:
- au trezit spiritul solidarizarii sociale si politice;
- au constientizat pe cei capabili de a organiza si conduce;
- au rupt lanturile fricii si supunerii oarbe;
- au stimulat dorinta spiritului de dreptate;
- au permis motivarea, initierea si luarea de actiuni constiente si organizate;
- au permis tragerea de invataminte in sensul largirii spectrului revendicativ, al tehnicilor de coordonare si organizare dar in special al atragerii si participarii la actul revendicativ a majoritatii minerilor din Valea Jiului.

Inceputul furtunii (grevei propriu-zise) a pornit de la mina Paroseni

In seara zilei de 1 August 1977, minerii paroseneni (printre care ma aflam si eu) din schimbul 3 s-au prezentat la lucru. In sala de pontaj se aflau toti cei din conducerea minei Paroseni, carora li se citea ingrijorarea pe fete. Initial, toti minerii au intrat in subteran. Ajunsi la locurile de munca, au inceput discutiile despre hotararea de incetare a lucrului, iesirea la suprafata si mergerea la mina Lupeni unde urma sa protestam. Seful meu de schimb (prieten si vecin de bloc) a fost domnul Petrila Ion. Sub imboldul meu permanent si insistent, Petrila Ion a dat semnalul de incetare a lucrului si iesirea la suprafata. Pe drumul nostru subteran catre put, am decuplat curentul de forta din nisele de transformatoare, am semnalizat evacuarea din subteran si am trimis unii colegi la alte locuri de munca solicitandu-le si altor ortaci sa ni se alature. Schimbul, de la abatajul unde lucram eu, a fost primul care a iesit la suprafata. In mai putin de 45 de minute, toti minerii (circa 1200) din subteran se aflau la suprafata. Nimeni nu-si predase lampile de subteran la lamparie. Vremea era calduroasa, frumoasa si senina. La inceput (aprox.15-20 minute) a fost haos despre felul in care ar fi trebuit sa procedam. Conducerea ne ‘sficuia’ cu indemnuri la cumintenie si reintrarea in subteran. Atunci, eu am fost cel care m-am adresat minerilor cu urmatoarele cuvinte: “Fratilor, stiti bine ca ne-a ajuns cutitul la os. Nu mai putem rabda. Eu propun sa ne incolonam si in mod organizat sa mergem la Lupeni sa ne strigam ofurile. Cuvintele acelea au avut efectul urnirii celor prezenti. La organizarea si pornirea coloanei minerilor catre mina Lupeni am fost ajutat de catre minerii Petrila Ion, Slavovschi Mihai, Iacob Dumitru si fratii Ion si Gheorghe Amariei. In fruntea coloanei marsaluitoare catre Lupeni, m-am aflat eu si cei mentionati de mine mai sus. Imediat dupa trecerea podului de peste Jiu, eu personal, am inventat si dat tonul la urmatoarele lozinci, strigate tare, la unison si sacadat: “Vrem 6 ore”, “Jos cu legea pensiilor”, “Jos cu burghezia rosie”, “Jos cu cartelarea alimentelor”. Strigarea lozincilor era insotita de rotirea deasupra capetelor a fasciculelor de lumina provenite de la lampile individuale de iluminat in subteran. In dreptul fostului cinematograf din Paroseni, langa care se afla un service auto, ne-am oprit pentru cateva minute pentru a confectiona pancarde pe care am scris lozincile strigate. Pe strada principala catre mina Lupeni, am fost incurajati cu urale, flasari de lumini si claxonari (prelungite si insistente) de catre soferii auto deplasandu-se in ambele sensuri. Unul dintre automobilisti, recunoscandu-ma, a oprit si m-a informat ca strigatele coloanei noastre se auzeau de la mare departare. Automobilistul in cauza se numeste Cazan Ion, un fost coleg de-al meu de scoala din Lupeni. Pe tot parcursul distantei dintre minele Paroseni si Lupeni, luminile din locuinte se aprindeau, oamenii ieseau afara aplaudand si alaturandu-se coloanei noastre. Pe scurt, minerii paroseneni au sunat desteptarea generala la marea greva ce avea sa urmeze.

Mina Lupeni, Poarta nr. 2 – Epicentrul Grevei Propriu-zise

Aici s-a aflat teatrul de manifestare si desfasurare a operatiunilor de organizare, coordonare si conducere efectiva a minerilor grevisti ai Vaii Jiului! Aici s-au luat decizii revendicative! Aici a avut loc dramatismul confruntarilor! Aici au fost inchisi, contrazisi, huiduiti si umiliti conducatorii ‘iubiti’ de atunci! Aici, pentru prima data, puterea comunista a fost ‘ingenuncheata’ si silita sa recunoasca pierderea vremelnica a controlului in toata Valea Jiului! Aici s-a dat tonul national dar mai ales cel international de demascare a impostorilor rosii, falsi si abuzivi! Aici a reinviat speranta nationala! Aici s-a scris istorie anticomunista! Aproape de mina Lupeni, personal l-am instructionat pe bunul meu prieten, Maniliuc Gheorghe, miner la mina Aninoasa, atasat coloanei minerilor paroseneni, foarte tacut si viitorul meu colaborator hotarat, loial si devotat, sa aleaga 20 mineri devotati, hotarati si descurcareti pe care sa-i imprastie in toata Valea Jiului pentru a indemna toti minerii din vale sa vina la Lupeni si in special sa ne aduca informatii cat mai sigure despre toate miscarile militiei, securitatii, civililor dubiosi, armatei si a factorilor locali. I-am mai zis lui Maniliuc ca minerii alesi de el trebuiau sa se deplaseze in zona Vaii Jiului imbracati in civil si cu masinile personale pentru a nu atrage atentia asupra lor. In zilele de 2 si 3 august 1977, Maniliuc s-a implicat direct in aducerea minerilor la Lupeni si in mod special pe cei de la mina Aninoasa unde a avut cel mai mult de furca deoarece conducerea de acolo si cozile lor de topor tineau mortis ca minerii sa nu participe la greva.  Noaptea, in jurul orei 0:15 am (2 August 1977), noi, minerii grevisti paroseneni am ajuns la poarta nr.2 a minei Lupeni. Aici am fost socati! Poarta era inchisa, portarul se afla in ghereta iar afara, in dreptul portii, se aflau in jur de 10-15 persoane (majoritatea in varsta) imbracate in haine de casa si nu in uniforme de mineri. Spun ca am fost socati pentru ca in seara precedenta se zvonise ca aici se aflau in greva cel putin 2-3 mii de mineri lupenari strigandu-si necazurile de la microfon. Nici vorba sau urma de vre-o statie de amplificare cu microfon. Si totusi, acel mic grup de persoane ne-au primit cu imbratisari, urale si strigate de bucurie. Imediat s-a deschis la perete poarta si de pe terasa (prevazuta deasupra cu un cozoroc de ciment) de la mijlocul gheretei portarului au inceput discursurile celor care doreau sa-si verse focul. Intre timp, valuri din ce in ce mai mari de mineri veneau si se alaturau grevistilor prezenti.

Organizare, propuneri si dezbateri de revendicari

In jurul orei 1 dimineata (2 August), se aflau prezenti in jur de 5-6 mii de mineri grevisti. Tot in acel rastimp cineva din multime, pe motiv ca nu se auzea ce ziceau vorbitorii, a strigat sa se aduca statia de amplificare a sindicatului minier de la mina Lupeni. Timp de aproape o ora, am ascultat la tot ceea ce vorbitorii ziceau. Mi-am dat seama repede ca nu se expunea logic si coerent, mai toti vorbitorii erau contestati si ridiculizati, iar esenta cuvantarilor se reducea la expunerea de doleante sau nemultumiri personale, incitari la violente fizice la adresa celor vizati in luarile de cuvant (majoritatea fosti si de atunci sefi de sectoare, directori, contabili etc) si formarea unei echipe care sa plece la Bucuresti pentru negocieri cu cei de ‘sus’. Pe fondul acelui haotism, periculos si lipsit de substanta, m-am dus eu la microfon sa ma adresez minerilor grevisti. Spre deosebire de antevorbitori, iata care a fost primul meu discurs catre minerii grevisti, copiez exact din insemnarile mele fierbinti, imediat dupa greva: “Fratilor, numele meu este Dobre Constantin. Sunt nascut in comuna Galicea Mare, judetul Dolj. Lucrez, de aproape 5 ani de zile, ca miner la Paroseni. Noi toti, stim ca necazurile noastre sunt multe si grele. Dupa parerea mea, nu cred ca vom obtine vre-o rezolvare cu razbunari personale si taieri de capete fara sa fim provocati. Si totusi, trebuie sa stie toti cei care ar trebui sa aiba urechi sa ne auda, ca vom raspunde cu o violenta cumplita numai daca vom fi atacati de catre armata, militie ori securitate. Noi nu trebuie sa mergem la Bucuresti, cu jalba-n bat, pentru a ne spune pasurile. Plecarea la Bucuresti ar insemna imprastierea si dezorganizarea noastra, lucru ce ar fi pe placul celor care nu ne doresc binele. Numai uniti, organizati si aici vom lupta si obtine rezolvarea necazurilor noastre. La gradul dispretului si nepasarii celor care ne conduc fata de problemele minerilor din Valea Jiului trebuie sa raspundem cu arma santajului industrial. Dupa parerea mea, singura metoda prin care putem forta rezolvarea revendicarilor noastre este refuzul, ferm si hotarat, de a intra in mine. Stim bine, cu totii, ca fara productia noastra de carbune tot sistemul energetic s-ar prabusi si in lant si alte sectoare ale economiei nationale. Acest potential dezastru national nu si-l poate permite nici un smecher de la municipiu, judet sau Bucuresti. Va garantez eu, cei de la Bucuresti se vor grabi sa vina aici si sa se tocmeasca cu noi pentru a ne determina sa reluam lucrul. Totul, dar absolut totul, va depinde de noi si nu de ei. Ne vom tocmi cu ei ca la targ. Ne dai atat, intram in mina. Nu ne dai cat cerem noi, nu intram in mina. Ce ziceti fratilor, am dreptate despre tot ce v-am spus pana acum?”. Efectul primei mele cuvantari a fost extraordinar! A urmat un torent de aplauze, aprobari si indemnuri insistente de a continua sa le vorbesc. Se mai cerea sa-mi repet numele si mina de unde am venit. Am repetat ceea ce mi s-a cerut. Mult mai tarziu am aflat ca chiar din dimineata zilei de 2 August 1977, fratelui meu (pilot de incercare la fabrica de avioane din Craiova) i se interzise-se sa mai puna piciorul pe scara oricarui avion militar iar in comuna mea natala, biroul personal de la mina Paroseni, comisariatul militar din Petrosani si unitatea militara din Tirgoviste unde facusem stagiul militar (in incinta aceleasi unitati militare au fost executati Elena si Nicolae Ceausescu) se scormonea de zor pentru date depline despre trecutul meu. Am continuat sa le vorbesc minerilor grevisti. “Fratilor, trebuie sa discutam aici necazurile care privesc pe toti minerii din Valea Jiului. Pentru inceput, vreau sa va vorbesc doar despre 2 probleme majore care ne fac viata cumplit de grea. In primul rand despre noua lege a pensiilor. Unii dintre noi ar putea sa spuna ca aceasta lege nedreapta afecteaza doar pensionarii cu jumatate de norma de munca, cei care urmeaza sa se pensioneze foarte curand si cei cu grade diferite de invaliditate. Nu este bine sa se gandeasca asa. Toti stim ca oricare dintre noi poate deveni invalid si ca foarte multi vor trebui sa se pensioneze in 2-3-5 ani de zile. Mai mult, generatia tanara de mineri, aflata acum aici, cred ca intelege si vrea, spre binele ei de viitor, sa se solidarizeze cu tatii, fratii si ortacii lor mai in varsta. Iata cum, fratilor, aceasta lege abuziva si nedreapta priveste toti minerii din vale. Toti trebuie sa fim impotriva aplicarii ei. Ce zice-ti, sunte-ti de accord sa cerem sa fie anulata aceasta lege?”. Ce mai, entuziasmul, strigatele de bucurie si aprobare si pentru prima oara scandarea prelungita a numelui meu au fost de nedescris. Imediat am realizat ca eram ascultat cu atentie, deloc contestat dar mai ales gratulat cu expresii strigate, de genul: “E copilu’ poporului!”, “Cunoaste necazurile noastre si le zice bine!”, “Lasati-l sa ne vorbeasca!”. “A doua problema despre care doresc sa va vorbesc este sistemul de 6 ore de lucru pe zi. Stim bine ca acest sistem de 6 ore a fost aplicat pentru scurt timp in toate minele din Valea Jiului. Va aduceti aminte ce era scris pe toti peretii? Formularea exacta era aceasta: ‘Ramane scris cu litere de aur in istoria mineritului trecerea la sistemul de 6 ore de munca pe zi’. Ce mama dracului s-a intamplat cu acele litere de aur? S-a consultat cineva cu noi sau ne-a intrebat cineva atunci cand s-a abolit acel sistem de 6 ore? Asa cum bine stim, hotararea de anulare a acelui sistem a fost luata in sala clubului muncitoresc din Lupeni de catre o echipa de banditi de la Bucuresti impreuna cu asa numitii reprezentanti ai nostri din Valea Jiului pe motivul ca nu se puteau realiza cifrele de plan. Asadar, hotararea a fost luata prin usa din dos! Dupa logica celor care ne conduc, numai prin marirea orelor de munca se pot obtine rezultate mai bune! Uite asa am ajuns acum sa lucram ca sclavii cate 65-80 de ore pe saptamana. Dar si in aceste conditii planul nu se realizeaza si ca atare suntem ciuntiti, luna de luna, la salarii. Banditii astia care ne conduc ar vrea, daca s-ar putea, sa ne faca sa lucram cate 16-18 ore pe zi. Putem noi rabda aceasta nedreptate? Eu cred ca datorita conditiilor noastre grele de munca, meritam din plin sa lucram 6 ore pe zi. Ce ziceti, ne cerem inapoi programul de lucru de 6 ore?” Este usor de imaginat ce a urmat. A fost o mare de aplauze si strigate de apreciere l-a adresa mea. Am fost uimit sa constat ca dupa semnalul meu cu mainile deasupra capului pentru incetarea strigatelor concomitent cu apelul “Fratilor” la microfon, se facea liniste absoluta si toti minerii prezenti erau foarte atenti la ceea ce ar fi urmat sa le spun. A fost primul semn ca eram respectat, acceptat si lasat sa-i conduc. “Fratilor, pentru a fi luati in seama si arata ca suntem puternici, organizati si hotarati in obtinerea revendicarilor noastre, haideti sa strigam impreuna, rar, tare, raspicat si repetat, urmatoarele 2 lozici: ‘Jos cu legea pensiilor’ si ‘Vrem 6 ore’. Dupa fiecare lozinca trebuie repetat refrenul ‘Nu intram in mina’. Fiecare lozinca si refrenul trebuie repetate una dupa alta de cate 3 ori. Ascultati-ma prima data pe mine cum trebuie sa strigam. Am sa va fac semn ca mainile cand trebuie sa strigati odata cu mine”. Se facuse o liniste de mormant. Toti ochii erau indreptati catre mine. Intr-o fractiune de secunda, mi-am zis in gand: asta este prima proba de foc, acum sau niciodata! Mi-am asezat mai bine casca de miner pe cap, am luat o mima incruntata si hotarata, am tusit de de 2-3 ori pentru a-mi regla glasul si am inceput sa strig, din toti rarunchii si plamanii, la microfon:
“Vrem sase o-re,
Vrem sase o-re,
Vrem sase o-re,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Jos cu legea pensi-i-lor,
Jos cu legea pensi-i-lor,
Jos cu legea pensi-i-lor,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Vrem L-a acel moment, am facut semn cu mainile catre mineri sa strige odata cu mine. Ritmicitatea si schimbarile de lozinci si refrenuri au fost bine dirijate de mine, la microfon, prin accentuarea cuvintelor de inceput a fiecarei lozinci insotite de gesticulatii cu mainile. S-a strigat necontenit, din mii de piepturi, timp de aproape 20 de minute. Aveam sa aflu de la noii sositi ca strigatele noastre erau auzite foarte clar in toate cartierele mineresti din Lupeni (numitele STEFAN, CENTRAL, 80 DE CASE, BRAIA si NIVELT), Barbateni si Dealul Parosenilor. Tot atunci am primit primele indicii despre panica si groaza factorilor locali din Valea Jiului care raportau, pentru prima oara la Bucuresti, ca ‘situatia’ nu mai putea fi tinuta sub control. Dupa acea prima demonstratie de forta si hotarare a minerilor grevisti, am invitat l-a microfon pe toti cei care credeau ca pot propune si alte revendicari care sa priveasca pe toti minerii din Valea Jiului. Apoi, m-am retras in ghereta portarului unde in timp ce i-mi consumam suplimentul de mancare, ascultam cu o ureche l-a postvorbitorii mei si cu cealalta la tot ce-mi spunea Maniliuc Gheorghe, minerul care colecta informatii despre tot ce misca in Valea Jiului. Maniliuc m-a informat ca l-a sediile de militie era intuneric si nu se vazuse nici un militian in uniforma. In schimb, l-a toate sediile consiliilor populare luminile erau aprinse si se observa multa agitatie cu iesiri si intrari frecvente de persoane imbracate in haine civile. Marea suspiciune mi-a fost trezita la aflarea stirii ca la acea ora tarzie de dupa miezul noptii, toate carciumile si restaurantele din Lupeni erau deschise si intesate atat cu mineri imbracati in haine murdare din subteran dar si persoane civile suspecte ce mimau prost comportamentul obisnuit al lopatarilor. Colegul meu de taina mi-a impartasit ingrijorarea ca ceva murdar se punea l-a cale. Spre zorii zilei de 2 August am aflat ca in acele carciumi ‘discutiile’ se axau in principal pe discreditarea mea si transpunerea in practica a ideei de mergere si jeluire l-a Bucuresti. Informat l-a timp despre cele discutate in carciumi, am avut mare grija, de la microfon, sa inabus in fasa acele provocari de spargere a grevei si chiar sa impun inchiderea acelor circiumi in noaptea urmatoare. Tot in acea pauza de masa l-am rugat pe Maniliuc sa-mi faca rost de un pix si 2 coli albe de hartie (format A4) pe care am scris cu mana mea revendicarile de pana atunci si a celor care urmau sa fie propuse, discutate si aprobate de catre minerii grevisti. Acele doua ciorne originale se afla si azi in posesia mea.

Episodul sechestrarii lui Ilie Verdet si Gheorghe Pana

Dimineata, in jurul orei 11:00 (2 August), si-au facut aparitia, in fata gheretei de pe care eu le vorbeam minerilor, Ilie Verdet si Gheorghe Pana acompaniati de cativa activisti locali si de strigatul unui miner lupenar, mare si solid, cu urmatoarea fraza: “Oameni buni, dati-va la o parte si face-ti loc tovarasului Verdet. El ne cunoaste necazurile si numai el ni le poate rezolva. El este tatal nostru adevarat!”. Verdet si cu Pana s-au oprit pe ultimile trepte ale scarii ce ducea catre microfonul de la care vorbeam. Gh. Pana se afla postat in spatele lui Verdet. Amandoi stateau sprijiniti de bara de protectie, din fier, ce inconjura terasa pe care ma aflam. Ascultau, foarte atenti, la tot ce le ziceam eu minerilor. Verdet, imbracat in costum albastru, fara cravata, de statura mijlocie, gras, cu capul descoperit, ochi albastri, parul negru lins si dat pe spate, imi suradea cu toata fata lui parsiva de hoasca comunista si unsa cu toate alifiile ‘revolutionarismului proletar’. Gheorghe Pana, cam de aceeasi statura si parca nitel mai slab decat Verdet, acoperit pe cap cu o palarie tip vanatoresc, livid la fata, ma privea incruntat si agresiv. Cand amandoi priveau uneori spre multimea de mineri grevisti, li se citea pe fata teama si ingrijorarea. L-am intrebat pe Verdet daca avea mandatul de a rezolva toate revendicarile minerilor. Initial s-a codit sa zica ceva, facand pe obositul si motivand ca toata noaptea nu dormise si ca se aflase mereu pe drum. Am sesizat imediat ca vulpoiul astepta sa fie rugat cu aplauze si intampinat cu urari de bun sosit. Atunci, l-am intrebat din nou, astfel: “Totusi, nu inteleg motivul pentru care va aflati aici!”. Au urmat o multime de huiduieli, injuraturi si aruncari cu suplimentele catre cei doi, cerindu-le sa-si explice prezenta. Activistii care-i insotisera pe Verdet si Pana s-au strecurat afara din multime si s-au facut nevazuti. Primiti astfel, Verdet a fost nevoit sa ne spuna ca el nu avea insarcinarea de a aproba si rezolva revendicarile noastre. Zicea ca venise cu misiunea de a afla si colecta necazurile noastre urmand sa fie raportate direct secretarului general, neuitand sa precizeze ca numai presedintele tarii avea puterea decizionala de a, citez: “aprecia, aproba si rezolva necazurile” cu care ne “confruntam”. La auzul celor spuse de catre Verdet, se racnea din toate piepturile sa vina Ceausecu personal in Valea Jiului. Degeaba a incercat Verdet sa adauge ca la acel moment Ceausescu era ocupat cu, citez: “probleme urgente de partid si de stat” si ca daca reluam lucrul ne ‘garanta’ el personal ca in mai putin de o luna de zile se va intoarce in Valea Jiului cu raspuns favorabil din partea secretarului general. Partea aceea cu promisiunile lui Verdet a fost intimpinata cu multa suspiciune din partea noastra, indirjindu-ne si mai tare, prin noi huiduieli si avertismente, ca nu vom relua lucrul pana cand Ceausescu personal v-a promite, in fata noastra, rezolvarea revendicarilor minerilor grevisti. Huiduiti, injurati si bombardati cu resturi de alimente, Verdet si Pana s-au refugiat in spatele meu si lipiti de peretele gheretei portarului ma rugau, ingroziti, sa-i apar de furia multimii. Am reluat dialogul cu minerii, zicandu-le ca aceea era dovada ca cei de la Bucuresti urmareau doar sa ne amageasca cu promisiuni si minciuni pentru a ne face sa ne reluam lucrul in subteran. Le-am mai spus minerilor ca de atunci in colo nu vom mai accepta nici un dialog cu cei de la municipiu, judet sau Bucuresti ci doar cu Ceausescu personal. Am propus minerilor sa-i lase pe Verdet si pe Pana sa plece si sa transmita la Bucuresti cererea noastra de a discuta direct cu Ceausescu. Colegii grevisti m-au ascultat si au fost de acord sa-i lasam sa plece. Dupa aceea m-am indreptat catre nisa din peretele gheretei cu intentia de a-i spune electricianului sa opreasca statia de amplificare, pentru racire. Rapid am observat ca Verdet si Pana au facut un pas in fata cu intentia de a se adresa din nou grevistilor. Instantaneu am renuntat sa-i fac semn electricianului sa opreasca statia de amplificare, fara a visa pentru o clipa despre ce avea sa urmeze. Verdet se afla in fata microfonului, gata sa se adreseze minerilor, iar langa el Gh. Pana, incruntat si cu mainile in solduri, scrutand multimea. Urmatorul gest a lui Verdet a fost extrem de provocator, periculos si volatil. Parca-l vad si azi in fata ochilor pe Verdet ‘viteazul’, miscandu-si ambele maini, intinse paralel in fata, inspre dreapta si stanga si adresandu-se minerilor astfel, citez exact: “Uite ce e tovarasi, membrii de partid sa se grupeze la stanga si nemembrii de partid la dreapta”. Pentru cateva fractiuni de secunda am ramas blocat si uluit la acel gest inconstient si profund provocator. De data aceasta am avut de-a face cu ceva foarte asemanator jocului mortal dintre pisici si soareci. Nu numai ca cei doi erau injurati masiv, colorant si amenintati cu pumnii ridicati deasupra capului, dar s-a trecut imediat la punerea in practica a intentiilor de linsare prin apeluri catre cei din fata gheretei, de ai trage de picioare jos in multime cu sarme metalice transformate ad-hoc in carlige, cordoane si masti de gaze cu roluri de lasouri si chiar securi. Altii, furisindu-se tiptil pe scara ce ducea spre platforma unde ma aflam eu si cei doi, incercau sa-i apuce de haine. Se incerca, chiar de pe platforma de deasupra gheretei, sa-i prinda pe cei doi de gat cu laturi facute din curelele pantalonilor. Constient ca linsarea celoi doi politruci ar fi fost urmata de un adevarat razboi civil, cu maceluri de-o parte si de alta in taberile beligerantilor, am intervenit curajos, rapid si hotarat. I-am tras pe cei doi in spatele meu si i-am lipit de zidul gheretei pentru a nu fi apucati de picioare, am impins cu mainile pe cei care se furisau pe scara, am smuls cateva curele-lat din mainile celor aflati pe partea de deasupra gheretei si am reluat apelurile microfonice disperate de calmare a spiritelor setoase de razbunare. Am folosit din plin si tactica de descretire a fruntilor celor hotarati sa se razbune, cu urmatoarele fraze adresate multimii: “Uitati-va la ei cum arata si cum tremura ca varga de frica” (Verdet si Pana erau lipiti ca hartia de peretele gheretei, le tremurau vizibil picioarele, aveau capetele acoperite cu mainile si se inghesuiau vartos unul in altul), “Le-ajunge lectia asta pentru tot restul vietii lor” si in final, razand cam fortat si rugator, am adaugat “Lasati-i fratilor ca s-au pisat si cacat pe ei de frica” (intr-adevar, la picioarele celor doi se formase un lichid care le inconjura talpile pantofilor). L-a auzul ultimei mele afirmatii, toti au inceput sa rada. Si pentru a le arata colegilor grevisti ca cei doi nu vor scapa nepedepsiti, pedaland si pe necesitatea de a ne folosi de ei, le-am propus sa fie de acord sa-i tinem ostatici pana la sosirea lui Ceausescu la Lupeni. Toti au fost de acord cu mine. Personal i-am insotit si inchis, pe cei doi, in ghereta portarului. Tot atunci i-am instruit pe Maniliuc Gheorghe si alti 6 ortaci, alesi de el, sa-mi urmeze cu stritete urmatoarele instructiuni:
- sa-i tina inchisi si sa-i pazeasca pentru a nu scapa;
- sa-l excorteze numai pe Verdet la posta locala din Lupeni pentru a lua legatura telefonica cu Ceausescu;
- sa stea lipit de Verdet si sa asculte la tot ceea ce acesta vorbea cu Ceausescu;
- i-am cerut lui Maniliuc sa ma informeze imediat despre tot continutul convorbirilor dintre Verdet si Ceausescu;
- sa-i excorteze la WC-ul din incinta minei din Lupeni, nu impreuna ci numai unul cate unul;
- sa-i hraneasca pe cei doi numai cu apa.
In interiorul gheretei portarului, m-am adresat lui Verdet si Pana cu urmatoarele cuvinte, citez: “Sunteti doi excroci batrani care ati venit aici doar cu misiunea de a ne dezbina si imprastia. Ati crezut ca va merge! Sunteti norocosi ca inca mai aveti suflare”. Atunci Verdet mi-a spus ca el si Pana au gresit si chiar mi-a multumit ca i-am scapat de la moarte. Taindu-i vorba, i-am cerut lui Verdet sa-i comunice lui Ceausescu ca numai cu el vream sa discutam despre problemele noastre. Verdet a promis, de fata cu Maniliuc si echipa lui de paza si escorta, ca va raporta secretarului general despre hotararea noastra de a nu relua lucrul in subteran pana nu vom sta de vorba cu el personal. In final i-am avertizat pe cei doi sa nu indrazneasca sa scape de sub paza colegilor mei si ca vor fi eliberati numai dupa ce vom avea certitudinea ca Ceausescu v-a veni la Lupeni. Din acel moment si pana in jurul orei 6:30 din dimineata zilei de 3 August 1977, cand cei doi au fost eliberati din mainile noastre, personal am mai avut un singur contact direct cu Verdet si Pana, atunci cand am primit informatia ca forte militare inconjurasera Valea Jiului. In tot timpul detentiei celor doi in ghereta portarului, acestia au putut auzi foarte clar despre tot ceea ce se cuvanta si manifesta. Ilie Verdet a fost excortat o singura data la PTTR-ul local si de doua ori la Consiliul Popular din Lupeni de unde a vorbit telefonic cu Bucurestiul. La prima convorbire telefonica, Verdet a raportat ca libertatea lui de miscare era, citez: “foarte limitata” si ca situatia nu mai putea fi tinuta sub control. A doua oara Verdet a vorbit cu Bucurestiul si cu generalul de securitate Macri aflat la Petrosani. Abia la a treia convorbire telefonica (in jurul orei 2:00 din dimineata zilei de 3 august) Ceausescu a transmis lui Verdet sa ne asigure ca in jurul pranzului (3 august) v-a sosi, citez: “in mijlocul minerilor care doresc sa discute cu mine”.

Povestea iluzorului Comitet de Greva

Din nefericire, pana in jurul orei 12:30 dupa amiaza (2 august), atunci cand i-am sechestrat pe Verdet si Pana, toti postvorbitorii mei au continuat sa cada in aceeasi capcana a discursurilor incoerente ce vizau, aproape exclusiv, sfera nemultumirilor personale si insotite de indemnuri l-a razbunari immediate. Agresivitatea grevistilor a fost accentuata si de modul in care unii activisti locali si centrali au ‘dialogat’ cu grevistii. Aproape ca se ajunsese din nou la situatia haotica de dinaintea primei mele cuvantari. Numai prin interventiile mele autoritare (sustinute puternic de majoritatea minerilor grevisti prezenti) s-au putut scurta acele discursuri si tempera setea de razbunari. L-a timpul si data mai sus citate, se aflau prezenti in jur de 25000 de mineri grevisti ocupand mari spatii din afara portii 2 (drumul catre poarta principala, aproape jumatate din drumul care pornea din dreptul portii 2 catre sediul militiei orasului Lupeni si toata strada care lega poarta 2 de centrul orasului Lupeni) si incinta minei din jurul portii 2 (pe drumul ce lega poarta 2 de atelierul de reparatii, pe depozitele de lemne si pe spatiul din spatele gheretei portarului). Cei mai descurcareti, pentru a auzi si vedea mai bine cine se afla si vorbea la microfon, isi gaseau locuri ‘privilegiate’ pe garduri, in copaci, pe stalpii de telegraf si chiar pe partea de deasupra gheretei portarului. Mai mult de trei sferturi din cei prezenti, in special cei aflati intre mijocul si marginile multimii, se plangeau, strigand frecvent, ca nu se auzea ce se zicea l-a microfon. Acest lucru se datora faptului ca statia de amplificare, existenta atunci, era de joasa capacitate si amplificare (se incalzea repede fiind nevoie de lungi pauze pentru racire) si ca existau doar doua difuzoare instalate in fata portii. In acea situatie disperata, mi-a venit ideia salvatoare de aducere a statiei de amplificare de o mai mare capacitate a clubului muncitoresc din orasul Lupeni, aflat l-a mica distanta de locul unde demonstram. S-a trecut rapid l-a punerea in practica a ideei mele. Operatiunea a durat mai putin de o ora. In plus s-au instalat circa 20 de difuzoare, raspindite peste tot deasupra multimii, si doua microfoane adecvate pentru vorbitori. Probele initiale de microfon au indicat, foarte clar, ca se auzea pana dincolo de marginile multimii. Constient de posibilele repetari periculoase si provocatoare descrise mai sus, devierea de l-a sensul, scopul si motivatiile prezentei minerilor grevisti si profitand de ‘noua’ tehnologie am reluat munca de sisif de aducere a marii multimi de mineri sub control. Bazat pe respectul si autoritatea morala, deja recunoscute de majoritatea celor prezenti, si pentru a nu se mai repeta reculurile precedente am propus spre aprobarea minerilor grevisti urmatoarele:
- sa nu se mai permita nici unui activist local sau central sa vorbeasca la microfon;
- hotararea de a nu relua lucrul pana cand Ceausescu personal v-a promite de la acel microfon rezolvarea tuturor revendicarilor noastre;
- sa ne organizam pe sectoare si exploatari miniere si sa se prezinte langa mine cate 2 reprezentanti alesi din fiecare mina
pentru a forma un comitet de greva care sa conduca;
- toti reprezentantii propusi si alesi sa se prezinte multimii, l-a microfon, cu numele si prenumele, locul nasterii, de cand lucreaza in subteran, locul de munca si ce munci indeplineau;
- sa vorbeasca l-a microfon numai reprezentantii alesi;
- reprezentantii alesi sa colecteze toate propunerile revendicative,
scrise pe biletele sau coli de hartie, venite din multime;
- sa se dea citire la microfon numai la acele propuneri care priveau pe toti sau majoritatea minerilor din Valea Jiului;
- un reprezentant din comitetul de greva sa colecteze, intr-o sacosa, toate doleantele personale venite din multime si sa raspunda de ele pana la inminarea lor lui Ceausescu;
- trierea propunerilor revendicative si doleantelor personale sa fie facuta de catre reprezentantii din comitetul de greva;
- lista finala a revendicarilor sa fie citita repetat, la telefon, si exersata mereu de catre noi toti impreuna, prin strigari protestatoare.
Toate cele propuse de mine au fost primite cu mare entuziasm si bucurie. Cand s-a trecut la propunerile si alegerile de reprezentanti ai comitetului de greva, a iesit un adevarat haos generalizat. Au fost o multime de propuneri si contrapropuneri, contestari, ridiculizari si autopropuneri tratate cu huiduieli si strigari rautacioase. Toti alesii si autoalesii pareau ca aveau cusururi. Exemple de reprosuri: “Nu ne reprezinta!”, “Uite domne’ cine se gasi!”, “Nu-l cunoaste nimeni. Jos cu el!”, “Asta se avea bine cu fostul director …” etc. Se adauga faptul negativ ca mai toti, propusi si autopropusi, evitau sa-si spuna numele si locul de munca. Cei mai vehement contestati au fost 2 autopropusi de la mina Lupeni, unul pe numele de Crisan iar celalalt minerul care anuntase sosirea lui Ilie Verdet cu strigarea ca el (Verdet) era, citez: “tatal nostru adevarat”. La extrema cealalta (cel mai putin contestat) a fost un sef de brigada de la mina Uricani. Acesta din urma mi-a soptit ca se numea Gradinaru Constantin si ca la chemarea mea, prin cei trimisi de mine, a organizat si condus minerii din Uricani catre mina din Lupeni. Dar si despre Gradinaru mi se spusese ca desi era intr-adevar sef de brigada la mina Uricani avea totusi cusurul ca era membru al comitetului judetean de partid, Hunedoara si ca era un foarte infierbantat adept al variantei de a se forma un comitet care sa plece la Bucuresti cu jalba-n bat. Pe fondul acelei mascarade jenanta, ridicola si provocatoare (vezi autopropunerea omului lui Verdet), am fost surprins cand un grup din multimea din fata portii a inceput sa strige, repetat si insistent, ca numai eu sa le vorbesc si sa-i conduc. Vocile acelui grup s-au amplificat masiv, cerandu-mi insistent sa fiu de acord cu cererea lor. Mai cereau ca nimeni sa nu se mai afle langa mine sau in apropierea mea. Chiar si cei care se aflau pe lateralele terasei de la nivelul unde ma aflam eu si pe treptele scarii care duceau spre microfoane au fost nevoiti sa se retraga in multime din cauza protestelor generale. Convinsi si increzatori ca numai eu ii puteam organiza, conduce si reprezenta interesele, practic intreaga masa de mineri grevisti nu mai suferea pe nimeni in apropierea mea. Sigur ca nu mi-a placut noul curs, mai mult impus decat propus, dar n-am avut de ales. Din acel moment am reluat controlul total asupra grevistilor, devenind conducatorul lor unic, ales si deloc contestat. Aceasta este povestea reala despre comitetul de greva. Repet, cu alte cuvinte, la initiativa mea comitetul de greva a existatnumai in faza de propunere dar niciodata nominalizat simaterializat din pricinile aratate mai sus.  Ales si investit cu puteri absolute, am reluat munca de organizare si de selectare, dezbatere si aprobare a propunerilor revendicative. De aici si pana l-a sosirea lui Ceausescu, numai eu m-am adresat minerilor grevisti de la microfoanele instalate pe terasa de la mijlocul gheretei de paza a portii nr. 2 de la mina Lupeni. Toate doleantele cu caracter personal le-am colectat in doua plase, de material plastic, pe care personal le-am dat in pastrare unui miner parosenean cu indicatia sa fie inmanate lui Ceausescu. Revendicarile propuse, dezbatute si aprobate au fost supuse, continuu si repetat, pana la aparitia lui Ceausescu in mijlocul nostru, aceluiasi intens exercitiu de forta si hotarare prin strigarea lor tare si l-a unison si intercalate cu refrenul obsesiv “Nu intram in mi-na”. Continutul si forma finala a revendicarilor minerilor grevisti au fost dactilografiate in trei exemplare de hartie (format A4). Exemplarul, citit de mine la microfon, l-am inmanat lui Ceausescu. Al doilea exemplar a fost inmanat lui Ilie Verdet, de catre mine, in dimineata zilei de 3 august, aproximativ orele 6:30. Eu am pastrat si continui sa pastrez al treilea exemplar al revendicarilor impreuna cu ciornele a doua coli de hartie format A4.

Dactilografierea listei de revendicari

In jurul orei 4:00 dimineata, din data zilei de 3 august 1977, am cerut lui Maniliuc sa gaseasca 15-20 ortaci de incredere si impreuna cu ei m-am deplasat l-a sediul Primariei din Lupeni pentru a dactilografia lista revendicarilor finale ce fusesera initial dezbatute, aprobate si strigate pana atunci de catre toti minerii grevisti. Aveam nevoie de cineva care stia sa dactilografieze. In sediul primariei din Lupeni am surprins un grup de activisti (doisprezece l-a numar) locali, de l-a municipiu si judet, care, luati prin surprindere si foarte speriati de prezenta noastra, au inceput sa strige sa nu-i omoram ca erau toti, citez: “fii din popor” si aveau copii. L-a auzul acelor vaicareli, eu si colegii mei am izbucnit in ras si chiar i-am intrebat pe activisti, pe ce se bazau cand afirmau acele acuzatii l-a adresa noastra? Pe unul dintre ei l-am recunoscut imediat – era activistul judetean, Gheorghe David, acela care ma ‘sfatuise’, cu 1 an de zile mai devreme, sa depun munca voluntara daca doream sa primesc aragaz si sa ma ‘restabilesc’ in ochii tovarasilor de la primaria din Vulcan. Altul, mai vanjos si ‘curajos’ ce parea ca era mai marele celor de acolo, mi-a ‘replicat’, citez: “Cum sa nu ne speriem cand intrati peste noi, fara sa vi se permita, incruntati, murdari pe fata si cu securile in maini? Pai ce, asa se intra intr-o institutie a statului si partidului?” Inainte de a raspunde ‘indraznetului’, colegii mei au inceput din nou sa rada si sa-i injure vartos. M-am intors catre ortaci si le-am facut semn sa pastreze liniste pentru ca, zicandu-mi in gand, mi se pusese ‘pata’ de a le da o lectie acelor fatarnici ‘din popor’. Simteam ca ortacii abia asteptau sa auda ce aveam sa le zic activistilor. Teatral, mi-am incrucisat mainile l-a piept, mi-am indepartat putin picioarele, mi-am dat casca de miner pe spate, mi-am inclinat putin capul in partea stanga si cu un zambet ironic in coltul gurii am inceput sa-i privesc insistent in ochi, pe fiecare dintre ei, fara a scoate vreun cuvant. ‘Tortura’ psihologica cu tacerea si privitul in ochi a durat aproximativ 2-3 minute pana cand fiecare dintre ‘tovarasi’ si-a lasat privirea in jos. Abia atunci am inceput sa le zic: “Si ce-ati fi vrut ma sa facem pentru a nu va speria? Sa ne spalam pe ochi, sa ne schimbam hainele si cu umilinta sa ne inscriem in audiente? Voi nu auziti si vedeti ce este afara? Cere-ti sa fiti respectati pentru ca ati fost cacati din popor dar nu spune-ti ca v-ati cacat in nasul poporului! Nu va este rusine sa ne acuzati de omor? Noi suntem cei care va acuzam ca ne-ati omorat cu munca
si foametea”. M-am incruntat, m-am apropiat l-a un pas departare si am intrebat pe fiecare, in parte: “Tu, spune-ti numele, functia si motivul pentru care te afli aici”. Unsprezece dintre ei s-au declarat activisti de l-a municipiu si judet si ultimul ca fiind lt-col de l-a securitatea judeteana. Toti au declarat ca doreau sa discute despre organizarea primirii lui Ceausescu la Lupeni. Abia atunci le-am spus ca aveam nevoie de o masina de dactilografiere si un dactilograf pentru a fi batute la masina revendicarile noastre. Asa cum ma asteptasem, ticalosii au inceput s-o scalde, vaicarandu-se ca la acea ora, cu noaptea-n cap, toate masinile de scris se aflau inchise in dulapuri si ca cheile se aflau acasa, la secretara consiliului popular. M-am intors catre ortaci, am ras, le-am facut cu ochiul si le-am zis: “Astia se cred destepti si pe noi ne i-au drept prosti”. Atunci colegul meu, Maniliuc Gheorghe, mi-a zis: “Ne-a Dobre, ce rabdare ai! Astia, nici morti, nu vor sa coopereze. Stiu numai de frica! Daca ma lasi pe mine sa fut un pumn in dulapurile astea, toate masinile de scris vor cadea pe jos”. L-am linistit pe Maneliuc, zicandu-i: “Nu este bine Gheorghe sa folosim forta pentru ca dupa terminarea grevei tot ei sau altii ca ei or sa continue sa ne conduca. Astia sunt atat de parsivi incat dupa plecarea noastra se vor da cu capetele de ziduri, vor scoate certificate medicale si ne vor actiona in judecata pe motiv ca am vrut sa-i omoram. Pot chiar raporta imediat la Bucuresti sa se anuleze venirea presedintelui la Lupeni pe motiv ca suntem batausi si ucigasi”. M-am intors imediat catre activisti si le-am spus, pe acelasi limbaj ‘muncitoresc’ folosit adesea de ei: “Nu fiti prosti ba! Nu vedeti ca e groasa? Vine sau nu vine masina si dactilografa?”. Dupa ce s-au ‘consultat’ rapid prin priviri chiorase si viclene (aproape toti priveau rugator catre Lungu, seful lor mai mare) au hotarat sa ne ‘ajute’. Intorcand-o ca la Ploiesti, unul dintre ei a inceput sa murmure parsivesc ca ‘parca’ tinea el minte ca cheia de la dulapul cu masinile de scris se afla inca in unul din sertare si in acel caz ‘probabil’ ca si una din secretare sa fi stat in sediu, de serviciu peste noapte. In sfarsit, dintr-un birou alaturat a aparut o dactilografa, posomorata si incruntata, cu o masina de scris in brate. Dactilografa a asezat masina de scris pe masa si si-a tras un scaun pe care s-a asezat, tinand capul in jos si privind pe furis cand la ‘tovarasi’ (parca cersind dezvinovatirea), cand la noi (suparata si incruntata). M-am postat in partea dreapta a dactilografei, mi-am scos ciornele din dosul hainei si am inceput sa-i dictez revendicarile consemnate de mine. Inainte de a pleca din sediul Consiliului Popular din Lupeni, i-am avertizat pe activistii prezenti sa parasesca imediat acel sediu si sa transmita la Petrosani si mai sus ca orice incercari de organizare a primirii presedintelui tarii la Lupeni cu surle si turle, vor fi inabusite in sange. Toti activistii prezenti acolo au parasit imediat sediul primariei in huiduielile, ghionturile si scuipaturile colegilor, fiind si escortati pana la iesirea din Lupeni.  Iata textul intreg al listei de revendicari:

NOI, MINERII GREVISTI DIN TOATA VALEA JIULUI, PRIN
REPREZENTANTUL NOSTRU ALES – DOBRE CONSTANTIN, CEREM SI NU RUGAM SA NI SE SATISFACA URMATOARELE REVENDICARI
1. Anularea, imediata si neconditionata, a noii legi a
pensiilor de asigurari sociale de stat.
2. Incepand cu ziua de maine, sa se decreteze program de
6 ore de munca pe zi pentru toti minerii din bazinul
carbonifer al Vaii Jiului.
3. Sa nu se lucreze in subteran mai mult de 36 de ore pe
saptamana calendaristica.
4. Trecerea la sistemul de 36 de ore de munca pe
saptamana sa nu fie insotita de diminuarea salariilor
de baza a muncitorilor din subteran.
5. Reevaluarea si reasezarea planurilor de productie in
conformitate cu posibilitatile concrete din fiecare
exploatare miniera din Valea Jiului.
6. Eliminarea angajamentelor politice de suplimentare a
planurilor de productie.
7. Marirea planurilor de productie sa fie realista si direct
proportionala cu performantele si randamentele a noilor
tehnici si tehnologii miniere si cu imbunatatirea
conditiilor sociale si de trai ale muncitorilor din
subteran.
8. Sa se acorde echipamente de protectie (casti, cizme si
salopete) din 3 in 3 luni.
9. Toti functionarii si personalul TESA, din intregul bazin
minier, sa nu mai fie platiti din realizarile de productie
ale muncitorilor din subteran.
10. Eliminarea totala a penalizarilor salariale.
11. Crearea de locuri de munca pentru sotiile si fiicele
minerilor.
12. Minerii sa beneficieze de bilete cu pret redus in
statiunile de tratament.
13. Plata certificatelor medicale sa nu mai fie conditionata
de aprobarea si semnaturile secretarilor de partid si a
presedintilor de sindicat din exploatarile miniere.
14. Eliminarea obligativitatii muncii voluntare pentru
obtinerea de aragaze, garsoniere si apartamente.
15. Suplimentarea fondurilor de investitii pentru
constructii de noi locuinte pentru mineri.
16. Construirea de noi spitale si magazine de aprovizionare
cu alimente in toata Valea Jiului.
17. Eliminarea cartelarii alimentelor.
18. Aprovizionarea continua si din belsug a Vaii Jiului cu
produse agro-alimentare.
19. Eliminarea intreruperilor de apa calda si rece din
locuintele minerilor.
20. Suplimentarea numarului de aragaze in Valea Jiului.
21. Demiterea Ministrului Minelor, a primarilor din Valea
Jiului si schimbarea conducerii C C de la Petrosani, a
exploatarilor miniere, precum si secretarii de partid si
presedintii de sindicat din unitatile miniere.
22. Sa se transmita in direct, la radio si televiziune, toata
demonstratia grevista a minerilor.
23. Nici un grevist sa nu fie arestat, anchetat sau persecutat
 in urma mitingului grevist de la Lupeni.
Cand am inmanat lui Ilie Verdet unul din exemplare, continand acele revendicari, acesta impreuna cu Gh. Pana se jeluiau ca modul de exprimare era jignitor si ca cererile noastre erauadresate, citez: “de pe pozitii de forta si beligeranta”. Le-am spus-o franc, lui Verdet si Pana, ca nu doream sa schimbam nimic si ca trebuiau sa se multumeasca cu faptul ca erau inca teferi si eliberati din mainile noastre. Le-am repetat acelasi avertisment, dat mai devreme activistilor izgoniti din sediul primariei din Lupeni.

Armata, militia si trupele de securitate masate la marginea Vaii Jiului

La circa 3 ore de la sechestrarea lui Ilie Verdet si a lui Gheorghe Pana, Maniliuc mi-a facut semne disperate sa cobor de pe terasa gheretei pentru ami comunica ceva urgent. Motivand ca doream sa iau o pauza scurta, am coborat de pe ghereta si l-am urmat pe Gheorghe Maniliuc in ghereta portarului. In ghereta, langa usa, ma aflam eu si Maniliuc iar la extrema opusa erau Verdet si cu Pana. Extrem de agitat, Maniliuc mi-a soptit la ureche ca doar ce primise informatii certe ca efective de militie, armata si trupe de securitate erau masate intre localitatea Sadu si intrarea in defileul Jiului si de partea cealalta a Petrosaniului in apropierea comunei Crivadia. Maniliuc mi-a mai spus ca erau si bariere de militie si securitate care controlau intrarea si iesirea din Valea Jiului. L-am intrebat pe omul meu de taina daca era absolut sigur de ceea ce-mi spusese. Maniliuc mi-a raspuns ca era 100% sigur de ce-mi relatase si chiar m-a pus in tema cu modul cum repartizase oamenii de supraveghere. Dupa spusele lui, doua echipe a cate 3 mineri devotati s-au aflat permanent la panda pe cele doua trasee de intrare in Valea Jiului. Cand au detectat barierele de filtraj si trupele de interventie, doi din fiecare grupa de supraveghere au ramas pe loc, in locuri ascunse de observatie, iar cel de-al 3-lea din fiecare grupa (soferii de automobile) s-au deplasat rapid la Lupeni pentru a ne informa. Maniliuc a adaugat ca mesagerii proaspetelor informatii se aflau cu masinile stationate pe marginea parcului central din Lupeni, asteptand instructiuni. In timpul conversatiei, pe soptite, dintre mine si Maniliuc cei doi politruci ne priveau atenti si cu urechile incordate pentru a detecta despre ce vorbeam. Atunci le-am spus celor care pazeau usa gheretei pe dinafara (erau cei 6 mineri alesi mai devreme pentru paza celor sechestrati) sa nu permita, sub nici un motiv, nimanui sa intre. Revenind in ghereta, eu si Maniliuc, am inceput sa-i chestionam si amenintam pe sechestrati. Mai precis eu am chestionat iar Maniliuc i-a amenintat pe amandoi si usor agresat fizic doar pe Verdet. Am dorit sa aflu de la cei sechestrati ce stiau despre interventia militara din Valea Jiului si in special daca operatia de reprimare fusese planuita anterior sosirii lor la Lupeni. Initial, cei doi perversi politruci au refuzat cu inversunare sa recunoasca ca ar fi avut vre-o cunostinta despre chestia cu reprimarea grevei prin forta si chiar ne-au testat naivitatea de ai lasa liberi pentru a se, citez pe Verdet: “adresa direct comandantilor unitatilor militare”. Nervos si nemairabdand minciunile celor doi, Maniliuc s-a repezit la Verdet, la apucat de gat, la trantit de zid de cateva ori dupa care, tinandu-l in aer si aproape sugrumandu-l i-a suierat in fata, citez: “Mezaii mati de porc! Te omor pe loc daca nu spui tot ce stii!”. Abia la acel moment, Verdet si Pana s-au confesat despre ce stabilisera inainte. Se stabilise ca daca ei vor fi retinuti sau batuti de catre mineri sa se treaca la reprimarea prin forta a grevei. Chestionati despre modul cum fortele militare ar fi stiut de sechestrarea lor, Verdet a spus ca la prima convorbire telefonica cu Ceausescu a dat de inteles ca avea libertatea de miscare limitata si ca simpla lor neaparitie la municipiul de partid din Petrosani ar fi insemnat semnalul de reprimare prin forta. Atunci am luat hotararea de al forta pe Verdet sa vorbeasca din nou cu Bucurestiul si sa transmita urmatoarele:
- ca am aflat deja despre actiunile de reprimare ce urmau sa aiba loc;
- ca daca fortele militare nu se vor retrage imediat vom trece de indata la masuri extreme de dinamitare a minelor si cladirilor administrative, a sediilor consiliilor populare, militiei si securitatii din Petrosani si in special prinderea si omorarea activistilor de partid, stat si sindicat;
- ca acum vom avea grija sa ne vindem foarte scump pielea neezitand nici-o clipa sa retezam cat mai multe capete inainte de a fi rapusi de gloante si baionete.
Maniliuc mi-a intarit spusele cu amenintarea directa la adresa celor doi politruci, citez: “Eu voi fi primul care voi spurca securea asta cu sangele vostru”. Ingroziti de amenintarile noastre, Pana si Verdet au fost nevoiti sa coopereze cu noi. Pazit si escortat la Consiliul Popular din Lupeni, Verdet a avut a doua convorbire cu Ceausescu si cu Macri, general de securitate aflat deja in Petrosani. De data aceasta Verdet si-a jucat atat de bine rolul incat la scurt timp dupa acele convorbiri telefonice, am primit informatii, verificate personal de catre Maniliuc, ca practic barierele si toate trupele de interventie au fost retrase. In dimineata zilei de 3 august au aparut in Valea Jiului 16 TIR-uri incarcate cu alimente de tot felul si distribuite in toate unitatile de alimentatie publica si in special la Lupeni. Acea ‘generozitate’ cu produse alimentare a fost o alta manevra, ‘pasnica’ de data aceasta, de spargere a grevei prin efectul bulucirii minerilor grevisti catre unitatile alimentare. Deja calit in lupta de contracarare a provocarilor de orice fel, am avut grija si de aceasta data de ai persifla, de la microfon, pe provocatori si constientizandu-i pe grevisti despre faptul ca, citez: “noi nu putem fi cumparati cu niste carnati si salam aruncati ca la caini”. Si pentru a fi sigur ca nimeni nu se va lasa amagit de acea ultima provocare am propus ca magazinele de alimentatie sa fie inchise pana la plecarea lui Ceausescu din Lupeni. Grevistii m-au ascultat si aprobat si de aceasta data.  Descrierea starii mele de spirit si ce ganduri m-au framantat in preajma sosirii lui Ceausescu.  Copiez exact din insemnarile mele fierbinti. Traiesc si acum aievea despre tot ce am simtit atunci. Aproximativ cu doua ore inainte de aparitia lui Ceausescu, Maniliuc mi-a adus de mancare parizer, rosii si paine, toate absolut proaspete. Chestionandu-l pe Maniliuc de unde si cum procurase mancarea atat de proaspata, acesta mi-a spus ca el personal a procurat-o direct de la piata(rosiile), painea de la fabrica de paine aflata pe strada ce ducea la gara din Lupeni iar parizerul de la un magazin alimentar aflat pe aceeasi strada cu fabrica de paine. Inainte de a ma apuca sa mananc, Maniliuc a avut grija sa guste el mai intai din toate cele aduse motivandu-si gestul, citez: „nu sunt sigur ca n-au otravit-o. Mata sa incepi sa mananci dupa vre-o zece minute numai daca eu nu voi simti ceva necurat la burta. Daca eu voi fi otravit, mezaii mami lor, las cu blestem sa ma razbuni nea Dobre asa cum si eu as face moarte pentru mata”. Intrebandu-l, cam in gluma, pe cine ar fi preferat mai intai sa ma razbun, Maniliuc a reactionat imediat, fara ezitare, citez: „Sa incepi cu Ceausescu si sa nu te lasi pana nu termini pe cel din urma care-l insotesc. Numai de la Ceausescu si ai lui ar putea sa vina otravirea, daca matale o sa vezi ca mor de otrava. Hacuirea lor, nea Dobre, s-o faci cu securea asta, mezaii mami lor”. Maniliuc nu glumea. I-am jurat devotatului meu om de taina ca-i voi duce la indeplinire blestemul in cazul ca el v-a fi otravit. Am fost extrem de impresionat de neezitantul grad suprem de sacrificiu a lui Maniliuc pentru mine. Dupa ce Maniliuc m-a asigurat ca nu are nimic necurat la stomac am inceput sa mananc. Aproape de sfarsitul mesei, observand ca nu ziceam nimic si nu priveam catre el, parca intrasem in transa, Maniliuc m-a intrebat, citez: „La ce te gandesti, mata, nea Dobre?”. Intr-adevar, gandeam profund la diferite posibile scenarii de comportamet ale lui Ceausescu si modalitati de targuiala cu el pentru a-l determina sa aprobe revendicarile noastre. Eram obsedat de ideea ca una sau mai multe din revendicarile noastre ar fi putut fi respinse. Nu se poate, imi ziceam in gand, nu v-a indrazni el (Ceausescu) sa ne refuze ceva pentru ca nu v-a avea incotro. Doar organizasem si instruisem minerii protestatari cum sa se manifeste daca ni se v-a refuza ceva. In timp ce meditam la gandurile de mai sus, Maniliuc m-a socat cu urmatoarea intrebare, citez: „Ti-e frica lu mata, nea Dobre, de Ceausescu si ai lui?”. Am inceput sa rad asigurandu-l pe credinciosul meu pazitor ca eram cat se poate de linistit si ca nu aveam nici-un complex de frica. Curios sa aflu cum de i-a venit sa ma intrebe asa ceva, Maniliuc mi-a raspuns, citez: „Sa nu te superi pe mine, nea Dobre, da mata esti destul de plapand si zlab. Nici nu cred ca mata stii sa te bati sau sa rezisti la bataie ca noi astia. Sa nu-ti fie frica pentru ca la ce-a mai mica figura catre mata, ii facem una cu pamantu pe toti. Sunt ca iepurii de fricosi. N-ai vazut mata ca Verdet, ala de la dreapta lu Ceausescu, sa cacat pe el de frica.” Apoi, razand si plin de demnitate, a continuat, citez: „Eu nu m-as caca sau pisa pe mine chiar daca m-ar jupui de viu. Mi-as tine pisatu in basica si cacatu in matu gros, eu de rusine nu m-as face!” Am continuat dialogul cu Maniliuc zicandu-i, citez: „Cand v-a sosi Ceausescu nu ma voi lasa impresionat de faptul ca el este seful statului. Voi incerca sa mi-l imaginez ca pe orice om de rand fara functiile pe care le are si chiar (razand) il voi dezbraca cu privirea sa vad daca apare la fel ca noi”. Maniliuc, in stilul lui caracteristic, original si mineresc m-a completat, citez: „Pai cum sa arate, nea Dobre, trebe sa aibe pisatoare si cacatoare. N-are cum sa arate ca muierile”. Devenind grav si batandu-se pe frunte cu degetul aratator de la mana stanga, colegul meu grevist a continuat, citez: „Treaba este ca nu stim ce-o avea la doxa”. Apoi mandru, foarte magulitor si incercand sa ma incurajeze a adaugat, citez: „Nu ne e frica noua cu mata. Ti-aduci aminte ce bascalie ai facut de aia de la primarie cand ne-am dus sa ne scriem ofurile? Daca Ceausescu v-a fi belit la minte ca aia de la primarie, il bagi repede in cizma si noi te vom sprijini cu securile pe sus si cu strigarea „nu intram in mina” asa cum ne-ai indemnat mata. Noi stim cum sa-i belim pe banditii astia la o adica, numa mata sa ai grija sa nu te lase genunchii or sa dai in ragusala. Zau ca ar trebui sa mai inghiti cateva oua crude. Hai ca te tiu eu de nas ca sa nu te strambi prea rau or sa ai vro lesuiala, ca esti tare plapand.” La finalul discutiei intre patru ochi si parca nu suficient de convins ca m-a incurajat destul, Maniliuc m-a imbratisat si batandu-ma usor cu palma pe spate mi-a soptit rar si apasat, citez: „Sa nu te temi de ei, nea Dobre, sa nu te temi, mezaii mami lor. Daca v-or incerca vre-o figura cu mata, ii belim pe toti si aici le punem crucea.” A fost randul meu sa-l asigur pe colegul meu brav ca nu voi avea nici-un fel de emotii, eram pregatit de marea confruntare ce avea sa vina si chiar am glumit ca ma voi folosi de securea lui ascutita pentru a ma apara daca lucrurile vor lua o intorsatura sangeroasa. Dupa ce m-am despartit de Maniliuc, am mai zabovit cateva minute langa statia de amplificare din ghereta portarului incercand sa inteleg cauza devotamentului si a neezitantului sacrificiu suprem a minerilor grevisti fata de persoana mea. O alta multime de lucruri mi-au trecut atunci prin cap, ca de pilda: v-a fi oare macel de ambele tabere?; daca totul va rezulta intr-un macel voi incerca sa-mi vand pielea cat mai scump murind cu Ceausescu de gat; imi venea insistent in fata imaginea fiului meu asociata cu mereu reprosul ca nu avusesem sansa sa-mi iau la revedere de la el si sa-i las cu limba de foc sa ma razbune daca nu-l voi mai revedea. Am fost tentat chiar sa las ceva in scris, un fel de testament scurt, pentru a fi inmanat sotiei si fiului meu. Am fost trezit din starea in care ma aflam de huruitul puternic a unui elicopter care dadea tarcoale deasupra capetelor noastre. Acelui zbor de elicopter, vazut ca inamic, i s-a raspuns cu o mare de insulte si amenintari cu securile vajaite deasupra capetelor si finalizata, la initiativa mea de la microfoane, cu prelungite strigari (urlete, dupa parerea celor de pe marginile multimii) furioase a refrenului cunoscut de catre toti minerii grevisti, citez din nou: „Nu intram in mi-na”.

Minerii Grevisti versus Ceausescu

In dimineata zilei de 3 august 1977, toti minerii grevisti stiau de la mine ca in jurul pranzului Ceausescu urma sa soseasca la Lupeni. In jurul orei 11:00 dimineata se aflau prezenti, la Lupeni, peste 40 000 de mineri din toata Valea Jiului la care se adaugau, catre margini, alte mii de curiosi si femei cu copii de mana sau in brate. Circulatia traficului rutier era intrerupta iar multimea era masata pe intreg centrul Lupeniului cu extremitatile cele mai lungi pe strazile ce duceau catre Militie, poarta principala a minei din Lupeni, gara Lupeni si Petrosani. Personal am dispus, prin colaboratorul meu de taina, ca pe tot traseul lui Ceausescu de la marginea Lupeniului si pana la poarta 2 sa nu fie afisata nici-o propaganda oficiala, stiuta si urata de toata lumea bunului simt. De dimineata si pana la aparitia lui Ceausescu, m-am dedicat activitatilor de conducere si organizare a grevistilor. Cu rari si scurte pauze, am citit frecvent la microfon lista de revendicari iar dupa fiecare revendicare citita se striga tare si la unison, din zeci de mii de piepturi, refrenul deja cunoscut, “Nu intram in mi-na”. In timpul unei pauze, cand am inghitit 4 oua crude deoarece imi disparuse glasul de-atatea strigari la microfon, Maniliuc mi-a marturisit, citez: “Nea Dobre, asa de tare se aude incat copiii se uita speriati la mame, plang si se ascund in bratele lor”. De la microfon, am avut marea grija sa instruiesc multimea de mineri grevisti despre urmatoarele miscari:
- sa se inchida imediat coridorul in urma lui Ceausescu si a celor care-l insoteau;
- Ceausescu sa nu fie intampinat cu nici un fel de aplauze ci numai cu strigarea la unison a refrenului nostru cunoscut, “Nu intram in mi-na!”;
- sa nu permita nici unui activist local sau central sa se adreseze lui Ceausescu inaintea mea;
- Oricare revendicare neaprobata sa fie intampinata cu aceeasi strigare protestatoare, “Nu intram in mi-na!”;
- Sa se deschida culoarul pentru iesirea lui Ceausescu din mijlocul nostru, numai dupa ce acesta va accepta si aproba toate revendicarile noastre.
Scopul unic al masurilor de mai sus a fost acela de a-l forta pe Ceausescu sa aprobe satisfacerea revendicarilor noastre. Nu am insarcinat pe nimeni sa coopereze sau sa ajute la mentinerea ordinii in vederea protejarii lui Ceausescu. In jurul orei 11:30 (3 august) un elicopter a dat tarcoale de 2 ori deasupra capetelor noastre. N-am cunoscut si nu cunosc daca in acel elicopter s-a aflat Nicolae Ceausescu. Redau in continuare, pas cu pas, filmul evenimentelor asa cum eu l-am vazut, trait si consemnat imediat dupa greva.
Aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului 3 august 1977, orele 13 – 13:15pm. Aceasta este data si timpul consemnate de mine privind aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului. Ceausescu a calatorit in masina pana la aproximativ 25-50 demetri departare de poarta 2 a minei Lupeni (cam la jumatatea distantei dintre podul de peste Jiu si poarta 2, unde eu ma aflam). Personal, de la coltul terasei pe care ma aflam, am privit tot traseul lui Ceausescu, parcurs pe jos, pana la sosirea langa mine. Ceausescu era inconjurat de circa 25-30 de activisti de partid si de stat si garzi personale de protectie. Toti minerii grevisti, impreuna cu mine, strigam repetat si sacadat refrenul nostru, nu intram in mi-na, iar cei care-l inconjurau pe Ceausescu guitau refrenul lor favorit, Ceausescu si minerii. L-am remarcat din nou, in mod foarte vizibil, pe acelasi miner masiv care anunta-se sosirea lui Verdet cu expresia, citez: „.......El este tatal nostru adevarat”. Acel miner a fost foarte activ in protejarea cu mainile lui vanjoase pe Ceausescu si cei care-l inconjurau. Tot el a fost cel care ii indemna pe cei din jurul lui sa strige, la unison cu el si ce-i care-l inconjurau pe conducatorul „iubit”, „Ceausescu si minerii”. Din fericire, vocile acelor paduchi erau acoperite de strigarea majoritatii minerilor protestatari cu expresia, mult citata mai sus, „Nu intram in mi-na”. Asa cum ii instruisem, minerii au deschis un culoar foarte strampt pentru a permite lui Ceausescu si la o mica parte din cei care-l insoteau sa urce pe terasa gheretei. Acelasi culoar strampt s-a inchis imediat in urma trecerii lui Ceausescu. Pe ultima treapta a scarii ce ducea pe terasa unde ma aflam eu, Ceausescu s-a impiedicat dar nu a cazut pentru ca a fost prins si ajutat sa se echilibreze de catre un individ imbracat in haine militare aflat imediat in spatele lui. Pe treptele scarii ce ducea catre microfoane, in spatele si stanga lui Ceausescu se aflau persoane din activul de partid si cei ce faceau parte din suita lui. O parte din costumatii lui Ceausescu, ajutati de alti „mineri” imbracati in haine noi mineresti, au reusit sa se strecoare si sa se posteze la baza gheretei privind atent sus catre mine. Intre oamenii lui Ceausescu care ma supravegheau de la baza gheretei, mi-a atras atentia un individ brunet, inalt, vanjos si cu privire taioasa. De la aparitia lui Ceausescu pe terasa portarului si pana la plecare, individul si-a tinut permanent mana dreapta sub haina din partea stanga a pieptului, nescapandu-ma nici-o clipa din ochi. Individul cu pricina nu a privit nici-o clipa la stanga, la dreapta, in jos sau in spate si nici nu s-a sinchisit ca se legana ca frunza-n vant din cauza imbrancelilor si agitatiei din jur, el avea misiunea, am crezut si cred si acum, sa nu ma scape din ochi. Altii din jurul lui mai strigau catre multime sa nu se mai impinga sau sa se agite. El nu se manifesta in nici un fel, doar ma privea foarte atent si gata sa intre in actiune. Chiar si in timpul busculadelor provocate de furia masei de mineri protestatari, cand individul s-a ales cu o rana deschisa deasupra ochiului stang din care-i curgea sange masiv (probabil fusese lovit cu capul de peretele gheretei), nu am fost scapat de privirea-i atenta. Pe cozorocul de ciment de deasupra gheretei portarului, in spatele si pe lateralele terasei de pe cabina portarului se aflau mineri protestatari. Privind in jurul locului unde m-am aflat, dupa ce Ceausescu a urcat pe terasa de deasupra gheretei portarului, vedeam o nemarginita multime de mineri grevisti dintre care sute se aflau in copaci, pe garduri, pe stalpi, pe depozitul de lemne aflat la mica distanta si pe toate cladirile din apropiere. Intr-adevar, Ceausescu si ai lui erau prinsi intre mineri ca intr-un cleste. Spre stupoarea mea, au aparut si cateva steaguri, drapele si lozinci pro-ceausiste. Mai tarziu, am aflat ca Maniliuc se luptase cu purtatorii acelor materiale de propaganda, injurand vartos si folosindu-si din plin palmele, pumnii si chiar securea.

Descrierea lui Ceausescu

Ceausescu era de inaltime mijlocie, imbracat intr-un costum pe fond de culoare deschisa si cadridalt cu patrate ce erau marcate pe laturile verticale si orizontale de linii de un albastru discret. Toata suprafata de pe umeri si partea de sus a hainei era plina de matreata. Cu toate ca vremea era torida, Ceausescu era incaltat cu ghete maronii de genul acelor incaltari militare pentru ofiteri. Pe sub haina avea o helanca de un alb intens, inchisa pe partea stanga a gatului cu un fermoar abia vizibil, foarte ingust, de culoare alba dar parca mai inchis decat helanca. Avea parul usor ondulat, unsuros, plin de matreata si pieptanat spre spate. Avea
ochii obositi, incetosati, aposi si cu urdori la ambele extremitati. Avea buzele destul de proieminente pe care si le uda frecvent cu saliva de pe varful limbii. La ambele colturi de la gura era formate brobite proaspete si uscate de mucoasa alba. Ceausescu trada o stare vizibila si amalgamata de nervozitate, ingrijorare, agresivitate si viclenie. I se citea pe fata uluiala si ingrijorarea fata de modul cum a fost primit. N-am vazut nimic la el din descrierile propagandistice de individ darz, curajos, demn, drept si plin de omenie. Inca de la aparitia langa mine si la auzul asurzitor si repetat de scandare a lozincii, nu intram in mi-na, Ceausescu isi framanta mainile, se legana pe un picior si pe altul si privind intrebator catre oamenii lui, parca cerind ajutor, se vaicarea gangavit, continuu si cu vocea joasa astfel, citez: „Cecece...ce eeeee? Cecece...ce fff...faaaceee? Nununu...nu intlaaaat in miiiina? Pppp...pai sss...sa sss...stii tototo...toalase ccc...ca sss...schimbam fff...foaia.” Am fost si raman convins ca poticneala, gangaveala si balbaiala lui Ceausescu s-au datorat impactului teribil produs asupra lui de indrazneala, hotararea si agresivitatea minerilor grevisti. Nenumaratele deficiente (lipsa de logica si coerenta, agramatismul, lipsa de agilitate mentala si spontanietate etc combinate cu megalomanismul, viclenia, aroganta, demagogia si extrema sensibilitate la linguseli si laude) ale lui Ceausescu, erau proprii si tipice individului prost si lipsit total de o educatie elementara. Colac peste pupaza, Ceausescu era peltic la limba, manca din litere si pocea cuvintele. Am remarcat foarte clar ca Ceausescu nu putea sa pronunte litera r. Se auzea mai mult litera l in loc de r. Chiar si cand se straduia sa pronunte litera r se ineca, stramba si pana la urma tot un fel de l ii iesea din gura. Mai pe scurt si intrand in limbajul lui Maniliuc, Ceausescu era belit la minte si scrantit la limba.

Confruntarea

In timp ce masa de mineri grevisti imi scandau numele, l-am surprins pe Ceausescu ca privea catre mine pe furis. Am schitat gestul de a ma apropia de microfoane pentru a da citire revendicarilor noastre. Aveam si mana ridicata pentru a indica minerilor ca urma sa dau citire la lista de revendicari. La gestul meu cu mana ridicata, incepuse sa se faca liniste, dar nu totala. Se mai auzeau scandari a numelui meu din multimea aflata mai la departare de locul unde se aflau microfoanele. La acel moment, a tasnit din spatele lui Ceausescu primul-secretar al comitetului orasenesc de partid din Petrosani – Clement Negrut. Acesta s-a asezat in fata microfoanelor cu intentia de a saluta tovaraseste sosirea lui Ceausescu. Negrut a apucat sa zica, doar urmatoarele cuvinte, citez: „Tovarasi, dati-mi voie ca in numele oamenilor muncii din Valea Jiului si al comitetului municipal de.” Acesta a fost intrerupt brusc de o mare si asurzitoare racneala si colorata cu injuraturi, amenintari si reprosuri. Strigatele de furie si amenintare erau insotite de securi vajaite pe deasupra capetelor, busculade, grupuri de protestanti calcati in picioare, copaci zgaltiati si garduri care paraiau din cauza agitatiei. Cei mai afectati fizic (zgaraieturi visibile pe fete, strocoseli, sufocari si probabil rupturi de oase) de agitatia creata au fost cei care s-au aflat langa ghereta portarului, poarta metalica de la intrarea in curtea minei si zidurile inconjuratoare. Ii vedeam si auzeam pe cei din fata gheretei cum strigau disperati sa nu se mai impinga ca se moare. Altii, aflati in spatele celor din fata gheretei, strigau la cei din fata sa-l arunce pe Clement Negrut in multime. Politrucilor de langa mine li se citea consternarea pe fete. Negrut, fara sa inteleaga motivatia agitatiei minerilor grevisti (probabil s-o fi gandit ca minerii aveau ce aveau numai cu el si nu si cu Ceausescu si acolitii lui) a revenit tremurand langa Ceausescu si i-a spus, citez: „Minerii doresc sa le vorbiti. Va rog sa-i linistiti ca sint in stare de orice.” Dupa ce si-a rotit privirea la stanga si in spate (unde se aflau activistii de partid si probabil garzile de paza), Ceausescu, vizibil infricosat si cu nelipsitu-i tic de umezire a buzelor cu varful limbii, a facut un pas inainte si batand cu degetele de la mana dreapta in unul din microfoane a zis, citez: „Tototo...toalasi, toto...toaaalasi.” Parca lumea se mai linistise putin. Ceausescu, strategul si calitul in lupte revolutionare, si-a luat o mima incruntata si balbaindu-se a continuat, citez: „Toto...toalasi, vvv...vlet sa mmm...mascultat?. Sss...si eu aaa...am lll...luptat, ddd...da nnn...n-am fff...facut
cecece...ce-at fff...facut dududu...dumnevoasta. Si ccc...ca sss...sa zic aaa...asa, cicici...cine nnn...nu vvv...vlea sss...s-asculte, sss...sa ia o ppp...piatla-n ggg...gula.” Pana aici ia fost cu balbaiala, pelticeala si insulta. Ceausescu a fost huiduit si injurat ca la usa cortului de tigani. S-au auzit, foarte clar si repetat, injuraturi si insulte mineresti, strigate in diverse dialecte. Iata cateva exemple, retinute si consemnate de mine, citez: „Huooo, futa-te pula lui Dumniezau de tagan borat”; „Tulai pe tine, balbaitule”; „Ia to o pula mare-n gura, maaa, prostu lumii”; „Aaaah, mancati-as gura cu securea”; „Huooo, futu-ti casa-n cur de neam prost”; „Aruncati-l ma aici sa-i futem noi cateva pietroaie-n gura”; „L-a morga cu tine, ba pula belita”; „L-a munca de jos cu tine baaa, daca vrei pietroaie”; „Maaa pulifrici, apucanea-i de carici ca sa faci limbrici si sa nu mai zici”. Cele mai hazlii insulte badjocoritoare erau insotite de masive si prelungite hohote de ras. In timp ce unii continuau sa se ostoiasca cu amenintarile si injuriile la adresa lui Ceausescu, marea majoritate a minerilor grevisti au inceput sa-mi scandeze numele si sa ceara sa citesc lista de revendicari. Ceausescu, naucit, vizibil tremurand si aratand de parca picase de pe o alta planeta, s-a retras in mijlocul tovarasilor lui si cerea explicatii, de genul, citez: „Cecece...ce vol?; Nnn...nu sss...stiu cecece...ce vol; Cecece...ce sss...stliga?”. Iata ce i-a raspuns Clement Negrut lui Ceausescu, citez: „Tovarase secretar general, raportez. Minerul de aici (aratand cu mana catre mine) are ceva de spus. El are o lista cu doleante. Ii striga numele sa le citeasca lista.” Adresandu-se tot lui Ceausescu, Ilie Verdet l-a completat pe Negrut, citez: „Este vorba de lista cu doleante pe care v-am inmanat-o la Petrosani. A-ti facut insemnari pe ea si a-ti pus-o in buzunaru de la haina”. Intorcandu-se catre mine si parca abia atunci descoperise prezenta mea, Ceausescu mi-a zis, citez: „Ppp...poftim tototo...toalase lll...la mmm...miclofon, cecece...ceteste lll...lista. Lll...lepede, lll...lepede, uuu...unde te lll...lista?” In timp ce imi scoteam lista cu revendicari din buzunarul din dosul hainei mele de miner, am simtit cum eram impins usor de la spate spre microfoane de catre Ilie Verdet. In acelasi timp Verdet mi-a zis discret, citez: „Repede, repede ca ne omoara”. Mi-am intors usor capul si i-am replicat ironic lui Verdet, citez: „Nu zau! Nici macar nu sangerati.” Vazandu-ma in fata microfoanelor, toti minerii grevisti mi-au scandat, entuziasmant si frenetic, numele. In timp ce eram aplaudat si ovationat, mi-am mai aruncat cateva zeci de secunde ochii pe lista de revendicari. In timp ce aveam ochii pe lista, din nou l-am auzit pe Ceausescu vaicarandu-se, citez: „Dedede...de ce nnn...nu cecece...ceteste? Cecece...ce vvv...vlea sa fff...faca cucucu...cu noi?”; Iii...ij bbb...bate jjj...joc ddd...de nnn...noi. Eee...e sss...selios ooo...ol nnn...nu eee...e sss...selios?” Si vulpoiul de Verdet, revenit la stanga lui Ceausescu, m-a indemnat la citirea listei dar si m-a „dojenit” in stilul lui de atunci, deja de Stan patitul, citez: „Ma om bun, nu auzi sa citesti odata lista aia. Nu se vede ca minerii nu mai au rabdare? Vrei sa se supere pe noi toti?” Foarte amuzat si zambind la auzul indemnului lui Verdet, in sfarsit, am ridicat mainile sus pentru a se face liniste. In cateva secunde s-a facut o liniste totala. Minerii erau numai ochi si urechi. Deodata am auzit in spatele meu ca cineva fosnea o hartie. Privind pentru o secunda in spate am observat ca Ceausescu despaturea o hartie format A4. Imediat mi-am dat seama ca Ceausescu tinea in maini o copie a listei pe care urma sa o citesc (probabil exemplarul pe care-l inmanasem lui Verdet atunci cand l-am eliberat din mainile noastre). Pentru a-mi regla vocea am tusit de doua ori si inainte de a da citire listei cu revendicarile noastre am citit de pe o alta hartie urmatoarea introducere, citez: ”Fratilor, noi stim bine de ce ne aflam aici. Ne aflam aici pentru ca nu mai putem rabda nedreptatile, umilintele si badjocora la care sintem supusi, zi de zi. Am ajuns in starea de sclavi! Ne-a ajuns cutitul la os!” Intorcandu-mi usor capul catre Ceausescu care inca privea pe hartia lui, am continuat, citez: „Noi nu ne cersim drepturile in genunchi si cu mainile intinse, ca milogii. Noi ne cerem drepturile care ni se cuvin cu hotarare, dirzenie si fruntea sus. Sintem hotarati sa nu intram in subteran pana cand nu vom obtine tot ce ni se cuvine. Nu-i asa fratilor?” Precizez ca aceasta introducere a fost scrisa de mine pe o bucatica de hartie cu circa o ora inaintea sosirii lui Ceausescu la Lupeni. Dupa introducerea mea, raspunsul minerilor grevisti a fost absolut tulburator de emotionant. S-a inceput cu racnirea, pur si simplu, din toate piepturile a expresiei nu intram in mi-na si terminand cu strigarea la unison a numelui meu. Privind la Ceausescu si ai lui, acestia aratau ca cei aflati sub influenta unor narcotice puternice. Priveau catre multime cu ochii holbati, fara sa clipeasca, si cu trupurile nemiscate. Dadeau impresia celor paralizati de groaza si uimire. Dupa circa 1-2 minute, am facut semn cu mainile catre mineri sa faca liniste pentru a da citire listei cu revendicari. Am citit rar si apasat, tot textul de pe hartia cu revendicari. Am facut foarte scurte pauze(circa 1-2 secunde) intre punctele revendicative citite. La sfarsitul citirii listei cu revendicarile noastre, minerii au izbucnit din nou sa-mi scandeze numele. In timpul acelor scandari a numelui meu, m-am intors catre Ceausescu, i-am inmanat lista dupa care citisem si i-am zis, citez: „Acum e randul dumneavoastra sa ne spune-ti ce aveti de zis”. Ceausescu, parca iesit dintr-o transa prelungita, a primit lista pe care i-am inmanat-o si mi-a zis, citez: „Mumumu...multumezc ddd...de iii...infolmale toto...toalase”. Odata ajuns in fata microfoanelor, Ceausescu n-a fost lasat sa vorbeasca. Unii il huiduiau, altii strigau nu intram in mi-na iar de la departare se auzea scandarea numelui meu. Degeaba apelurile la liniste cu mainile ridicate din partea activistilor aflati pe terasa. Dimpotriva, apelurile la liniste venite din partea politrucilor au provocat o enervare generalizata si confruntanta. Neputincios in fata disrespectului care i se arata, Ceausescu s-a intors de data aceasta catre mine si ridicand frecvent din umeri, mi-a zis, citez: „Nnn...nu vvv...vol sss...sa aaa...asculte, tototo...toalase”. Politrucii, in ton si gest cu Ceausescu, priveau si ei catre mine si-mi ziceau, citez: „Linisteste-i tovarase!”; „Pai se poate?”; „Nu ne mai intelegem ca oamenii?”; „V-ati spus doleantele, acum ar trebui sa ascultati ce are de zis si tovarasul nostru secretar general.” Pentru cateva momente am ramas descumpanit. Traiam momentele unui personaj real dintr-o comedie neagra. Mi-am zis in gand ca trebuie sa linistesc minerii grevisti si sa-i determin sa asculte la ce urma sa spuna Ceausescu. Iata cu ce cuvinte am apelat la mineri, citez: „Fratilor, noi am spus ce ne doare si ce vrem. Acum e timpul sa si ascultam daca se aproba sau nu ce am cerut. Trebuie sa avem rabdare sa auzim ce ni se spune. Numai dupa aceea vom vedea ce avem de facut. Va rog sa faceti liniste.” Abia atunci grevistii s-au linistit si i-au dat voie lui Ceausescu sa le vorbeasca. De data aceasta, Ceausescu (la fel de poticnit, pelticit si gangavit) a inceput cu o fraza concilianta din care s-a inteles ca inclina sa aprobe revendicarile, citez: „Toto...toalasi, eu aaa...am iii...inteles si iii...inteleg nnn...necazulili si ppp...poblemili dududu...dumnevoasta sss...si ppp...pe aaa...asablu aaa...avet ddd...dleptate si ddd...de aaa...aia vvv...va mumumu...multumezc ccc...ca mmm...m-at iii...infolmat”. La auzul celor spuse de Ceausescu, a inceput un ropot de aplauze si chiar lozinca Ceausescu si minerii. Incurajat de aplauze si strigarea lozincii sus citata, Ceausescu, parca trezit din pumnii luati pana atunci, a continuat cu acuzatii si amenintari de destituire la adresa activistilor locali si centrali care, zicea el, nu l-au informat la timp si chiar au ascuns problemele cu care ne confruntam. Din nou, minerii l-au aplaudat si ovationat destul de prelungit, asa cum ii placea lui. Parca disparandu-i gangaveala, Ceausescu a continuat cu lungi, confuze si intortocheate fraze despre importanta productiei de carbune pentru economia nationala si chiar cu laudarea minerilor ca fiind, citez: „detasament de avangarda a clasei muncitoare”. Terminand cu abureala, aiureala, invaluirile prin incercuire si parca uitand ca fusese huiduit si injurat, vicleanul de Ceausescu a trecut, tiptil, la atac frontal. Mai intai s-a dat la legea pensiilor, incercand s-o justifice, sa invinuiasca pe cei care nu s-au preocupat suficient sa explice binefacerile aplicarii ei si chiar promitand, chipurile, ca se va gandi in viitorul apropiat la masurile ce ar fi trebuit sa le ia pentru a indrepta situatia creata. La protestele venite din multime, cerandu-i sa spuna atunci si acolo despre masurile ce ar fi trebuit sa le ia, Ceausescu a raspuns minerilor ca avea nevoie de timp pentru a se consulta cu specialistii. Netinand cont de faptul ca minerii continuau sa-l bombardeze cu tot mai multe intrebari incomode si gandindu-se probabil ca reusise sa ne pacaleasca, Ceausescu a trecut rapid la fortarea notei. Referinduse la revendicarea cu programul de 6 ore de munca pe zi, Ceausescu ne-a acuzat direct ca noi am fost cei care am cerut sa se abandoneze programul de 6 ore pe care, chipurile, il propusese chiar el cu titlu experimental in Valea Jiului si ca odata ce ne dadusem cuvantul sa abandonam acel sistem de munca nu mai puteam acuma sa ne luam cuvantul inapoi. La auzul acelor minciuni viclene, minerii n-au mai rabdat. Ceausescu a fost bombardat, din nou, cu un ocean de huiduituri, injuraturi si amenintari. Multimea se impingea, agita si ameninta cu securile ridicate deasupra capetelor, facand valuri uriase si permanente cu directia spre locul unde se afla Ceausescu. Cei aflati pe depozitul de lemne din curtea minei, amenintau cu pari de lemn gata sa-i arunce catre ghereta portarului. Altii, care se aflau deasupra gheretei, bateau din picioare si strigau, citez: „Uite-asa te calcam in picioare, Dumnezau cui te-a avortat!”. Minerii aflati pe garduri, stalpi si in copaci injurau vartos si amenintau cu securile intinse catre Ceausescu. Activistii aflati pe scara si pe marginea platformei erau tot la fel de injurati, amenintati si se fereau sa nu fie apucati de haine. In acelasi timp, unii inventau si strigau lozinci jignitoare, insultatoare si amenintatoare, citez din consemnari: „Pitic, pitic, esti un om de nimic”; „Du-te, du-te-n Scornicesti ca-ti dam pula s-o belesti”; „Vinovat, vinovat, vinovat ca-i fost cacat”; „Aprobare, aprobare, ca nu ai scapare”; „Pacalici, pacalici, nu mai scapi de-aici”. Din multimea aflata in spatele celor din fata gheretei au fost aruncate doua masti de gaze catre Ceausescu dar au aterizat sub platforma pe care se afla. La acel moment, ofiterul imbracat in haine militare (acelasi care la ajutat pe Ceausescu sa nu cada la sosirea pe platforma unde ma aflam) s-a repezit si la tras pe Ceausescu langa zidul gheretei. Pentru al proteja de furia multimii, ofiterul sa asezat in fata lui Ceausescu si-si tinea mainile sprijinite de zidul gheretei deasupra capului lui Ceausescu. Acelasi ofiter, si-a intors capul catre mine si mi-a strigat amenintator, citez: „Sa stii ca pe dumneata te tinem responsabil de tot ce se intampla aici!” I-am raspuns, citez: „Nu eu sunt responsabil de agitatia creata”. Furios si gafaind, ofiterul mi-a replicat, citez: „Asta numesti dumneata agitatie? Asta numesti dumneata agitatie? Asta-i amenintare cu moartea! Asta-i instigare la linsaj, asa sa stii! Nu vezi cum se arunca si se loveste?”. Tragandu-si sufletul si parca usor calmat, a continuat, citez: „Aici nu mai e vorba de ratiune. Aici e nebunie curata!” Raspunsul meu a fost, citez: „Poate ca minerii au innebunit pentru ca nu ni se aproba ce am cerut”. Cand a auzit ce-am spus si probabil incurajat de indrazneala ofiterului de a ma infrunta, Ceausescu a iesit de sub mainile ce-i acopereau capul, m-a apucat usor cu doua degete de maneca stanga si mi-a zis, citez: „Ppp...pai dududu...dumneata ai cece...celut ccc...ca iii...incepand ddd...de mmm...maine sss...sa se lll...lucleze sss...sase ole. Nnn...nu se ppp...poate ppp...pentlu ccc...ca aaa...aici eee...e vvv...volba ddd...de ooo...o nnn...noua ppp...planificale aaa...a iii...iconomii nnn...nationale”. Mi-am tras usor maneca din degetele lui Ceausescu, l-am apucat cu toate degetele de la mana stanga de mana lui dreapta, l-am fixat cu privirea si i-am spus, citez: „Am cerut de maine sase ore pentru a ni se aproba cat mai repede posibil. Aprobati sase ore din data de 8 august si ve-ti vedea reactia minerilor.” La concesia pe care am facut-o, reactia imediata a lui Ceausescu a fost tot negativa, citez: „Nnn...nu tototo...toalase, nnn...nu se popo...poate”. Am incercat altfel, citez: „Aduceti toti functionarii din ministerul planificarii in Valea Jiului. Cinci zile este suficient pentru asi face treaba. Ce ziceti?” Vazandu-l ca ezita, am continuat, citez: „Le spun sau nu le spun ca aprobati sase ore incepand cu data de 8 august si restul tot ce-am cerut?” Am fost si raman convins ca scena confruntarii directe dintre mine si Ceausescu a fost vazuta de o mare parte din minerii grevisti pentru ca din vacarmul de nedescris se auzea destul de clar strigarea repetata, citez: „Dobre, Dobre nu-l scapa, este, este-n mana ta!” Inainte ca Ceausescu sa-mi raspunda la intrebarea sus citata, sa auzit un huruit infiorator care a acoperit total toate strigarile din multime. A fost ceva asemanator zgomotului produs de mari explozii in serie. Sa creat o panica de nedescris. Din strigatele din multime se auzeau doua pareri diferite. Prima, ca a explodat depozitul de munitie artificiera din incinta minei Lupeni. A doua, mai panicarda, ca se trasese asupra noastra cu tunurile. Activistii de pe terasa au perceput acel zgomot infricosator ca venind de deasupra capetelor lor, pentru ca toti si-au acoperit capetele cu mainile iar Ceausescu se chircise pe vine cu spatele la zidul gheretei si era acoperit cu trupul ofiterului citat mai sus. La auzul acelui huruit asurzitor, am privit instinctiv catre multime si am vazut ca se prabusise gardul ce inconjura depozitul de lemne. Gardul se prabusise sub greutatea si agitatia minerilor cocotati pe el. Imediat m-am dus la microfoane si am incercat sa linistesc multimea speriata, spunandu-le despre ce se intamplase si chiar intreband pe cei care se prabusisera cu gardul daca erau raniti sau morti printre ei. Mi sa raspuns din partea celor prabusiti ca nimeni nu patise nimic. Privind in spate, ofiterul, cu o mana il ajuta pe Ceausescu sa se ridice iar cu cealalta mana pipaia cozorocul de beton de deasupra asigurandu-si sefu ca nu era nici un pericol de prabusire a tavanului din beton. Intre timp, minerii grevisti au reluat scandarea numelui meu si a refrenului nu intram in mi-na. Am revenit langa Ceausescu si i-am repetat ultima intrebare pe care i-o adresasem. Ceausescu, livid, cu ochii holbati catre mine si tremurand vizibil mi-a raspuns, citez: „Sss...sunt de aaa...acold tototo...toalase ddd...da nnn...nu vvv....vez ccc...ca nu vvv....vol sss...sa fff...faca lll...liniste. Zzz...zile cece...ceva sss...sa ttt...taca sss...si sa aaa...asculte. Iii...ia iii...iltia aaa...asta si zzz...zile ccc...ca sss...sunt de aaa...acold.” Atat am asteptat! Am luat lista cu revendicari din mana lui Ceausescu si m-am asezat in fata microfoanelor. Dupa ce am cerut de cateva ori sa se faca liniste, am zis, citez: „Fratilor, ni se aproba toate revendicarile cerute de noi.” Din toate piepturile se scanda numele meu. Am intors capul si i-am facut semn cu mana stanga lui Ceausescu sa vina langa mine. Impins de la spate de ofiterul imbracat in haine militare si incurajat din priviri de ceilalti politruci, Ceausescu sa asezat la stanga mea dar cu cativa centimetri mai in spate. Abia atunci am cerut din nou sa se faca liniste si am recitit lista cu revendicari. Dupa fiecare punct citit, intorceam capul catre Ceausescu sa aprobe. Dupa citirea fiecarui punct revendicativ, Ceausescu se apleca catre microfoane, cu mana stanga ridicata sus si aproba numai prin doua expresii alternante, citez: „Sss...se aaa...aploba; Dede...de aaa...acold.” Numai punctul 2 din lista de revendicari nu l-am citit-o asa cum a fost scris. Acel punct l-am pronuntat astfel, citez: „Incepand cu data de 8 august vom lucra 6 ore pe zi”. Dupa fiecare punct revendicativ, citit de mine si aprobat de Ceausescu, se aplauda si se scanda numele meu dar si al lui Ceausescu. Spre sfarsitul citirii revendicarilor si incurajat de strigarile minerilor grevisti, Ceausescu incepuse sa dea semne de revenire din socul umilintelor si injuraturilor suferite mai devreme. Dupa citirea revendicarilor si aprobate de Ceausescu, i-am inapoiat acestuia lista cu revendicari si m-am retras un pas. Ceausescu a ramas in fata microfoanelor. Puternic atins la coarda-i sensibila cu strigari prelungite din multime cu expresia „Ceausescu si minerii”, acesta isi flutura mainile deasupra capului si uneori isi inclesta palmele vrand sa simbolizeze legatura stransa dintre el si mineri.

Marea Tradare

In timpul in care Ceausescu savura aplauzele minerilor pentru pretul platit de aprobare a revendicarilor, din spatele politrucilor a aparut un barbat tanar in fata microfoanelor si a zis rar si cu voce tare, citez: „Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului” dupa care a inceput sa strige de 4 ori expresia „Ceausescu si minerii”. Incheindu-si misiunea, tradatorul a disparut repede in spatele acelorasi politruci. A fost randul meu sa raman socat si sa devin nervos. Socat pentru ca il cunosteam pe acel tradator. Nervos pentru ca in timpul colectarilor si dezbaterilor de probleme revendicative nu aveam nici-o cunostinta despre vre-o discutie despre ce propuse-se acel tradator. Mi-au trecut atunci prin minte o multime de feluri prin care as fi dorit sa-l pedepsesc pe acel tradator. Mai mult, ma durea cumplit faptul ca in anii trecuti il simpatizasem pe acel tradator pentru felul lui glumet de a fi. Eu si minerii grevisti, ne-am simtit tradati pentru ca propunerea a venit din partea unuia din mijocul nostru. La acel moment cat si dupa greva, m-am chinuit si amarat mereu ca intrebarea, cum sa fi stiut ca unul care ni se alaturase chiar de la plecarea de la mina Paroseni catre mina Lupeni si aflat pana atunci in mijlocul nostru ar fi fost in stare de o asemenea marsavie? Imediat dupa greva si pana la plecarea mea din Valea Jiului am trimis tradatorului multiple mesaje verbale pentru al intalni si a afla chiar din gura lui daca initiativa cu propunerea ii apartinuse sau a fost sfatuit de cineva(de catre cine? de ce? care-a fost pretul tradarii? etc). Toate eforturile mele de al contacta pe tradator au fost inutile. A fost de negasit. Parca intrase in pamant.
Tot ce am retinut si stiut atunci despre tradatorul minerilor grevisti din august 1977, sunt urmatoarele descrieri si date:
- Numele: Nu l-am aflat niciodata;
- Prenumele: VIRGIL;
- Inaltime: 1,70 – 1,75 m;
- Varsta: 20 – 25 ani;
- Culoarea parului si a sprancenelor: Blond;
- Culoarea ochilor: Verde (Nu sunt absolut sigur);
- Forma fetei: Rotunda;
- Expresia fetei: Totdeauna zambitoare;
- Porecla: Zambaretul. Colegii i se adresau tot timpul cu
aceasta porecla;
- Alte caracteristici: Tot timpul glumea si starnea rasete;
- Adresa: Orasul Vulcan(in gazda, la blocuri? NU STIU!);
- Locul de munca: Exploatarea Miniera Paroseni;
- Locul de nastere: Undeva in Moldova;
- Dialect in vorbire: Puternic accent moldovenesc;
Alte date despre tradator: Mi-a fost coleg la cursul de calificare de gradul I, in anul 1974-75, cu durata de 12(douasprezece) luni, in meseria de AJUTOR MINIER. Cursul a fost organizat potrivit H.C.M. Nr. 2105/1969. Cursul s-a desfasurat in incinta Exploatarii Miniere Paroseni si fara scoatere de la locul de munca. Data eliberarii CERTIFICATELOR de absolvire a cursului de calificare in meseria de AJUTOR MINIER a fost: 10 NOIEMBRIE 1975. Las pe mana investigatorilor si a istoricilor sa-l gaseasca pe acel tradator infam. Voi fi foarte curios sa aflu care-a fost evolutia profesionala, sociala si politica a acelui tradator. La plangerea si cererea lui (cel putin asa mi sa spus si chiar aratat o declaratie scrisa), in octombrie 1977 am fost anchetat si batut salbatic de generalul Macri Emil personal pentru a denunta, citez pe Macri: ”haidamacii pe care i-ai trimis sa-l omoare pe acel adevarat miner patriot si devotat cauzei partidului nostru”. In declaratia scrisa de mana erau insiruite 11 nume de mineri printre care si cel a lui Maniliuc Gheorghe. Precizez ca n-am tradat pe nici unul aflati in acea declaratie scrisa. Desi am fost de multe ori anchetat si batut de securisti cu scopul da a afla cum si cu cine am organizat si condus greva din Valea Jiului, nu exista si nu va exista nici-o dovada de tradare din partea mea. Refuz si voi refuza sa cred ca a existat sau ca va exista cineva care sa afirme ca a suferit dupa urma mea.

Sfarsitul Grevei Minerilor

Dupa ce a fost propus ca, citez: „miner de onoare al Vaii Jiului” Ceausescu a ras vicleneste si cu zambetul mereu pe buze a continuat sa fluture cu mainile pe sus catre minerii grevisti. Numai cand era uns la corzile sensibile cu aplauze, linguseli si propus sa poarte titluri mai ceva decat orice alt meritos de rand, ca prin farmec, lui Ceausescu ii disparea balbaiala, intra in starea-i coclita de „fiu iubit”, impartea cu larghete sfaturi si indemnuri si chiar devenea mai omenos la capitolul generozitate. Iata cuvantarea finala a lui Ceausescu (tot la fel de incoerent si lipsit de logica, confuz, pelticesc si sablonat dar fara prea multe balbaieli), citez: „Acu ca m-at facut minel de onoale va lanzez chemalea sa lecupela-t din ulma toate peldilili de calbune. Va asigul dlagi toalasi ca tot ce-at celut sa dovedit pe dlept. Eu zic sa nu ne oplim aici cu 6 ole de munca. Niminea n-o sa mai lucleze sambitili si duminicili ca sa avet toati posibilitatili de coditii minunate pe cale le-a cleiat statu si paltidu nostu. Si sa mai stit toalasi ca niminea n-o sa patasca nimica ca mi-at adus in fata necazulili cale va flamanta. Toati necazulili cale va flamanta vol fi lezovate. Si ca sa ma esplim si alfel, las aici o comisie de paltid si de stat cale sa lezove si sa duca la indlepinili tot ce-at celut aici in fata mea. In inchiele, de la aceasta inalta tlibuna, va adlesez indemnu la munca pentu cosluilea societatii noaste libela si idepedenta. La levedele si spoool la munca, dlagi toalasi.” Cand l-am auzit pe Ceausescu ca ne-a oferit sa lucram 6 ore pe zi exceptand sambetele si duminicile (deci 30 de ore de munca pe saptamana) am ramas ca la dentist. In urmatoarele zile, la Petrosani, in timpul confruntarilor dintre mine si comisia de partid si de stat, aveam sa ma distrez masiv despre comportamentul circar si vaicaresc ale lui Verdet si Pana atunci cand le aminteam despre promisiunea si indemnul lui Ceausescu de a nu se lucra in mina mai mult de 30 de ore pe saptamana. Dupa ce s-a saturat de-atatea aplauze la care raspundea cu mainile ba fluturate, ba inclestate, in sfarsit, Ceausescu s-a departat de microfoane si a dat sa coboare pe treptele scarii metalice. Deodata am observat ca lui Ceausescu au inceput sa-i tremure picioarele si se legana precum omul beat. Imediat s-au repezit catre el mai multi civili aflati pe scara (faceau parte din garda lui? Nu stiu!), l-au ridicat pe brate si tot asa l-au purtat pana l-au introdus in masina care se afla in acelasi loc la momentul sosirii. Nu au fost incidente, numai culoarul deschis la plecare a fost destul de ingust. Odata cu plecarea lui Ceausescu a luat sfarsit greva minerilor de la Lupeni. In consemnarile mele sunt notate data si timpul sfarsitului grevei, si anume: 3 august 1977, orele 15:10 – 15:20pm.

Dupa sfarsitul imediat al grevei

Dupa plecarea lui Ceausescu si a celor care-l insotisera, au disparut ca prin minune toate steagurile propagandistice impreuna cu purtatorii lor. Cam dupa circa 10 minute de la plecarea lui Ceausescu, m-am pregatit si eu sa parasesc locul grevei. Pe tot traseul catre mina Paroseni am trait momente emotionante, de neuitat. Am fost inconjurat de cateva sute de mineri si purtat pe brate pana la mina Paroseni. Toti cei care m-au inconjurat si purtat pe brate mi-au scandat numele pana la ragusire. Au fost strigate sacadat si alte expresii, citez: „Copilu poporului!”; „Victorie, victorie...!”; „Dobre, Dobre nu uita, minerii-ti apara viata ta!”; „Dobre, Dobre, tu si noi, i-am invins pe ciocoi!”; „Luptam, luptam, pe Dobre-l aparam!”; „Cine, cine, cin n-ar da, sa te aiba pe mata!”; „Valea Jiului nu uita, Dobre e mandria ta!” Odata ajuns la mina Paroseni, am observat ca nu mai aveam nasturii de la camasa si haina de salopeta. Am predat lampa de miner la lamparie si am facut un dus fierbinte. Alaiul de mineri m-a asteptat in fata portii dela mina Paroseni si pe podul de peste Jiu pana cand am reaparut in mijocul lor. Vorbindu-le celor care m-au asteptat, am insistat ca atunci era timpul sa ne si odihnim, indemnandu-i pe mineri sa mearga la casele lor. Degeaba, toti minerii strigau ca doreau sa ma conduca acasa si chiar sa formeze schimburi de paza, zi si noapte, in jurul blocului unde locuiam. Am fost de acord sa fiu condus acasa cu conditia sa fiu lasat sa merg pe jos si nu purtat pe brate. La chestia cu paza in jurul blocului unde locuiam, le-am multumit frumos pentru grija ce mi-o purtau dar ca nu credeam ca va fi cazul. Am mers pe jos, in fruntea minerilor, pana am ajuns in blocul unde locuiam. Pe tot traseul parcurs in fruntea minerilor, locuitorii vulcaneni ieseau din locuinte, unii aplaudand iar altii uitandu-se la alaiul mineresc din curiozitate si admiratie. Odata ajuns in apartamentul unde locuiam, am fost nevoit sa ies de cateva ori la fereastra si sa salut multimea care continua sa-mi strige numele. Din motive de siguranta si liniste, am rugat pe sotia mea sa-l ia pe fiul nostru si impreuna sa mearga la casa mamei soacre aflata in cartierul vulcanean, ‚Colonia de jos’.
Din acel moment si pana la plecarea mea din Valea Jiului, apartamentul meu din Vulcan a devenit locul unde am continuat sa primesc informatii despre ce sa intamplat in vale. Am primit si instructionat diversi mesageri de la diverse mine din Valea Jiului in functie de noile situatii create dupa greva. In seara zilei de 3 august 1977 nu m-am prezentat la servici. Eram teribil de obosit. In jurul orei 11:30pm m-am pregatit de culcare, urmand ca a doua zi de dimineata sa ma prezint la mina Paroseni. Inainte de a ma aseza in pat, am aruncat o ultima privire afara. In jurul blocului, culcati pe iarba, se aflau circa 50 – 60 de mineri.

De vorba cu Maniliuc despre tradarile greviste

Iata ce mi-a povestit Maniliuc in locuinta mea din Vulcan, despre tarasenia cu propaganda comunista din timpul grevei, citez din nou din insemnarile mele: „Taie-ma, omoara-ma nea Dobre, ca tot nu stiu cum s-au imbirligat aia cu steagurile lor acolo. Trebe ca am fost tradati de catre unii de-ai nostri. Zic asta cu sufletu greu si pacatos, pentru ca n-a fost chip sa mai gasesc pe cei care eu i-am pus sa aibe grija sa nu apara aia cu steagurile lor. Daca eu voi prinde macar unul dintre ei, il voi aduce in fata lu mata pentru o judecata sfanta si dreapta. Asa sa stii nea Dobre!....Aoleo, ca era sa uit! Da ce zici nea Dobre despre ala, mezaii mami lui, care sa furisat in fata lu mata si a strigat la microfon, a...a...a...a, cum mezaii mami lui a zis, a...a, cum ca Ceausescu ar fi de vre-o onoare cu noi. De ce razi nea Dobre, ia zi mata cum a zis, ha...ha...ha, mezaii mami lui, zi mata cum a zis ca stii mai bine.” Iata ce i-am raspuns colegului meu devotat si credincios, citez: „Ala a zis asa, „Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului” dupa care a inceput sa strige la microfon ca apucatu, „Ceausescu si minerii”. Norocul nostru, daca se poate numi noroc, a fost ca ala a facut propunerea la sfarsitul grevei. Daca facea propunerea inainte de sfarsitul grevei cred ca s-ar fi ajuns la spargerea grevei cu consecinte teribile de o parte si de alta. Asta da tradator, Gheorghe. Cu asta as dori sa stau de vorba, macar si pentru faptul de a afla cine l-a sfatuit si impins sa faca propunerea aia. Ala ne-a facut pe toti de ras, asa sa stii. Tot ce stiu despre el este ca se numeste Virgil, este blond, lucreaza la mina Paroseni si este original din Moldova.” La auzul cuvantului Moldova, Maniliuc (era si el moldovean) s-a enervat, incruntat profund si a inceput sa gesticuleze si sa injure de mama focului, citez: „Este moldovean? Este moldovean? Esti sigur mata ca este moldovean?” Dupa ce am comfirmat ca eram sigur ca Virgil era moldovean, Maniliuc a continuat cu o adevarata tirada de injurii si amenintari, citez: „Mezaii si nascatoarea mami lui de tradator! Uite-asa ii rup gatu, ca la un cacat de gaina! Il gasesc eu si-n chizda masi, mezaii mami lui. Cacatu aista trebe omorat pe loc, fara judecata! Noi moldovenii, nu tradam! Inainte sa-l omor cu mana mea, il voi chinui sa spuna ce a primit de la oamenii lui Ceausescu. Trebe sa fi primit ceva ca sa ne tradeze, mezaii mami lui. Numai cand ma gandesc ca este moldovean, ma apuca toti dracii. Il gasesc eu si-n chizda masi si il omor cu mana mea, asa sa stii nea Dobre!” Dupa ce l-am linistit pe Maniliuc si constientizat ca tradatorul s-ar fi putut afla sub protectia atenta aMilitiei sau Securitatii, l-am rugat doar sa transmita tradatorului mesaje verbale din partea mea ca doream sa vorbesc cu el intre patru ochi acasa la mine. Am adaugat ca mesajele din partea mea sa fie insotite de asigurari ferme ca tradatorul nu v-a pati nimic. I-am cerut lui Maniliuc sa-mi promita ca sub nici un motiv sa nu se atinga de tradator. L-a insistenta lui, l-am asigurat pe Maniliuc ca ii voi da voie sa asiste la eventuala discutie cu acel perfid si nenorocit. Am continuat sa ma confesez lui Maniliuc despre modul cum voi proceda, in cazul in care va avea loc intalnirea cu Virgil. Mai intai trebuia sa aflam cine s-a aflat in spatele tradarii, adica cine l-a sfatuit si impins sa faca acea propunere. Abia dupa aceea urma sa-l fortam pe tradator sa de-a o declaratie amanuntita, semnata si datata. In sfarsit, am adaugat, citez: „Am nevoie de declaratia scrisa a tradatorului ca polita de asigurare si arata la nevoie ca acea propunere infama nu are nimic comun cu stirea, suportul si vointa grevistilor. Intelegi Gheorghe cam ce politica vreau eu sa aplicam in cazul acestui tradator?” Iata raspunsul lui Maniliuc, la argumentele mele sus citate, citez: „Io, nea Dobre, invartesc politica cum invarteste
porcu dovleacu. Aici trebe sa fie vorba de multa minte la doxa! Zau ca mata stii mai bine ce trebe facut in cazu asta. Io promit sa nu ies din cuvantu lu mata.” Asa cum am mentionat in alt paragraf, Virgil-tradatorul n-a raspuns in nici un fel la mesajele mele de a ne intalni.

Provocari si incidente dupa greva
Provocare la mina Vulcan

In seara zilei de 4 august 1977 am primit informatia ca la mina Vulcan era mare tambalau. L-am trimis pe minerul grevist parosenean, Iacob Dumitru, la mina Vulcan pentru a investiga si a-mi raporta tot ceea ce se intampla acolo. Dumitru mi-a povestit ca tot taraboiul a inceput de la cateva afise provocatoare din sala de pontaj. Afisele cu pricina indemnau minerii vulcaneni sa nu fie de acord cu 6 ore de munca pe zi, asa cum cerusera minerii grevisti la Lupeni. Cand minerii au aflat despre acele afise provocatoare, au inceput sa protesteze, sa rupa afisele si sa-i agreseze fizic pe cei cei din conducere si pe Verdet, aflat si el acolo. Iacob Dumitru s-a implicat direct in actiunile protestatoare incitand minerii vulcaneni si a avut inspiratia sa-mi aduca unul din acele afise. Iata ce era scris, cu majuscule, pe acel afis, citez: „MINERII DE LA EXPLOATAREA MINIERA VULCAN REFUZA CU HOTARARE SA LUCREZE 6 ORE”
Mai tarziu, in cadrul a doua confruntari:
- prima, la Petrosani in sediul Comitetului Municipal de Partid din dimineata zilei de 5 august 1977, dintre mine si comisia guvernamentala de partid si de stat in frunte cu Ilie Verdet si Gheorghe Pana;
- a doua, la sediul Militiei orasului Vulcan din seara zilei de 5 august 1977, dintre mine si generalul de securitate, Macri Emil,
m-am folosit din plin de afisul de mai sus, ca dovada grosolana de provocare post-greva, pentru a contracara acuzatiile ce mi se aduceau ca fiind direct responsabil de faptul ca inca se mai batea personalul de conducere din cadrul exploatarilor miniere.

Incidente la mina Barbateni

In dimineata zilei de 4 august 1977, in sala de pontaj a exploatarii Barbateni, personalul de conducere al minei a fost huiduit si agresat fizic pe motivul ca nu se trecuse la programul de 6 ore, asa cum se ceruse initial in programul minerilor grevisti de la Lupeni. Confuzia a plecat de la faptul ca Ceausescu a aprobat trecerea la programul de 6 ore abia pe data de 8 august 1977 in urma compromisului descris in paragraful Confruntarea.

Provocari si confruntari la mina Paroseni

In dimineata zilei de 4 august 1977, m-am prezentat la mina Paroseni. In sala de pontaj se aflau minerii care trebuiau sa intre in schimbul de dimineata. Se mai aflau acolo inginerul-sef, Marchis Gheorghe, presedintele de sindicat, Purice Ion, si maistrii din schimbul de dimineata. Se striga pontajul minerilor de pe o platforma din fata salii de pontaj. Cand minerii au sesizat prezenta mea, au intors spatele conducerii, imi strangeau mainile si au inceput sa strige sa devin presedintele lor de sindicat, huiduindu-l in acelasi timp pe Purice Ion. Ca din senin, inginerul-sef a inceput sa strige catre mineri ca nu meritam sa-i reprezint pe linie de sindicat pentru ca noaptea precedenta lipsisem de la serviciu si ca eram despartit de familie. Presedintele de sindicat, Purice Ion, striga si el ca este adevarat ce spunea inginerul-sef si ca ma cunostea ca fiind un demagog din luarile mele de cuvant in cadrul sedintelor oamenilor muncii din
trecut. La toata aceasta scena a asistat si un reprezentat juridic bucurestean din cadrul UGSR (Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania), numitul Dionisie Cichi. La auzul acelor acuzatii la adresa mea, toti minerii s-au indreptat agresiv catre acuzatori pentru ai bate. Acuzatorii, impreuna cu maistrii de schimb si reprezentantul UGSR s-au retras speriati langa peretele frontal al scenei de pe care vorbisera. Pentru a calma minerii si preintampina baterea celor care ma acuzasera, repede m-am postat intre mineri si politruci dupa care am cuvantat astfel, citez: „Fratilor, nu cred ca se merita sa va murdariti mainile cu sangele acestor provocatori paduchiosi si, spre disperarea lor, nu doresc sa polemizez cu ei despre viata mea privata pentru simplul motiv ca nici unul dintre ei nu mi-a tinut lumanarea langa patul meu nuptial. Totusi, tin sa-i linistesc pe criticii mei si sa va informez si pe dumneavoastra ca refuz categoric sa devin presedinte de sindicat al minei Paroseni. Degeaba protestati fratilor pentru ca statutul unui conducator sindical, de tipul celui din spatele meu, nu mi se potriveste. Eu sunt unul de-al dumneavoastra si nu unul de-al lor. Stiti bine ca ieri, la Lupeni, noi am denuntat practicile presedintilor de sindicat si a secretarilor de partid in legatura cu foile de boala. Si pentru ca am ajuns aici, dati-mi voie sa profit de prezenta in mijlocul nostru a reprezentantului UGSR si sa-l invit mai intai sa-si spuna numele pentru ca am o intrebare specifica pentru dumnealui.” Reprezentantul UGSR s-a prezentat cu numele si functia ce-o indeplinea. Minerii erau foarte atenti l-a ce urma sa-l intreb pe reprezentantul UGSR. Iata intrebarea, citez: „Cu ce drept un presedinte de sindicat semneaza foile de boala?” Raspunsul lui Dionisie Chichi a venit scurt si concis, citez: „Din punct de vedere juridic, presedintele de sindicat nu are nici un drept sa semneze foile de boala. Singura semnatura autorizata este ce-a a medicului care a emis certificatul medical.” La auzul celor zise de reprezentantul UGSR, toti minerii i-au luat cu huo si injuraturi pe conducatorii minei, prezenti acolo. Din nou m-am adresat minerilor astfel, citez: „Fratilor, aceasta este dovada clara ca cei care ne conduc sunt abuzivi si demagogi. Eu zic sa-i lasam in pace pe ce-i care m-au criticat mai devreme. Nu se merita sa-i mai bagam in seama. La Lupeni, noi ne-am cerut drepturile cinstit si curajos si am obtinut aprobarea lor. Ce trebuie sa retineti dumneavoastra este faptul ca incepand din data de 8 august vom lucra 6 ore pe zi si vom astepta si implementarea celorlalte revendicari aprobate. Acum, va rog sa intrati in mina iar eu ma voi duce la conducerea sectorului pentru a ma scuza ca nu m-am prezentat aseara la serviciu. Am fost prea obosit dupa doua nopti nedormite.” Minerii m-au ascultat si au intrat in mina dar nu inainte de a se uita amenintator, acuzator si adresa injurios catre acuzatorii mei, citati mai sus. Abia dupa intrarea minerilor in mina, cei amenintati au parasit sala de pontaj. Dupa ce am iesit de la conducerea sectorului 2, m-am intalnit cu Mitrica Gheorghe, ajutor de miner la sectorul 2. Il cunosteam pe Mitrica. Era foarte muncitor, era casatorit si avea 7 copii minori. Toata familia lui Mitrica locuia intr-o garsoniera din Vulcan. Cu toate ca situatia familiala a colegului meu era foarte grea, Mitrica nu era trecut cu prioritate pe listele de apartamente cu 3 sau 4 camere. Mitrica m-a rugat sa-l ajut sa obtina, atunci pe loc, de la conducerea exploatarii miniere Paroseni un apartament adecvat pentru el si familia lui. Am hotarat sa-l ajut pentru a obtine ceea ce ar fi meritat. Asadar, impreuna cu colegul meu, am mers direct la biroul directorului exploatarii. Directorul, Avramescu Traian, ne-a primit imediat. In biroul directorului a aparut si reprezentantul UGSR. Am adus la cunostinta lui Avramescu doleanta colegului meu. Dupa ce a ascultat despre ce era vorba, directorul a chemat la el pe secretarul de partid si presedintele de sindicat si a indicat sa fie adusa lista cu prioritatile pentru apartamente cu 2, 3 si 4 camere si cea cu cotele de apartamente alocate minei Paroseni. Secretarul de partid si presedintele de sindicat au protestat in fata directorului despre faptul ca eu nu aveam nici-o autoritate pentru a forta acordarea de apartament colegului meu si ca numai comisia sociala avea acel drept de repartitie a apartamentelor. Reprezentantul UGSR nu s-a implicat in nici un fel in discutiile deja tensionate. Folosesc cuvantul tensionat pentru ca politrucii erau iritanti prin ‚argumentele’ lor strigate. Dupa ce i-a linistit pe politruci, directorul mi-a spus ca pentru moment nu era nici-o solutie pentru colegul meu deoarece pe lista de alocatie se aflau numai 3 garsoniere. Colegul meu arata dezolat si usor intimidat de indrazneala strigata a politrucilor. Iata ce i-am raspuns directorului, citez: „Dumneavoastra detine-ti un apartament cu 3 sau 4 camere in orasul Vulcan iar sotia dumneavoastra are un apartament cu 2 camere in blocul artistilor (asa era poreclit blocul unde locuisera artistii cand s-a turnat filmul Lupeni 29 – n.a.) din Lupeni. Va rog sa hotarati acum, pe care dintre cele doua apartamente il cedati in favoarea lui Mitrica?” Pentru cateva secunde, toti cei prezenti, incluzandu-l si pe colegul meu, au ramas muti si incremeniti de indrazneala si franchetea intrebarii mele. Pus in fata evidentei cunostintelor mele despre situatia sociala a familiei directorului, acesta a fost primul care si-a revenit din soc si spre cinstea lui a zambit si a promis ca v-a ceda unul din apartamente in favoarea colegului meu. Directorul a mai promis ca el, personal, se v-a ocupa de documentele ce urmau sa fie intocmite pentru transferul de apartament. I-am multumit directorului pentru decizia luata dupa care am parasit acel birou, lasandu-l acolo pe colegul meu pentru semnaturile de rigoare. Aproape de iesirea din incinta minei, am fost ajuns din urma de reprezentantul UGSR incercand sa ma descoase despre cum de stiam precis ca directorul detinea 2 apartamente. Mi-am continuat drumul spre casa ignorandu-l total pe acel reprezentant al UGSR si fara ai satisface curiozitatea. Luat de valurile evenimentelor care au urmat, n-am mai aflat niciodata daca colegului meu i s-a cedat unul din apartamentele directorului sau daca si de acea data Mitrica a fost momit cu alte promisiuni desarte sau sa mai astepte pana sa primeasca un apartament adecvat familiei lui.

Provocarile, confruntarile si „discutiile”’ de la Petrosani plus interventia minerilor de la mina Aninoasa

In seara zilei de 4 august 1977 m-am prezentat la mina Paroseni pentru schimbul de munca din timpul noptii. In sala de pontaj, pe toata distanta parcursa pana la locul de munca si in subteran, toti muncitorii paroseneni intalniti mi-au strans mainile si m-au bombardat cu fel si fel de intrebari care vizau atat starea mea de spirit si in special despre confruntarea dintre mine si Ceausescu la Lupeni. Chiar si la locul meu de munca au sosit ortaci de la locurile de munca invecinate cu care am stat la taifas toata noaptea, fara a lucra nici-un minut. De prisos sa spun ca nici-un maistru sau inginer nu a vizitat locul meu de munca in acea noapte. In dimineata zilei de 5 august 1977, la iesirea din subteran, am fost intampinat de catre directorul exploatarii miniere si informat de catre acesta ca eram asteptat la Petrosani pentru discutii cu Ilie Verdet si Gheorghe Pana. Am acceptat sa ma duc la Petrosani. Dupa ce am facut un dus, m-am schimbat in hainele de casa. L-a iesirea din curtea minei eram asteptat de catre soferul directorului care m-a condus, mai intai acasa (la cererea mea – luand cu mine afisul provocator de la mina Vulcan, brosurile referitoare la Constitutia RSR, Legea 3/1977 si Legea 23/1966, exemplarul cu revendicarile grevistilor, trei coli de hartie alba format A4 si am transmis mesaj verbal de instiintare catre Maniliuc ca plecam la municipiul de partid din Petrosani pentru convorbiri cu Verdet si Pana) si apoi l-a Petrosani, in fata cladirii municipiului de partid. Aici am fost intampinat de catre secretarul municipal cu propaganda, Rusu. Acesta m-a condus prin spatele cladirii municipiului de partid intr-o sala de conferinte de la etajul 1, trecand mai intai printre niste costumati civili care se uitau la mine ca la trecerea unui urs. Cred ca era in jurul orei 8 dimineata cand am ajuns la Petrosani. In sala de conferinte, intr-adevar, eram asteptat de catre Ilie Verdet si Gheorghe Pana. Amandoi erau imbracati la fel cum ii vazusem prima oara, cu diferenta ca de data aceasta Ilie Verdet purta cravata la gat. Odata introdus in sala de conferinte, Rusu a disparut. In mijocul salii se afla o masa masiva, dreptunghiulara si acoperita cu plus. In jurul mesei se aflau aproximativ 14-16 scaune comfortabile si plusate. L-a mijlocul mesei, pe o parte se afla Verdet si cu Pana si de cealalta parte eu. Pana si Verdet aveau, pe masa in dreptul lor, cate un carnetel pentru consemnari. L-a randul meu mi-am pus pe masa tot ce adusesem cu mine, si pregatit sa consemnez despre discutiile ce urma sa le am cu cei doi.
Verdet mi-a zambit si mi-a strans mana puternic, zicandu-mi: „Bine-ai venit, Dobre tata!” Am replicat, citez: „Cam puternica strangerea aceasta de mana!” Pana se uita la mine artagos si suparat. La mirarea mea despre chestia cu stransul mainii, Verdet mi-a zis: „Am vrut sa-ti sugerez speranta noastra ca v-om dialoga cu tine constructiv si util despre ce ar fi mai bine sa facem impreuna pentru minerii nostri din Valea Jiului.” Hait, mi-am zis in gand, joaca tare si o face pe diplomatul, vulpoiul! Imediat l-am blocat la mantinela pe Verdet, replicandu-i: „Nene Verdet, daca respectati si implementati imediat tot ce ni s-a promis la Lupeni, nu cred ca am avea prea multe de discutat.” La auzul spuselor mele, Gheorghe Pana a sarit ca ars, si-a dat palaria pe spate si cu mainile in solduri, ma privea incruntat si agresiv. L-am fixat pe Pana cu privirea si l-am intrebat sfidator si cu sange rece: „Ce este, nene Pana, nu v-a simtiti bine?” Verdet se uita pe furis catre mine si Pana. Apoi Verdet i-a zis lui Pana sa-si toarne un pahar cu apa si sa se aseze pe scaun. Zambind si chiar usor razand, Verdet m-a intrebat brusc daca doream o cafea. I-am raspuns ca doream o cafea mare, daca se putea. Verdet, a chemat o femeie blonda careia i-a ordonat sa-mi aduca cafeaua asa cum o dorisem, comandandu-si si lui una mica si cu mult zahar. Gheorghe Pana n-a vrut cafea. Verdet a asteptat pana cand am inghitit cateva guri de cafea dupa care mi-a zis, rar si apasat: „Uite ce e Dobrica tata, noi suntem de acord cu toate doleantele tale, exceptie facand Legea 3 din iulie a acestui an si programul de 6 ore. Despre aceste doua puncte am dori noi sa discutam si sa ne punem de acord.” I-am raspuns lui Verdet clar, tot la fel de rar si apasat: „Nene Verdet, revendicarile sau doleantele, asa cum va place dumneavoastra sa le numiti, nu sunt numai ale mele. Ele sunt revendicarile majoritatii minerilor grevisti din toata Valea Jiului. Noi am inteles ca ele au fost aprobate de catre presedintele tarii. Cu ce drept va permiteti sa propuneti renegocierea a ceea ce deja presedintele a aprobat? Chiar daca ati avea mandatul expres al presedintelui de renegociere a revendicarilor noastre, trebuie sa va dezamagesc precizandu-va ca eu nu am acordul minerilor grevisti si nici nu intentionez sa li-l cer, pentru renegocieri. Pe scurt, nu pot si nici nu doresc sa renegociez ceea ce deja ni s-a promis din gura celei mai autorizate persoane din aceasta tara.” Verdet arata trist si dezamagit. Pana statea labartat pe scaun, cu capul dat pe spate si arata de parca il pocnise cineva cu un pumn in cap. Dupa circa 1-2 minute de priviri confruntante, in tacere, am observat ca expresia fetei lui Verdet a devenit dusmanoasa, taioasa si agresiva, dupa care mi s-a adresat cu o adevarata tirada de reprosuri si acuzatii, citez: „Asculta Dobre, ia aminte foarte serios la ce-ti spun eu aici si te rog sa nu ma intrerupi. Iti vorbesc cu toata raspunderea calitatii pe care o am pe linie de partid si stat. Tu nu te poti erija in reprezentantul tuturor minerilor din Valea Jiului. Noi reprezentam puterea clasei muncitoare din aceasta vale si nu tu! Noi stim ca tu, impreuna cu niste derbedei fara capatai, ati batut si fortat minerii sa vina la Lupeni. Nu mai vorbesc de faptul ca ai asmutit si continui sa-ti asmuti huliganii si derbedeii sa jigneasca, ameninte si chiar sa bata personalul tehnico-administrativ. Tara asta nu este o tirla fara stapani. Aici functioneaza legi clare si cine nu se supune v-a suporta toate masurile de rigoare! Tot ce crezi tu ca ati obtinut, la Lupeni, nu este un drept care vi se cuvine. Un drept obtinut prin provocari, instigari la nesupuneri de legi, teroare si intimidari nu se numeste un drept castigat. Acesta este un drept nul si abuziv! Acum ca totusi ati facut ce ati facut, cu toate aspectele negative enumerate mai devreme, te indemn prieteneste sa cobori cu picioarele pe pamant si sa fii de acord cu noi pentru a iesi cu fata curata din situatia creata de voi si nu de noi. (apoi zambind) Ce zici, batem palma?” Gheorghe Pana mi-a zis si el, citez: „Si sa mai stii tovarase ca-ti facem o mare favoare ca te afli acum in fata noastra si mai ales in casa partidului!” Dupa ce am intrebat pe cei doi politruci daca terminasera tot ce aveau sa-mi spuna, le-am cerut sa asculte , fara a ma intrerupe, la ce urma sa le zic. Iata replica mea, citez din consemnari: „Regret ca n-ati invatat nimic din lectia ce v-am administrat-o la Lupeni. Dupa cum va manifestati aici se pare ca nu va lasati pana cand nu ve-ti vedea si simti, cu adevarat, partea urata a comportamentului minerilor infometati, umiliti cu etichete pe care nu le merita si in special mintiti cu aprobari venite de la cea mai inalta autoritate a tarii. Nu stiu ce sa cred! Nu cred ca sunte-ti naivi si lipsiti total de simtul adevarului elementar despre ce s-a intamplat la Lupeni. Cred mai degraba ca va credeti smecheri si va amagiti zadarnic cu ideea ca aveti de-a face cu in idiot care la cea mai usoara intimidare se pisa pe el de frica. Tare mi-e tema ca ma confundati cu voi! Sunt sigur ca v-aduceti aminte despre ce vi s-a intamplat pe ghereta portarului de la mina Lupeni! Ati uitat, intocmai ca niste curve, ca daca nu va aparam eu de furia minerilor, provocati chiar de voi, acum n-ati mai fi avut favoarea si onoarea de a sta de vorba cu mine. Nu va merge cu mine, asa sa stiti! Sa nu indrazniti s-o dati pe coarda amenintarilor si intimidarilor pentru ca, si de aceasta data, tot voi si nu eu voi fi responsabil de tot ce ar putea sa se intample.”
Politrucii au sarit sus, ca arsi, de pe scaune si erau rosii de furie.
Redau, exact, in continuare urmatoarea scena a confruntarii strigata, insultatoare si injurioasa.
Verdet: „Nu tie rusine tovarase sa ne insulti cu scene de trista amintire? Iti atrag atentia sa”
Dobre: „Voi m-ati provocat!”
Pana: „Sa-ti fie rusine, huligan si derbedeu ce esti”!
Dobre: (Am sarit de pe scaun si am strigat furios catre Pana si Verdet) „Huligani si derbedei sunteti voi si cine va cacat asa de prosti si ticalosi! E bine?”
Verdet: „Eu nu m-am legat, ma, de familia”
Pana: „Te arestam pe loc si te bagam in fundul puscarii, huliganule!”
Verdet: (catre Pana) „Ghita, taci din gura!”
Dobre: (strigand tare) „Arestati pe pizdele mami voastre!” (Femeia blonda care-mi aduse-se cafeaua, si-a bagat capul pe usa din spatele celor doi si privea speriata catre noi)
Verdet: (strigand catre femeie) „Iesi si inchide usa ca nu e cazu.” (apoi catre mine, conciliant) Dobre nu striga ca ne aude lumea si nu se cade sa ne facem de ras.
Pana: (strigand tare) „Eu nu mai rezist!”
Verdet: (catre Pana) „Ghita, ti-am spus sa taci din gura! Stai jos si taci!”
Dobre: (adresandu-ma direct si amenintator catre Pana. Realmente eram scos din sarite) „Pe cine arestezi tu, ma! Sar la tine si te calc in picioare, Dumnezau mati de scofalcit!” (Pana se asezase pe scaun si se uita holbat catre mine)
Verdet: (conciliant) „Dobre, te rog! Fara injuraturi! Am auzit ca ai absolvit liceul din Lupeni cu bine. Esti baiat destept si educat. Nu se cade!” (apoi catre Pana) „Ghita, iti interzic sa mai vorbesti. Nu mai trebuie sa inveninam atmosfera discutiilor cu observatii neprincipiale si jigniri nesanatoase.” (catre mine si Pana) „Toti suntem vinovati de greselile facute!”
Dobre: „Voi sunteti vinovati, nu eu! Voi nu ma meritati ca partener de discutii! M-ati invitat aici sa ma jigniti si chiar sa ma amenintati cu arestarea!” (uitandu-ma incruntat la Pana)
Verdet: „Dobre, hai sa uitam ce-a fost mai devreme intre noi si sa ne aplecam peste problemele care ne framanta. Eu zic sa nu mai deschidem discutia despre ce a promis iubitul nostru conducator la Lupeni. Ce-a promis a promis si nu putem trece peste cuvantul secretarului nostru general. Noi am ramas in Valea Jiului ca sa-i ducem cuvatul la indeplinire. Esti multumit?”
Dobre: „Nu sunt multumit si nici nu doresc sa mai vorbesc cu nici unul dintre voi. Eu nu sunt tigan sa ma cert si sa ma injur cu voi ca la usa cortului si dupa aceea sa accept sa reiau jocul cu destinele minerilor. Lucrurile sunt cat se poate de clare! Mai sunt numai doua zile pana la implementarea promisiunilor de la Lupeni. Implementati ce ni s-a promis si cu asta am terminat.” (m-am ridicat in picioare si am inceput sa-mi strang ce pusesem pe masa) Verdet: „Dobre, Dobre, stai ma om bun ca nu arde lumea.” (am dat sa ma indrept catre usa). „Uite Dobre, noi ne cerem scuze ca te-am suparat asa de rau! Da trebuie sa recunosti si tu ca ai intrecut masura. Si ca sa revin la oile noastre, trebuie sa-ti spun ca avem mari necazuri cu implementarea doleantelor voastre.”
Dobre: „Asta trebuia spusa la Lupeni si nu aici! V-am mai zis si ma repet, eu nu renegociez ce s-a promis minerilor din Valea Jiului.”
Verdet: „Dobre draga, tu stii bine ca la Lupeni nu sau putut folosi cuvintele ‚nu se poate’ sau ca ‚va fi greu de implementat’. La Lupeni sa hotarat ca e musai sa se poata si musai trebuie sa ramana. Pentru noi este ordin si ordinul nu se discuta! Se executa! Problema noastra si a ta este: cum trebuie sa implementam mai bine acest musai. Si asa cum bine ai spus mai inainte, nu e timp de tagada sau jeluiala.”
Dobre: „Problema implementarii nu este a noastra!”
Verdet: (ma luat prin incercuire propagandistica) „Dobre draga, lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Dupa cum ne indeamna mereu iubitul nostru conducator, inainte de a se lua o decizie, noi avem datoria sa ne consultam cu masele sau mai bine zis cu reprezentantii lor, adica cu tine in cazul de fata, ma om bun si zau,incapatanat ca un catar, (razand si facandu-mi complice cu ochiul) asa dupa cum zice o vorba din popor.”
Dobre: „Degeaba! Nu tine la mine cu tamaierea si galgara!”
Verdet: „Nu-i nici-o tamaiere, Dobre-tata. Crede-ma ca sunt destul de serios si trecut prin multe situatii grele.” (vazand ca-l priveam ironic, neincrezator si suspicios, Verdet a continuat). „Uite ce este Dobre! Te rog sa te asezi pe scaun pentru ca am sa-ti fac o destainuire sincera de care sunt sigur ca ai sa te bucuri.”
Dobre: (razand si fara a ma aseza pe scaun) „Mai sa fie! Te pomenesti ca ve-ti trece la implementarea promisiunilor chiar de astazi! Aceasta ar fi o decizie inteleapta de care m-as bucura cu adevarat!”
Verdet: (razand si apoi ranjind vulpeste) „Ma Dobre tata, mai intai iti spun deschis si fara rusine ca nici prin cap nu ne-ar fi trecut sa te invitam sa stam de vorba, din cauza umilintelor si tratamentelor la care am fost supusi nu numai eu si tovarasul Pana, dar si restul aparatului superior de partid si stat. Dar s-a intamplat un lucru peste care eu si tovarasul Pana, aici de fata, nu am putut sa-l trecem cu vederea.” (Verdet a venit langa mine, si cu voce destul de joasa de parca se ferea sa fie auzit de catre alte persoane, mi-a zis) „Catre orele 4 din aceasta dimineata, am avut o scurta convorbire telefonica cu iubitul nostru secretar general. N-am sunat eu! Cred ca-ti dai seama ca n-as fi indraznit sa deranjez la acea ora! Te rog sa ma crezi ca am fost foarte surprins de telefonul care l-am primit dar si afectat si ingrijorat ca la acea ora tarzie de noapte, iubitul nostru conducator se mai gandea si framanta de felul cum trebuie sa actionam pentru a rezolva doleantele voastre. De data aceasta, printre alte indicatii care ne-au fost trasate, ni s-a ordonat expres ca inainte de a implementa masurile care se impun, sa ne consultam si cu minerul care a prezentat doleantele de la Lupeni. Si chiar m-a intrebat sa-i spun cum te cheama! Sa stii ca i-am spus cum te cheama si tot ce stiam despre tine! Tin sa-ti precizez ca te-am si laudat, la telefon, ca fiind un om cu scaun la cap si cu multa putere de intelegere!” (apoi cu un ton de parca mi-ar fi facut o mare favoare, Verdet mi-a zis) „Trebuie sa-ti spun ca n-am vrut sa-l supar, la telefon, pe iubitul nostru conducator despre pataniile umilitoare l-a care am fost supusi eu si tov. Pana. Si cred ca am facut bine, dand astfel dovada de maturitate politica si putere de sacrificiu. Dupa cum vezi, am pus mai presus interesul general fata de cel personal!” (l-am lasat pe Verdet sa delireze in continuare) „Dupa ce am multumit frumos de ordinul care l-am primit, imediat l-am instiintat pe tov. Pana despre ce era vorba si ce urma sa avem in vedere, cu maxima prioritate. Si pentru ca noi suntem soldati credinciosi ai partidului si secretarului nostru general, am trecut fara sovaire la actiune. Asa se face ca ne aflam acuma fata-n fata cu tine!” (continuam sa tac) „Pentru a duce la indeplinire ordinul primit, eu zic sa ne asezam cuminti la masa si sa ne consultam despre ce ar fi mai bine sa facem pentru ca nu mai este timp de pierdut cu discutii inutile si nesanatoase.”
Pana: „Eu pot confirma tot ce-a spus tovarasul Verdet!”
Verdet: „Ghita, nu mai interveni! Lasa-l pe Dobre sa-si adune gandurile, sa revina pe scaun si sa incepem sa ducem pana la capat mandatul secretarului general.”
Pana: „Bine, tac! N-o sa mai scot nici-o vorba! Va las pe dumneavoastra sa conduceti discutiile!”
(Verdet a revenit si a luat loc pe acelasi scaun pe care sezuse mai inainte. Pana nu se miscase de pe scaun. Amandoi imi zambeau ranjit si ma indemnau cu mainile sa ma asez din nou pe scaun. Politrucii ma priveau fix si intrebator)
Dobre: (mi-am reluat locul pe scaunul pe care sezusem, hotarat sa nu las acei provocatori ordinari sa aiba ultimul cuvant)
„Pe mine nu ma priveste cu nimic ultimul vostru mandat si nici nu doresc sa impartasesc cu voi impactul si surpriza ce ati avut-o la primirea telefonului din partea presedintelui. Este treaba voastra si va rog sa ma scutiti de alte marturisiri de acest gen.” (Pana se uita urat la mine si se framanta pe scaun. Verdet a repetat de doua ori expresia, citez: „Imi pare rau Dobre ca vorbesti cu disrespect despre tot ce ti-am spus in confidenta! Si stii ca-mi pare rau!” L-am ignorat pe Verdet si am continuat) „Este pentru ultima oara cand va zic ca voi si partidul vostru sunteti vinovati ca ne-ati adus in starea de sclavi si provocat sa va administram lectia de la Lupeni.”
Pana: „Vorbesti prostii, ba tovarase, pentru ca si tu si cu altii sunteti membri de partid. Am facut gresala cand v-am primit in randurile noastre.”
Dobre: (adresandu-ma direct lui Pana) „Da, dar mancam din cazane diferite ca marime si continuturi. Noua, celor multi, ne-ati oferit un cazan mic umplut cu zeama chioara din care sorbim cu linguritele iar voi si cei ca voi, putin la numar in raport cu noi, v-ati rezervat cazanoiul cu bunatati inepuizabile, adanc si larg cat minele de carbune, din care sorbiti cu linguroaiele pe nerasuflate. Poti sa intelegi, soldat neinstruit, cum vine chestia asta cu cazanele?”
Pana: (rosu de furie, mi-a replicat) „Mie sa nu-mi vorbesti, ba tovarase, de povesti cu instruirea. Eu sunt un soldat bine instruit si credincios pana la sacrificiu partidului! Acum inteleg eu cum ai reusit sa sucesti mintile minerilor cu propaganda aia a ta ieftina si de cacat! Si sa ma ierte tovarasul Verdet ca ma folosesc din nou de o expresie populara, da nu am gasit cuvantu potrivit.” (apoi razand ca prostul) „Auzi la el, propaganda cu cazanele!”
Verdet: „Ghita, ti-am spus sa nu mai vorbesti! Nu mai vorbi necuviincios ca nu se face la momentu de fata! Trebuie sa inaintam cu discutiile principiale!” (apoi catre mine) „Dobre, ai promis sa nu te mai angajezi in discutii sterile si nesanatoase!”
Dobre: (catre Verdet) „N-am promis nimic!” (catre Pana) „Replica mea cu cazanele este de bun simt, reflecta adevarul crud si de aia minerii m-au ascultat si urmat.” (apoi miscandu-mi degetul acuzator catre cei doi politruci, le-am strigat) „Propaganda voastra este mincinoasa, provocatoare si de cacat din care mancati vartos cu polonicele! De-aia v-au huiduit minerii si erau cat pe-aci sa va omoare!”
Verdet: (usor amenintator) „Dobre nu te juca cu cuvinte grele c-o sa regreti!”
Pana: (sarind din nou de pe scaun, privindu-ma incruntat si tragandu-si palaria pe ochi pentru a ma intimida, cred ) „Vorbeste ca pe maidan, tovarase Verdet! Eu propun sa nu mai ascultam la cuvintele grele pe care ni le adreseaza!”
Verdet: „Ghita, ti-am spus sa taci si sa nu te mai amesteci cand nu trebuie! Toarna-ti un pahar cu apa si calmeazate! Tafna ta incepe sa ne aduca deservicii. Nu uita care ne e tinta! De-acu inainte numai eu conduc! Te tiu responsabil daca te mai amesteci!”
Pana: „Am inteles tovarase Verdet, da ca persoana responsabila n-am putut sa rezist! Eu ma duc la toaleta de serviciu sa-mi dau cu apa pe ochi!” (indreptandu-se catre una dintre usi)
Dobre: (strigand catre Pana) „Cu apa de la veceu si nu de la ghiuveta!”
Verdet: „Dobre, ajunge cu jignirile! E mai in varsta ca tine si e nervos din fire!” (referindu-se la Pana)
Dobre: „Daca este nervos din fire, spitalul este aproape!” (apoi ironic) „Sau poate ca numai munca de jos ar putea sa-i fie de ajutor!”
Verdet: (zambindu-mi) „Uite Dobre tata, daca tov. Pana te deranjeaza asa de rau ii zic sa se ocupe de alte probleme si sa ne lase sa continuam discutiile numai noi doi. De acord?”
Dobre: „Pe mine ma deranjeaza toti provocatorii ordinari si lipsiti de simtul realitatii si le raspund pe masura obrazniciilor lor. Asadar, fara obraznicii si provocari la adresa mea si a minerilor grevisti! Ma lasa rece daca de fata se afla una, doua sau mai multe persoane.”
Verdet: „Nu este bine Dobre sa participe mai multe persoane la discutii. Mie mi s-a incredintat misiunea secreta sa stau de vorba cu tine! Hai sa dialogam, numai noi doi, despre miezul problemei care ne framanta! Asa ca intre niste barbati responsabili si constiinciosi!”
Dobre: „Cat de responsabila este persoana din fata mea si care imi cere insistent sa dialogam, cand mai devreme m-a jignit pe mine si pe minerii grevisti cu epitete scandaloase de derbedei, huligani si batausi?”
Verdet: „Dobre, tu nu poti sa negi ca la Lupeni am fost tratati cu lipsa de respect, huiduiti, insultati si amenintati. Si chiar sechestrati si agresati fizic, ma refer la mine si tov. Pana.”
Dobre: „Da, dar acelea au fost reactii firesti si justificate ale minerilor la starea umilitoare de sclavi in care am ajuns, tergiversari si amanari in rezolvarea revendicarilor, minciuni si chiar provocari si amenintari grosolane cu interventia militara in Valea Jiului.” (apoi aratandu-i afisul provocator de la mina Vulcan) „Chiar si dupa greva de la Lupeni ati continuat cu provocarile! Stiu precis ca din initiativa si cu aprobarea dumitale au fost lipite pe pereti afise de acest fel la mina Vulcan. Ati fost martor la reactia minerilor vulcaneni si chiar pedepsit cu amenintari, injurii si lovituri cu suplimentele de mancare. Nu minerii rasculati au fost si sunt derbedei si huligani! Noi am raspuns si vom raspunde pe masura provocarilor huliganice, agresive si obraznice! Asa sa stiti!”
Verdet: (pus in fata evidentei provocatoare cu afisul de la mina Vulcan, Verdet arata pleostit si umilit) „Recunosc ca am inghitit paharul amarnic al situatiei de ieri de la mina Vulcan.”
Dobre: (aratand acuzator cu degetul catre Verdet) „Chiar si aici v-ati permis sa provocati si sa amenintati! Sunt foarte indignat si revoltat pentru ca incercati sa va dati inocenti. Adevarul este ca noi suntem victimile provocarilor voastre murdare si multiple! (vazand ca Verdet nu zicea nimic si ma privea nauc, am continuat) „Eu am crezut ca m-ati invitat aici pentru a va lumina despre eventuale nelamuriri pe care le aveti si a va propune masuri aditionale in sensul largirii spectrului punctual si revendicativ de la Lupeni, dar in nici un caz pentru a pune in discutie esenta punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ.”
Verdet: „Daca te rog sa ma scuzi pentru jignirile pe care ti le-am adresat tie si colegilor tai mai devreme, esti de acord sa discutam ca doi oameni civilizati si sa ne aplecam pe fondul problemelor?”
Dobre: „Ma repet, nu accept rediscutarea esentei punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ. Va stau la dispozitie numai cu aspectele care va nelamuresc din setul de revendicari aprobate deja de presedintele tarii.”
Verdet: (parca mai invigorat si putin entuziasmant) „Este vorba, Dobrica tata, sa ne lamurim reciproc despre tot ce ati cerut.”
Dobre: „Eu si minerii grevisti am fost si suntem foarte lamuriti despre revendicarile cerute si aprobate de catre presedinte. Astept sa aud care sunt nelamuririle dumneavoastra.”
(La acel moment a aparut Pana, stergandu-se pe maini cu o batista pe care ulterior si-a varat-o in unul din buzunarele hainei. Am fost si raman convins ca Pana a ascultat, prin usa WC-lui ramasa intredeschisa, conversatia dintre mine si Verdet. Verdet ia cerut lui Pana sa se mute pe un scaun de la capatul ce-l mai mai indepartat al mesei si sa nu intervina sub nici un motiv in discutiile ce urmau sa aiba loc. Pana a promis ca va respecta ceea ce-i ceruse Verdet)
Verdet: (a scos din unul din buzunarele hainei exemplarul cu revendicarele minerilor pe care il inmanasem lui Ceausescu la Lupeni si mi-a zis) „Uite Dobre, eu iti propun sa ne uitam pe lista cu doleante si sa ne oprim la punctele la care eu cred ca sunt nelamuriri.” (apoi increzator ca era pe punctul de asi atinge scopul, si parca la comanda, Verdet a dat-o pe banda amabilitatilor de gazda grijulie si ospitaliera, insotindu-si cuvintele cu gesturi, zambete, glume de prost gust si mereu facandu-mi complice cu ochiul asemenea unei matroane de bordel) „Dobrica tata, eu cred ca esti de acord cu mine ca nu putem trece la discutii serioase pe stomacu gol si fara sa dam pe gat ceva racoros! Nu se cade sa ne neglijam, nu-i asa? (batandu-se usor cu palma pe burta si facadu-mi teoria similaritatii dintre stomacul uman si motorul unui autobuz) „Stomacu asta este la fel ca motoru de la autobuz! Ii dai benzina, merge autobuzu! Nu-i dai papa, nu merge autobuzu si-ti da tot felul de necazuri!” (facandu-mi complice cu ochiul si zambindu-mi curveste, Verdet sa ridicat de pe scaun si mi-a zis) „Te rog sa ma scuzi pentru cateva momente! Vreau sa aflu cu ce s-a pregatit activul nostru de partid sa ne serveasca in momentu asta, deosebit de important!”
Dobre: „Nene Verdet, nu cred ca este cazul sa va obositi prea mult. Eu doresc numai o cafea mare. Mai doresc sa si fumez, daca nu deranjeaza prea mult!”
(Gheorghe Pana, nu scotea nici-o vorba, isi tinea capul aplecat in jos, zambea si se facea ca-si noteaza ceva in carnetelul lui)
Verdet: (prefacandu-se ca-l suparasem si dojenandu-ma in stilul lui caracteristic) „Sa stii Dobre tata, ca aici nu mai sunt de acord cu tine! Ca gazda, ma simt jignit! Trebuie sa mancam ceva ca se apropie pranzu! Nu este vorba de o masa festiva ca alea cu strainii! E ceva frugal ca la botu calului! Si vor veni si cafelele!” (apoi vorbind si in numele lui Pana, Verdet a continuat mierleste) „Noi nu avem nimic impotriva sa si fumezi. Nu putem refuza asta musafirului nostru! Nu se cade!”
(Verdet, urmat de Pana, au disparut pentru circa 5-10 minute. In lipsa lor, prima data mi s-a adus o scrumiera si o ceasca mare de cafea. Apoi au fost aduse 3 tavi rotunde si asezate pe masa, cate una in dreptul meu si a celor doi politruci. Pe tavi se aflau cate 3 pahare, sticle cu apa minerala, bere si sucuri. Apoi alte cateva tavi cu sandwich-uri, branzoaice si prajituri. Pe timpul „discutiilor” care au urmat m-am atins doar de cafea si apa minerala. Dupa circa 10 minute, Verdet si Pana au re-aparut si s-au asezat pe aceleasi locuri. Politrucii erau numai zambete si ma indemnau sa mananc si sa beau. I-am lasat sa se indoape bine, dupa care l-am intrebat pe Verdet sa-mi spuna ce nelamuriri avea) Verdet si teoria stachetei sportive despre planurile de productie.

Povestea meselor calde si gratuite pentru mineri

Verdet: (tinand in mana copia revendicarilor noastre) „Uita-te Dobre tata, tu si colegii tai ati pus in discutie modificarea planurilor de productie. Crezi ca este realist ce ati cerut? Nu uita ca cifrele de plan au fost dezbatute si aprobate in adunarile generale ale oamenilor muncii din fiecare intreprindere miniera! (apoi razand si continuand ironic) „Mai intai ati propus si aprobat planuri de productie si acum iata ca va intoarceti si cereti modificarea lor. Cum vine chestia asta?” (l-am intrerupt pe Vernet si i-am replicat astfel)
Dobre: „Nene Verdet, nu incercati sa ma imbroboditi pe mine cu implicarea noastra, a lopatarilor, in propuneri si aprobari a planurilor de productie! Noi am fost doar executantii orbi si docili ai aberantelor cifre de plan din Valea Jiului. Sugestiile si propunerile cifrelor de plan sunt opera voastra si a subordonatilor vostri locali impreuna cu cozile lor de topor din exploatarile miniere. Revendicarile noastre sunt realiste si reflecta faptul ca nu mai acceptam sa fim considerati orbi, prosti si sclavi docili. Pe scurt, replanificati productia de carbune din Valea Jiului in functie de posibilitatile umane, tehnologiile si conditiile de trai existente pentru ca altfel nu va merge cu noi.”
Verdet: (dandu-se inovator si educator de gradinita) „Uite Dobre cum vine chestia cu planu de productie. Planu asta de productie este asemenea unei stachete sportive de performanta. Pentru a fi stimulatoare si performanta, stacheta asta trebuie ridicata constant si cat mai sus. Voi, performerii sportivi, trebuie sa sariti peste aceasta stacheta. Si la fel ca si-n sport, cine trece stacheta este renumerat si elogiat iar cei care nu trec sunt penalizati dar si dojeniti si incurajati s-o treaca. Cred ca esti de acord cu mine ca am dreptate!”
Dobre: „Nu sunt de acord cu dumneata pentru ca bati campii cu acea stacheta si chiar iti permiti sa-mi dai lectii ca la copiii de gradinita. Voi sunteti cei care v-ati permis sa inventati si sa aplicati politica stachetei sportive in numele nostru si pe spinarea noastra si nu a voastra! Suntem hotarati sa nu va mai permitem jocul acesta murdar si periculos cu vietile noastre si a familiilor noastre. Asemanarea noastra cu performerii sportivi este puerila si insultatoare. Nu vreti sa vedeti si nu va pasa ca ne-trecerile peste stacheta, stabilita de voi, sunt reflectate in imbolnaviri frecvente, accidente mortale si familii infometate prin penalizari salariale. Noi, lopatarii executanti ai planurilor de productie irealiste si propuse de minti bolnave de glorii si mandrii false, suntem niste biete fiinte umane vlaguite de munca si saturate de minciuni, promisiuni, penalizari si provocari ordinare. Cum v-ati permis sa ne cereti sa lucram cate 70-80 de ore pe saptamana, incluzand duminicile si sarbatorile legala? Ati incalcat grosolan legislatia in vigoare cu privire la numarul de ore lucrate pe saptamana si dubla neplata pentru duminicile si sarbatorile legale lucrate!”
Verdet: (replicandu-mi dojenitor) „Da, dar la iesirea din schimburile din duminicile lucrate erati asteptati la suprafata cu cate o bere de fiecare miner!”
Dobre: (raspunzandu-i taios) „Va rog sa nu indrazniti sa aduce-ti in discutie practica insultatoare si degradanta cu berea oferita dupa duminicile lucrate! Sunt sigur ca ar fi mult mai bine si sanatos sa ni se ofere mese calde si gratuite la intrarea si iesirea din subteran!”
Verdet: (surprizandu-ma cu tonul, zambetul si linguseala-i aprobatoare) „Sa stii Dobrica tata ca aici sunt de acord cu tine! Este o propunere pe care te rog sa ma crezi ca o vom pune imediat in practica! Uite, o si notez in carnetelul asta!”

Confruntari si jigniri despre aprovizionarea cu produse alimentare in Valea Jiului.
Intrebari legitime si raspunsuri belicoase despre abuzuri ilegale.

Confruntarile si jignirile au inceput atunci cand Verdet a conditionat aprovizionarea Vaii Jiului de indeplinirea planurilor de carbune invocand autofinantarea locala care, chipurile, inlocuise finantarea de la bugetul statului. Vazand ca eram de neinduplecat despre eliminarea cartelarii alimentelor si trecerea imediata la o aprovizionare ritmica si din belsug cu alimente in toata Valea Jiului, Verdet mi-a aruncat urmatorul ‚argument’.
Verdet: „Noi nu putem, Dobre draga, sa rupem de la gura muncitorilor de la, aaa, sa zicem de la Galati si sa va aducem voua aici in Valea Jiului! Cred ca esti de acord cu mine ca n-ar fi cinstit sa procedam astfel!”
Dobre: „Si eu spun ca nu este bine sa se rupa de la gura muncitorilor de la Galati sau oriunde s-ar afla ei in aceasta tara. Va fac eu o propunere care sa multumeasca toti minerii din Valea Jiului!”
Verdet: (interesat, tragandu-si carnetul mai aproape si gata sa consemneze) „Te rog sa propui! Daca propunerea ta este utila si constructiva, o retinem si o implementam neintarziat!”
Dobre: (fixandu-l cu privirea pe Verdet, i-am zis) „Taiati de la gura activistilor Comitetului Central al PCR si sa vedeti ca n-o sa se supere nimeni!” (Lovindu-i unde-i durea cel mai mult si asa cum ma asteptasem, politrucii au sarit ca arsi de pe scaune, se agitau, gesticulau a neputinta si sfarsind cu jigniri si atitudini confruntante)
Verdet: „Esti neserios, Dobre! Nu m-am asteptat sa vii cu idei neserioase!”
Dobre: (incruntat si replicand raspicat) „Propunerea mea a fost foarte serioasa si de bun simt! Nu va inteleg panica si agitatia!”
Verdet: (cu degetul intins catre mine) „Esti neserios! Nu gasec acum alt cuvant mai bland! Nu m-asteptam la una ca asta!”
Pana: (venit langa Verdet, cu mainile in solduri, foarte nervos si maimutarandu-se caraghios cu miscari ale capului catre stanga si dreapta, mi s-a adresat astfel) „Cine te crezi ba ca esti? Ie-te la el! Nene Verdet in sus! Nene Verdet in jos! Ia mai lasa-ne dracu-n pace cu ifosele astea ale tale de destept! Si sa mai stii, ba, ca noi nu dam socoteala in fata celor care peste noapte se trezesc sefi! E bine? Vezi ca cu mine nu-ti merge asa cum vrei tu!”
Dobre: (catre Pana, cu acelasi limbaj folosit de el) „Gura, bai, neam prost ca sar la tine si te umplu de bulion!”
(Pana a ramas intr-o pozitie caraghioasa de traznit, cu mainile in solduri si palaria data pe ceafa. Privea incruntat catre mine si parca neincrezator ca as fi putut sa-mi duc la capat amenintarea)
Verdet: (impingandu-l cu mainele pe Pana catre scaunul de pe care se ridicase si obligandu-l sa se asezse si sa se linisteasca. Apoi revenind la scaunul lui si parca ingrijorat de amenintarea mea la adresa lui Pana, mi-a zis) „Dobre, te rog, fara incaierari si batai ca nu se face! Ne-am aduce numai deservicii! Toti am avea de pierdut!”
Dobre: (strigand catre Verdet) „Eu n-am nimic de pierdut! Dimpotriva, m-as racori putin dupa atatea insulte si jigniri! Ati demonstrat din plin ca stiti numai de frica si la o adica s-ar putea sa si-o luati pe coja cu varf si indesat! Cand este vorba de interesele voastre meschine si hraparete, sariti la gatul celui flamand, jignindu-l vartos si amenintandu-l. Voi sunteti neseriosi si lipsiti de cea mai crasa lipsa de intelegere fata de nevoile noastre elementare. Uitati de la mana pana la gura ca acum si aici, la fel ca la Lupeni, noi avem dreptul sa va cerem socoteala si nu voi. Si pentru ca am amintit de judecata, am o intrebare specifica pentru colegul tau provocator care detine functia cumulativa si contradictorie de Ministru al muncii si Presedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania.” (apoi intorcandu-mi privirea incruntata si degetul acuzator catre Pana) „Cu ce drept, bai troaca belita, un presedinte de sindicat aproba si semneaza foile de boala?”
Verdet: (vizibil surprins de noua turnura a lucrurilor si parca intuind ca Pana va reactiona in acelasi mod stupid si agresiv, i sa adresat astfel) „Ghita, nu raspunde ca inrautatesti situatia!” (apoi catre mine) „Dobre, fara intrebari care nu fac obiectul discutiilor de fata!”
Dobre: „Intrebarea mea a fost legitima, justificata si face obiectul discutiilor de fata pentru ca este punct specific in lista noastra de revendicari. O adresez, din nou, catre persoana care a permis, tolerat, incurajat si patronat acest abuz grosolan si ilegal.”
Pana: (incoltit dar tot la fel de nervos si agresiv, s-a ridicat de pe scaun si mi-a zis) „Pentru faptele mele, ba tovarase, sunt responsabil numai in fata secretarului general al partidului nostru comunist si nu in fata unuia care se da drept sef peste noapte! Si pentru ca sa-ti arat ca nu mi-e frica de raspunderea ce o port si cu care ma mandresc, iti raspund ca da, presedintii de sindicat au dreptul sa semneze si sa aprobe foile de boala. Si ca fac asta cu toata forta raspunderii de soldati credinciosi si loiali ai partidului care i-a investit pe posturile ce le detin!”
Verdet: „Ghita, gata, ajunge! Stai jos si incearca sa te linistesti!”
Dobre: (direct, catre Pana) „Ieri dimineata, in fata minerilor de la mina Paroseni, am adresat aceeasi intrebare catre Dionisie Cichi, cel care s-a recomandat ca este expert juridic in cadrul UGSR. Acel reprezentant juridic a afirmat clar ca din punct de vedere juridic si in conformitate cu legislatia actuala, presedintii de sindicate nu au nici un drept sa semneze foile de boala. Si chiar a adaugat ca numai semnatura medicului este autorizata prin lege. Acum vin cu a doua intrebare! Cine are dreptate, expertul juridic sau tu?” (Era foarte vizibil ca Pana se facuse vinetiu la fata si tremura de furie, fara sa fie in stare sa mai scoata vre-o vorba. Arata ca in starea iminenta de colapsare fizica pe fond nervos)
Dobre: (catre Pana) „Nu raspunzi! Ti-a disparut glasul?” (apoi catre amandoi) „Cunoasteti bine zicala inteleapta ca pestele de la cap se impute! Voi, cei de sus, inventati, incurajati si patronati faradelegile si abuzurile! Nu jucati cinstit! Iar acum, la ora adevarului si cand noi va cerem socoteala, o faceti pe inocentii si chiar indrazniti, prin jigniri si atitudini belicoase, sa va justificati actiunile trecute!”
Verdet: (nepasator la ceea ce doar spusesem, mi-a zis) „Da, recunoastem ca n-a fost legal cum s-a procedat cu foile de boala dar, trebuia sa facem ceva ca prea se inmultisera acele certificate medicale cu grele repercursiuni asupra indeplinirii sarcinilor de productie.”
Dobre: (grav si raspicat) „Certificatele medicale nu sau inmultit pentru ca suntem lenesi sau ca ne prefacem ca suntem bolnavi! Ele s-au inmultit pentru ca ne-ati omorat cu munca in mod abuziv si ilegal! Va place sa vedeti si sa judecati numai efectele fara sa va ganditi la cauzele care au generat acele efecte. Este cazul sa va amintesc proverbul intelept care zice ca ,cine seamana vant culege furtuna’! Inca odata va avertizez! Daca, de luni, nu se va trece la implementarea revendicarilor cerute si aprobate de catre presedintele tarii, ve-ti avea parte numai de furtuni si poate mult mai dure decat cea de la Lupeni!”

Alte confruntari despre programul de 6 ore, o propunere nerusinata si amenintarea cu expulzarea din Valea Jiului

Verdet se vaicarea ca programul de 6 ore nu putea fi aplicat pentru ca, in viziunea lui, nu existau destule resurse umane si financiare, erau dificultati cu re-planificarea schimburilor de munca si in mod special ca acel program de munca implica, vrand ne-vrand, ne-realizarea sarcinilor de plan.
Dobre: (catre Verdet) „Va aduc aminte si va avertizez, asa cum v-am spus-o de mai multe ori, ca nu admit nici un fel de compromis despre tot ce am cerut la Lupeni. Respectati ce ni s-a promis pentru ca altfel nu se poate! De altfel, stiti bine ca presedintele tarii a promis ca nu vom lucra mai mult de 30 de ore pe saptamana! Si nici o sambata sau duminica!” (apoi zambind ironic) „Va sfatuiesc sa respectati si sa aratati cu adevarat ca sunteti soldati credinciosi ai promisiunilor facute de catre presedinte!”
Verdet: (nervos, rosu de furie si strigand catre mine) „30 de ore pe saptamana? 30 de ore pe saptamana? Ma omule, esti nebun? Numai o minte bolnava si paranoica poate sa propuna si sa sustina aceasta aberatie cu 30 de ore de munca pe saptamana!”
Dobre: (amuzat si razand am replicat) „Acuzatiile cu nebunia si paranoia nu ma vizeaza pentru ca nu eu am propus chestiunea cu 30 de ore de munca pe saptamana! Si daca nu eu sunt persoana vizata de aceste acuzatii dure, atunci cine sa fie? Ha, ha ha! Cine sa fie, cine sa fie! Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i!”
Verdet: (vanat la fata) „Nu-ti permit tovarase sa bagatelizezi sentimentele de inalta omenie ale secretarului nostru general fata de nevoile oamenilor muncii din Valea Jiului! La Lupeni, ati abuzat de bunatatea si simtamintele de omenie ale iubitului nostru conducator!”
Dobre: (hotarat sa ma mai distrez putin, am replicat catre Verdet) „Fara ocolisuri si invaluiri cetoase! Sa ramanem la subiectul cu nebunia si paranoia! Pentru mine, este foarte limpede ca v-ati referit la presedintele tarii! Asa, ca un barbat curajos si responsabil ce va pretindeti, ar trebui sa recunoasteti ca v-ati referit la dumnealui!” (Verdet a sarit de pe scaun, ma privea manios, tremurand de furie si incapabil sa scoata vre-o vorba. Vazand ca nu contraataca, i-am aplicat o alta ‚lovitura’) „Hai, recunoasteti! Numai lasii n-au curajul sa recunoasca!”
Pana: (catre Verdet) „Sa nu recunoasteti, tov Verdet! Sa nu recunoasteti nimic din tot ce-ati spus pana acum! Eu sunt martor ca ati fost provocat sa faceti greselile pe care le-ati facut pentru ca v-ati iesiti din sarite! Va sustin in continuare cu toata puterea mea de activist cinstit si atasat cauzei pentru care ne aflam aici!”
Verdet: (catre Pana) „Ghita, nu te baga! Sunt capabil sa ma...”
Dobre: (razand si amuzat. Catre Verdet) „De ce sa nu se bage?” (catre Pana) „Nu te lasa Ghita Pristanda, dai inainte ca zici bine!”
Verdet: (batand puternic cu palma in masa, s-a adresat lui Pana) „Ghita, ti-am mai interzis odata sa nu mai scoti vre-o vorba! Te avertizez inca odata ca te voi tine responsabil daca te mai bagi fara sa-ti permit!” (catre mine) „Dobre, te invit sa nu mai speculam despre ce s-a promis in mod voluntar la Lupeni. Hai sa ne limitam la punctul asta specific din lista voastra cu doleante cu 36 de ore de munca pe saptamana. Asa cum ti-am spus la inceput, noi nu credem...”
Dobre: (intrerupandu-l pe Verdet) „Nu ma intereseaza ce credeti! Aplicati tot ce-am cerut si cu asta am terminat orice discutie! Eu si minerii grevisti, abia asteptam ziua de luni!”
Verdet: (facand-o din nou pe vulpoiul si in mod nerusinat, mi-a zis) „Vreau numai sa te informez, Dobrica tata, ca daca renunti la acest punct cu 6 ore te instalez imediat ca presedinte al comitetului municipal de sindicat!” (vazand ca nu am reactionat imediat si probabil crezand ca eram tentat si onorat de ceea ce-mi propusese, vulpoiul de Verdet a adaugat) „Sa stii ca am puterea si mandatul sa-ti propun aceasta functie dar numai cu conditia sa lamuresti minerii ca este mai bine cu sistemul de 8 ore. Cum o sa-i lamuresti, este treaba ta! Noi nu ne bagam pentru ca s-a dovedit ca de noi nu asculta! Noi am putea sa te ajutam, numai cu sfaturi, pana cand iti duci mandatul la indeplinire. Dupa aia, iti promit ca v-om conlucra cinstit si armonios si vei avea mereu usile deschise de la cabinetul meu si al tovarasului Pana!” (apoi razand si invitandu-ma sa-i strang mana intinsa) „Ce zici, batem palma si ne facem prieteni?”
Dobre: (jignit de moarte si furios, m-am incruntat catre Verdet si i-am zis) „Iata o propunere jignitoare si banditeasca care ma revolta si ma scarbeste! Propunerea ta este scarboasa pentru ca ma indeamna sa ling unde am scuipat. Sa-ti fie rusine, hoasca batrana si mizerabila!”
Verdet: (agresiv si strigandu-mi) „Tu esti, ba tovarase, mizerabil pentru ca nu cunosti arta compromisului in negocieri! Te crezi destept si tare, dar cand este vorba de negocieri te manifesti agresiv si jignesti pe cei care-ti doresc binele! Nu mai vorbesc de binele clasei muncitoare a Vaii Jiului, care astepta multe de pe urma acestor discutii!”
Dobre: „Acestea nu sunt discutii! Astea au fost si sunt numai provocari ordinare la care am raspuns si raspund cu varf si indesat, pe masura impertinentei celor care ma provoaca! Eu sunt cel care doreste binele minerilor din Valea Jiului si nu voi! De aia m-au ales si mandatat pentru ai reprezenta si a le apara interesele! Defectul vostru incurabil si iluzoriu este ca ne-ati considerat si continuati sa ne considerati prosti si imorali. V-a mers destul pana acum! Este pentru ultima oara cand va avertizez sa treceti ne-intarziat la implementarea revendicarilor noastre! Daca n-o veti face, eu unul nu voi fi responsabil de ce va urma! Si cu asta, am incheiat orice discutie cu voi!” (M-am ridicat de pe scaun si am inceput sa-mi strang de pe masa tot ce luasem cu mine. Eram foarte obosit dupa o noapte nedormita urmata de nebunia provocarilor si confruntarilor)
Verdet: (vizibil resemnat si parca intuidu-mi oboseala, mi-a zis) „Noi nu te retinem tovarase sa pleci! Vad ca esti si obosit pentru ca ai ochii rosii de nesomn! Da mai am o ultima intrebare la care te rog sa-mi raspunzi sincer si deschis!” (vazand ca eram ocupat cu stransul documentelor de pe masa si ca nu-i mai acordam atentie, Verdet a continuat) „De raspunsul tau la aceasta intrebare va depinde totul. Si chiar hotararea noastra daca o sa ne mai intalnim sau nu cu tine.”
Dobre: (fara a ma aseza pe scaun, l-am privit in fata pe Verdet si i-am zis) „Nu ma intereseaza hotararile voastre! Si nici nu ma simt obligat sa va raspund la acea ultima intrebare! Ajunge cu acest joc murdar si provocator!”
Verdet: (perseverand) „Nu este tovarase vorba de nici un joc sau provocare! Este o intrebare foarte serioasa si de raspunsul pe care te rog sa ni-l dai va depinde linistea si pacea din Valea Jiului.”
Dobre: „Pacea si linistea in Valea Jiului va depinde de implementarea urgenta si neconditionata a revendicarilor noastre.”
Verdet: „Doleantele voastre vor fi implementate. Nu se pune in discutie asta. Problema este despre atitudinea ta de viitor!”
Dobre: „Nu inteleg chestia cu atitudinea mea de viitor!”
Verdet: „Ca sa intelegi la ce ma refer, te rog sa asculti atent la ce vreau sa te intreb si fara sa te grabesti sa-mi dai un raspuns imediat.”
Dobre: (ironic si insultator dar si cinstit despre ceea ce simteam, biologic vorbind) „Graba sau intarzierea raspunsului meu va depinde de urgenta nevoilor mele de toaleta. A trecut cam mult de cand n-am mai fost la WC.”
Verdet: (fara a sesiza ironia, mi sa adresat cat se poate de serios) „Sigur ca nu pot sa te intreb daca ai dureri de burta! Du-te mai intai la toaleta si dupa aia te intreb!”
Dobre: (tot la fel de ironic) „Nu! Astept intrebarea aia importanta! Sper sa fie directa si fara ocolisuri!”
Verdet: (parca surd la apelul meu, si-a luat o mima serioasa si privindu-ma intens mi-a zis) „Uite tovarase despre ce este vorba! Noi credem cu fermitate ca dupa circa unu sau doi ani de zile, planul de productie nu se va mai realiza cu sistemul asta de 6 ore de munca pe zi. Si atunci, sigur ca o sa bagam mana in sacul national cu bani pentru a va da salariile. Vom scoate bani din acel sac odata, de doua ori, de trei ori si poate de mult mai multe ori! In final vom constata ca sacul este gol si ca nu vom mai putea sa platim integral salariile minerilor. Nu vom face platile lunare odata, de doua ori, de zece ori! Minerii or sa inceapa din nou sa se agite si sa se intrebe ce este de facut. Si vor veni la tine, si nu la noi, pentru a fi sfatuiti. Pe noi ne intereseaza raspunsul la urmatoarea intrebare. Ce sfaturi le vei da minerilor? Te rog nu te grabi cu raspunsul! Gandestete bine!”
Dobre: (ignorand apelul lui Verdet la gandire indelungata, i-am zis) „Raspund cu o intrebare. Ce atitudine ve-ti lua voi in cazul acelei potentiale situatii?”
Verdet: „Dupa parerea noastra, singura solutie ar fi trecerea la sistemul de 8 ore de lucru pe zi dar cu asigurarea ferma ca nu se vor lucra duminicile.”
Dobre: (direct si dur, l-am avertizat si socat pe Verdet cu urmatorul raspuns) „Iata raspunsul meu la intrebarea aceea importanta! Sub nici un motiv nu vom permite trecerea la sistemul de 8 ore si la prima ciuntire lunara a salariilor noastre, voi chema minerii la o noua greva generala ale carei consecinte sunt usor de imaginat. Va sfatuiesc sa nu va faceti iluzii ca vom mai accepta sugestiile si sfaturile voastre!”
Verdet: (teribil de agitat si amenintator, mi-a strigat) „Grav, foarte grav tovarase! Esti un pericol pentru destinele mineritului astuia din Valea Jiului! Sa stii ca va trebui sa luam masuri drastice! Gata, ti-ai dat arama pe fata! Numai la confruntare iti sta gandu cand se pune problema cruciala a salvgardarii viitorului acestui minerit!” (apoi amenintandu-ma cu degetul) „Ti-o spun deschis si fara ocolisuri! Ca vei voi sau nu, va trebui sa pleci din Valea Jiului! Asta e concluzia pe care am tras-o despre tine si chiar vom comunica pe cale ierarhica despre aceasta hotarare. Nu-ti vom mai permite sa te joci cu pacea si siguranta zilei de maine in aceasta vale!”
Dobre: (scarbit si obosit de atatea amenintari, l-am intrerupt pe Verdet facandu-i semn cu mana a lehamite in semn ca ma saturasem de ‚convorbirile’ cu ei si indreptandu-ma spre WC am intors capul in pragul usii si i-am strigat ironic si badjocoritor) „Gata, ajunge cu amenintarile pentru ca ati reusit sa ma speriati si fac pipi pe mine de frica voastra!”

(Inainte de a inchide usa de la WC, am apucat sa aud doar cateva cuvinte de manie si noi amenintari. Probabil ca Verdet si Pana m-au si injurat birjereste dar nu mi-a mai pasat sau interesat sa-i aud. Eram istovit, fizic vorbind). Crezand ca eram tinut ostatic, minerii grevisti ameninta cu devastarea si arderea primariei din Petrosani si ulterior a celei din Vulcan.  Era in data de 5 august 1977, aproximativ 1:00 – 1:30pm. La data si timpul acela ma aflam, asa cum am aratat mai sus, in WC-ul de serviciu al salii de conferinte de la etajul 1 din cladirea primariei Petrosani. Dupa ce am facut treaba mica, mi-am spalat mainile si am inceput sa-mi examinez fata in oglinda. Aveam ochii rosii si cearcane negre in jurul lor din cauza lipsei de somn si a extenuarii nervoase provocata de catre politrucii Verdet si Pana. In timpul in care ma priveam in oglinda, deodata am auzit trosnituri si bufnituri infundate venite de la parterul cladirii. Pentru cateva clipe nu am stiut ce sa cred. Am deschis usa de la WC si i-am vazut pe Verdet si Pana extrem de agitati, gesticuland cu mainile si ingroziti (ochi holbati si fete palide) ascultau la ce le sopteau doi indivizi costumati. Am reusit sa-l aud pe Verdet ce le cerea costumatilor, citez: „Nu le permiteti sa ajunga aici! Mintiti-i ca nu se afla aici! Luati masuri urgente!” Tot nu intelegem nimic din tot ce se intampla. In timp ce Verdet ii instructiona pe cei doi costumati, am auzit, tot dinspre parter, zgomote de usi trantite puternic, tipete de femei si barbati, injuraturi mineresti si chemari sa se dea foc la primarie. Abia atunci mi-am dat seama ca minerii grevisti invadasera sediul primariei din Petrosani. La scurt timp aveam sa aflu de ce au facut-o. Deodata a navalit in sala de consiliu o femeie cu fata ingrozita de spaima, parul vilvoi si careia ii curgea pe tampla si obrazul stang o suvita subtire de sange. Femeia s-a oprit langa politruci, a luat o pozitie caraghioasa (picioarele cracanate larg, aplecata si cu mana intinsa catre mine) si a inceput sa tipe disperata, citez: „Pe dinsu, pe dinsu il cauta! Devasteaza totu si au inceput sa dea foc la primarie! Spunet-i sa iasa in intimpinarea lor ca ne omoara pe toti! Ardem ca sobolanii!” Apoi a cazut in genunchi, si-a acoperit fata cu mainile si a inceput sa planga zgomotos si tremurand din tot corpul. Impresionat de starea in care se afla acea femeie, m-am indreptat catre ea cu intentia s-o linistesc. Speriati si ingroziti de tipetele acelei femei, costumatii au fugit afara, pe usa din spate prin care eu fusesem introdus dimineata in acea sala. Verdet si Pana au fugit ca lasii si s-au inchis in WC-ul din care eu abia iesisem si-mi strigau disperati de acolo, citez: „Dobre fugi in fata lor si opreste-i sa nu ne omoare pe toti!”; „Spunele ca nu ti s-a intamplat nimic!”; „Vi s-a aprobat tot ce-ati cerut!”; „Nu uita ca esti responsabil daca ne omoara!”; „Vei da socoteala in fata partidului daca nu mai scapam cu viata!” La acel timp eram ingrijorat doar de starea femeii din fata mea. M-am asezat pe vine, i-am apucat mainile, i-am cerut sa ma priveasca si i-am dat asigurari ca n-o sa pateasca nimic. Femeia ma privea ingrozita si mi-a zis printre lacrimi si hohote de plans isteric, citez: „Eu doar m-am opus sa nu intre in sediu! ....N-au ascultat, au intrat cu forta si m-au izbit cu fata de perete...Eu nu sunt din Valea Jiului. Sunt din Bucuresti si nu am nici-o vina! Nu vreau sa mor!” In timp ce incercam sa linistesc femeia cazuta in stare isterica de plans si groaza, am realizat ca minerii terminasera cu cotrobaitul in toate birourile de la parter si acum urcau spre etajul 1 unde ma aflam. M-am ridicat si am iesit in intimpinarea lor. I-am intilnit pe mineri in capul scarii principale de la etajul 1. De la baza scarii se ridica un fum care se imprastiase pe toata scara. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cer minerilor sa stinga imediat acel foc. Mai tarziu aveam sa aflu, din gura omului meu de taina Maniliuc Gheoerghe, ca unul din mineri se dezbracase de salopeta de miner, ii daduse foc si o aruncase la baza scarii. Cand m-au vazut, minerii grevisti s-au napustit catre mine, ma imbratisau si scoteau chiote de bucurie. Apoi m-au luat pe brate si m-au scos afara in fata primariei. Abia atunci am observat ca afara se aflau in jur de 2-3 sute de mineri care sosisera acolo cu autobuzele de la mina Aninoasa. Pe mijlocul soselei se mai aflau parcate 9 autobuze de conventie care adusesera minerii la Petrosani. Minerii din Aninoasa au fost mobilizati si adusi la Petrosani la indemnul lui Maniliuc si a oamenilor lui de incredere. Tot ei au fost cei care raspandisera zvonul ca ma aflam la Petrosani si ca probabil eram tinut ostatic. Minerii, in urale si strigari de bucurie ca inca eram viu, m-au urcat pe unul dintre autobuze aflat chiar in fata primariei, si mi-au cerut sa le spun daca fusesem tinut ostatic si in special daca am fost batut.

CONSTANTIN DOBRE (03 august 2009)


Discuţiile mele online cu Constantin Dobre şi comentarii ale acestuia la adresa mea (forumul Gazetei Văii Jiului)

"Constantin Dobre 
5 August 2009, 12:34
Domnul Valter Cojman si minerii revoltati au dreptate cind afirma ca sindicatele fac totul pe ascuns. Din nefericire, dupa anul 1989, rolul si practicile sindicatelor miniere au continuat cu naravurile sindicatelor comuniste – “CUREA DE TRANSMISIE” INTRE MINERI SI ADMINISTRATIILE MINIERE – , cu diferenta ca acum, dupa 1989, deturnarile de fonduri sindicale au luat calea buzunarelor liderilor de sindicat si a complicilor lor din administratiile miniere.
In interventiile mele din presa scrisa a Vaii Jiului, am indemnat minerii sa ceara investigarea averilor liderilor de sindicat si a legaturilor lor cu complicii din administratiile miniere, din alte institutii de stat si din partidele politice care s-au perindat la putere.
Am sustinut si continui sa sustin: LIDERII SINDICATELOR MINIERE DIN VALEA JIULUI AU FOST SI SUNT PRIMII VINOVATI PENTRU TOT DEZASTRUL ECONOMIC, SOCIAL SI POLITIC AL MINERIMII DIN VALE. Pe scurt: O GASCA DE MANIPULATORI, PROFITORI SI IMPOSTORI care nu au avut si nu au nimic comun cu interesele si apararea drepturilor minerilor Vaii Jiului.
Si parca tot ceea ce s-a “intamplat” nu ar fi fost de ajuns, iata ca acum, de ziua minerului, unul dintre tartorii dezastrului de imagine si a jafului mineresc, Miron Cosma, revine la “locul crimei”, la Lupeni. Acest CRIMINAL NOTORIU AL MINERIMII VAII JIULUI (desigur, la figurat, ca la propriu e mai greu de stabilit si dovedit), numitul Miron Cosma, este si un impostor jalnic si mincinos: CICA EL AR FI FOST “LIDERUL DIN UMBRA” AL GREVEI MINERILOR DIN ANUL 1977. Ce jigodie si “coada de topor bolsevico-comunistoida” acest urat-mirositor, Miron Cosma. Intr-adevar, Valea Jiului a devenit “Valea Plangerii”.
Constantin Dobre
fost organizator si conducator al minerilor revoltati, Lupeni 1977"

"Constantin Dobre 
13 August 2009, 13:18
Textele dlui Valter Cojman sunt directe, pertinente si contin adevaruri crude. Felicitari pentru CURAJ si pentru modul transant si clar al mesajelor domniei voastre!
Daca ma voi hotari vreodata sa vizitez Valea Jiului, mi-ar face placere sa va intalnesc.

Al Dvs.,
Constantin Dobre
fost organizator si conducator al revoltelor mineresti, august 1977"


"Valter Cojman 
15 August 2009, 18:54
Multumesc domnule Dobre ! Aprecierea , venita din partea unui luptator pentru drepturile minerilor si care a avut curajul sa infrunte aparatul comunist a lui Ceausescu , ma onoreaza . Va voi sta oricand la dispozitie si perspectiva ca as putea sa va strang mana , va fi mult mai mult decat o apreciere pentru ceea ce fac si o adevarata si reala onoare . Ma puteti contacta pe una din cele 2 adrese de email de pe site-ul meu si va voi da numarul de telefon , daca il doriti . Imi pare rau ca minerii nu mai au curajul de altadata . De vina , in primul rand , este Miron Cozma si acolitii lui . Mai ales cei care au continuat sa conduca LSMVJ dupa arestarea acestuia : Postolache , Savu , Titel Ioan Aurel , etc.
Desi am fost supus masurilor represive + alte sicane , am continuat sa incerc sa deschid ochii minerilor spre adevarata fata a lucrurilor si am observat ca , in ultimul timp , minerii au inceput sa vorbeasca ( chiar si ca anonimi ) .
CE DORESC EU DE LA UN SINDICAT ? DORESC URMATOARELE :
- AFISAREA STATUTULUI , A LEGII SINDICATELOR , A DECLARATIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI , EXTRASE DIN CONSTITUTIA ROMANIEI CU DREPTURILE SI INDATORIRILE CETATENILOR ROMANIEI , EXTRASE DIN CCM al CNH CU DREPTURILE SI INDATORIRILE ANGAJATILOR SAU EDITAREA UNEU BROSURI CARE SA CONTINA CEEA CE AM ENUMERAT MAI SUS MAI PUTIN DATELE DIN CCM , CARE SE SCHIMBA DAR , AFISAREA CCM-ULUI CU CEL PUTIN O LUNA INAINTE DE NEGOCIERI + FORMULARELE PE CARE TREBUIE SA LE SEMNEZE ANGAJATII ;
- AFISAREA BILANTULUI CONTABIL AL SINDICATULUI SI COPII DUPA FACTURI SI ORICE ALTE ACTE DOVEDESC MODUL IN CARE SE CHELTUIESC COTIZATIILE MEMBRILOR DE SINDICAT , INCLUSIV SUMELE PRIMITE DE CEI CARE CONDUC SINDICATUL PENTRU ACTIVITATEA DEPUSA ;
- IMPLICARE TOTALA IN APARAREA MEMBRILOR DE SINDICAT , NU CUM A FACUT BANC SORINEL CARE A TACUT LA COMANDA LUI ing.dr. NICA DOREL IN CADRUL COMISIEI CARE ANCHETA(???!!!) MEDICALURILE ;
- RESPECTAREA LEGISLATIEI IN VIGOARE DE CATRE LIDERI SI AICI MA REFER LA FAPTUL CA SUNT PLATITI DE CATRE MINA PENTRU POSTURI PE CARE NU LE PRESTEAZA CEEA CE DUCE LA CORUPEREA LOR ;
- LIDERII SA NU POATA DETINA SI FUNCTIE DE CONDUCERE IN ADMINISTRATIE SI SA NU SE IMPLICE POLITIC .
CAM ASA VAD EU , IN MARE , UN SINDICAT REAL .

Ce ziceti de cele spuse mai sus ?

O ZI BUNA TUTUROR , MAI PUTIN HOTILOR SI CORUPTILOR !


"Constantin Dobre 
15 August 2009, 19:40
Domnule Valter Cojman,
Imi cer scuze ca va raspund cu intarziere, am fost plecat de acasa pentru ceva timp si nu am avut acces la internet.
Viziunea dvs. cu privire la sindicatele miniere din Valea Jiului o gasesc interesanta si ma simt stimulat sa contribui, daca doriti, cu observatii si propuneri adiacente, direct catre domnia voastra prin e-mail-ul privat. Adaug doar faptul pozitiv ca aveti un site privat unde puteti deschide pagini relevante si, sigur, daca sunteti de acord, pot veni cu idei si propuneri. Desigur, unicul scop al colaborarii noastre, atat cat s-o putea, este acela de a constientiza minerii Vaii Jiului ca exista alternative si solutii la problemele si necazurile lor si, in special, vor beneficia de criterii morale, economice si sociale atunci cand vor decide sa-si voteze sau sa-si rejecteze liderii de sindicat.

Asadar, pe curand.

Cu stima,

Al dvs., Constantin Dobre"


Din păcate restul conversațiilor avute cu domnul Constantin Dobre nu le-am mai putut recupera din cauză că site-ul GVJ a fost închis iar site-ul meu, în primă fază, a fost blocat de răuvoitori şi apoi serverul gazdă urmează a se închide.


P.S.

Un prieten de pe facebook mi-a atras atenția că există un articol despre Constantin Dobre şi pe Ziarul Văii Jiului... Deși nu mai citisem de aproape 2 ani de zile acest ziar din cauza cenzurii pe care o practica la comentariile pe marginea articolelor, am intrat să văd articolul... Mi-am dat seama că cele scrise de mine aici ar fi o completare pentru acel articol şi am pus link-ul acestei pagini... Din păcate ZVJ nu se dezminte nici acum....: CONTINUĂ SĂ CENZUREZE COMENTARIILE ŞI, MAI ALES DACĂ SUNT SCRISE DE MINE, NU SUNT MODERATE.
Promit să nu mai citesc acest ziar indiferent de ceea ce ar scrie pentru că
un ziar care îşi cenzurează cititorii nu merită citit.


Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
 "ART. 19 
    Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării,  acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.".

Constituţia României
 "ART. 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.




Un comentariu:

  1. Bună tuturor, am fost de gând nebun când despartirea meu soț cu mine și mi-a lăsat pentru o altă femeie !! Toate mulțumită Dr. Otutu cea mai buna dragoste vraja de fugă online, care ma ajutat să aduc înapoi soțul meu astăzi și de a restabili fericirea în căsnicia mea .. Sunt jeni după nume i trăiește în Anglia. despărțiri meu soț cu mine și ma lăsat să fiu cu o altă femeie, și l-am vrut înapoi. Am fost atât de frustrat și nu am putut ști ce urmează să facă din nou, îmi iubesc soțul meu atât de mult, dar el a fost inselat pe mine cu o altă femeie, iar acest lucru îl face să se despartă de mine, astfel încât el poate fi capabil să se căsătorească cu celălalt doamnă și această doamnă cred că utilizarea vrăjitorie pe soțul meu să-l facă pe mine și copiii mei ura si acest lucru a fost atât de critică și necuvenite, eu plâng toată ziua și noaptea pentru ca Dumnezeu să-mi trimită un ajutor pentru a obține înapoi soțul meu !! Am fost foarte supărat și am nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site care a sugerat ca Dr. Otutu poate ajuta sa ex înapoi rapid. Așa că, m-am simțit că ar trebui să-i dea un try. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o atunci a făcut o vrajă pentru mine. 72 de ore mai târziu, soțul meu ma sunat și mi-a spus că e dor de mine atât de mult, Oh, Doamne! Am fost atât de fericit, iar astăzi sunt fericit cu omul meu din nou, iar noi suntem cu bucurie trăind împreună ca o familie mare și mulțumesc puternic Dr.OTUTU vraja de fugă, el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea de pe internet, care Dr.OTUTU este cel mai bine de fugă vraja on-line, care i se va ruga întotdeauna să trăiască mult timp pentru a ajuta copiii săi în timpul tulburării, dacă sunteți aici și iubitul tău este de cotitură te în jos, sau soțul tău sa mutat la o altă femeie, nu mai plânge , luați legătura cu acest puternic Dr.OTUTU vraja de fugă pe e-mail lui la adresa: drotutuhealinghome@hotmail.com

    RăspundețiȘtergere