- Băsescu a trimis o nouă scrisoare lui Ponta, Antonescu şi Zgonea

Disperarea lui Băsescu nu mai are limite. Azi la numit pe Morar, sluga lui de la DNA şi actual interimar la PG, ca judecător la CCR în locul lui Axinte Gaspar (deși, inițial, trebuia să fie în  locul lui Lazăroiu, fost Ceauşescu, desi mandatul acestuia expiră în august 2013) căruia îi expiră mandatul în iunie sau iulie 2013... Pe lângă acest lucru, a mai trimis şi o scrisoare  lui Ponta, Antonescu şi Zgonea, cu speraţa că va abate atenţia presei de la PDL şi îi va da o nouă temă:

„Stimate domnule Preşedinte al Senatului,
Stimate domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Stimate domnule Prim-ministru,
În cadrul discursului pe care l-am susţinut în faţa Parlamentului, în data de 12 martie 2013, am pledat pentru înscrierea în centrul agendei politice a statului român a trei teme care îmi par esenţiale pentru avansarea proceselor de integrare europeană.

Am subliniat cu acel prilej că existenţa unui stat de drept modernizat şi consolidat - eficient în funcţionarea sa democratică şi independent în desfăşurarea actului de justiţie -, adoptarea monedei euro şi, nu în cele din urmă, aderarea la spaţiul Schengen sunt coordonatele care trebuie să ghideze acţiunea noastră comună pe termen scurt și mediu. Am încrederea că sunt în asentimentul Dumneavoastră când afirm că fiecare român se regăseşte în aceste trei obiective prin aspiraţiile de a trăi şi munci într-un context de reglementări fondate pe acele principii care au generat securitatea şi prosperitatea comunităţii euroatlantice din care facem parte.

Doresc să reiterez, prin intermediul acestei scrisori, propunerea mea de a avea un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul atât în ceea ce priveşte asumarea în comun a celor trei obiective, cât mai ales pentru desfăşurarea de acţiuni coordonate şi concertate în sensul îndeplinirii lor.

Testul pe termen scurt al angajamentului nostru comun, Parlament - Președinte -Guvern, pe direcţia consolidării statului de drept modern îl reprezintă întrunirea condiţiilor pentru realizarea aderării la spaţiul Schengen înainte de sfârşitul acestui an. Cunoaşteţi foarte bine faptul că deschiderea politică a tuturor statelor membre care vor vota decizia de extindere a spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria a fost consemnată în documentele Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7 - 8 martie. Cunoaşteţi, de asemenea, că există state membre care s-au pronunţat public în ceea ce priveşte legătura dintre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi progresele realizate în privinţa îndeplinirii condiţiilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

În opinia mea, a trata cu responsabilitate faţă de cetăţenii români obiectivul Schengen presupune adoptarea şi punerea în aplicare a unui plan de acţiune centrat pe recomandările cuprinse în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, adoptat de Comisia Europeană în 30 ianuarie 2013 şi aprobat de Consiliul Afaceri Generale din 11 martie 2013, inclusiv cu acordul reprezentantului Guvernului României prezent la lucrări.
În sensul celor de mai sus, vă propun următorul Plan de acţiune :


1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale și morale europene, și punerea efectivă în aplicare a noului Statut al deputaţilor şi senatorilor.
termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
2. Adoptarea unui cod de conduită al parlamentarilor.
termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
3. Respectarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti.
termen: imediat-permanent.
4. Asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate de orice natură.
termen: imediat-permanent.
5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale.
termen: 30 aprilie.
6. Angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate.
termen: 30 aprilie.
7. Desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA.
termen: imediat.
8. Prevenirea şi sancţionarea corupţiei privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu.
termen: 30 aprilie.

Vă reamintesc, în acest context, ceea ce Consiliul Uniunii Europene stabileşte cu prilejul fiecărei reuniuni în care se adoptă rapoartele MCV, respectiv că «existenţa unui sistem administrativ şi judiciar imparţial, independent şi eficace, înzestrat cu mijloace suficiente, este indispensabilă pentru o bună funcţionare a politicilor UE şi pentru a asigura accesul deplin al cetăţenilor la toate oportunităţile oferite de apartenenţa la Uniune».

Îmi exprim convingerea că prin îndeplinirea Planului de acțiune (în forma pe care v-am propus-o sau într-o variantă îmbunătățită de dumneavoastră) și o atitudine proactivă în relația cu Comisia Europeană și statele membre, vom putea apăra mult mai bine interesele României, decât printr-o retorică agresivă, fără acoperire în fapte la noi acasă.

În opinia mea, punerea în aplicare a Planului de acţiune, reprezintă singura opţiune de natură să sporească şansele de a obţine o decizie favorabilă de aderare la spaţiul Schengen înainte de sfârşitul acestui an.

În aşteptarea răspunsului Dumneavoastră, pe care îl sper foarte rapid, vă rog să primiţi, stimate domnule Preşedinte al Senatului, stimate domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor şi stimate domnule Prim-ministru, asigurarea consideraţiei mele înalte.

Traian Băsescu
Preşedintele României"

UPDATE:

- Băsescu îndeamnă la încălcarea Constituţiei în noua scrisoare

  De asemenea, continuă să bată toba pe tema parlamentului unicameral şi alte tâmpenii care i-au trecut prin cap. De aceea voi posta un articol de pe COTIDIANUL.RO care lămureşte lucrurile în această privinţă:

Cum încearcă Traian Băsescu să-i păcălească din nou pe români

Traian Băsescu încearcă să impună Parlamentului propria sa Constituţie (cu parlament unicameral) şi evocă o Decizie a CCR. Preşedintele însă nu suflă niciun cuvânt despre faptul că judecătorii CCR au recomandat parlament bicameral.

Scrisoarea a II-a la BP al Camerei Deputaţilor

La punctul 2 de pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor se afla luni şi subiectul „Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, referitoare la proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei României, transmis în 22.06.2012”. În scrisoarea preşedintelui se solicită nici mai mult, nici mai puţin, decât ca Parlamentul să dezbată proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, elaborat în 2011 de guvernul Boc şi modifcat radical de Traian Băsescu. Acesta susţine – eronat (pentru că nu este vorba de o lege ordinară sau organică, ci de una constituţională – n.a.) – că regulamentele parlamentare prevăd dezbaterea cu prioritate a acestui proiect de revizuire (faţă de altele ce urmează să apară), fiind primul înregistrat la Parlament.

Atât în scrisoare, cât şi în ultimele sale ieşiri publice, Traian Băsescu solicită, tot pe un ton ultimativ (şi tot fără a avea vreo atribuţie în acest sens), ca revizuirea Constituţiei să pornească de la rezultatul referendumului din 22 noiembrie 2009, adică el cere ca viitoarea Constituţie să prevadă parlament unicameral. Tot Traian Băsescu susţine că în dispozitivul CCR la motivarea respingerii uninominalului pur, CCR a instituit obligativitatea respectării rezultatului referendumului şi a trecerii la un parlament unicameral.

Pretenţiile lui Traian Băsescu ca parlamentul să lucreze pe proiectul lui de revizuire a Constituţiei nu pot fi satisfăcute nici dacă regulamentele ar fi de partea lui. Şi asta pentru simplul motiv că judecătorii CCR „au făcut praf” textul lui Traian Băsescu, în sensul că în jur de 60-65% din prevederile importante au fost declarate neconstituţionale.

Ce spune Decizia CCR nr. 779 din 17 iunie 2011

Pe 17 iunie 2011, Curtea Constituţională a analizat proiectul de revizuire a Constituţiei primit de la Traian Băsescu. Printre altele, în documentul CCR există două recomandări exprese care dau peste cap toate susţinerile lui Traian Băsescu.

Iată ce spune Curtea, referitor la tipul de referendum organizat de Traian Băsescu în 2009:

„Distinct de modificarea propusă, Curtea apreciază necesară completarea dispoziţiilor art.90 alin.(1) în sensul exceptării de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta şi-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes naţional a cărei rezolvare necesită revizuirea Legii fundamentale, declanşarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare şi, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire”.

Deci judecătorii CCR spun (ceea ce susţinem noi încă din octombrie 2009 şi au reclamat la vremea respectivă toţi politicienii cu excepţia celor din PDL) că un referendum naţional nu trebuie să conţină întrebări specifice referendumului pentru aprobarea unei Constituţii. Motivul este simplu: există riscul ca votul de la referendumul primar să fie ulterior infirmat ulterior de votul de la revizuirea Constituţiei.

CCR a pledat pentru bicameralism

Deşi întreg proiectul trimis de Traian Băsescu se axează pe sistemul parlamentar cu o singură Cameră, judecătorii CCR au avut următoarea recomandare legat de sistemul parlamentar, recomandare pe care o redăm integral:

Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

Curtea reţine în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin "Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris" al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală - Marea Adunare Naţională. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.

Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente.

Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament unicameral se face după mai multe "lecturi" succesive ale unui text, astfel cum, de altfel, se propune şi în prezentul proiect de revizuire a Constituţiei. Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială, sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului parlamentar.

În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor, care nu funcţionează doar între puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative. Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism”.

Recomandări acoperite mediatic în 2011

Traian Băsescu nu s-a referit niciodată la ce a apărut în Decizia 779/2011 a CCR. De asemenea, nici în presă aceste recomandări nu au apărut - cu excepţia cotidianul.ro din 22 iunie 2011 -, dar există câteva explicaţii. „Masacrarea” Constituţiei lui Băsescu a fost imediat acoperită mediatic. În primul rând, s-a discutat în proporţie de 99% doar de o singură propunere a lui Traian Băsescu respinsă de CCR, şi anume cea referitoare la eliminarea prevederii caracterului licit al dobândirii averilor. Timp de trei zile acesta a fost subiectul care a „ţinut prima pagină”. Reamintim, inclusiv ambasadorul SUA de atunci, Mark Gittenstein, a tunat şi a fulgerat împotriva CCR (evident această încălcare a statutului diplomatic şi atacul la „instituţia statului de drept” numită CCR, nu a făcut obiectul vreunei reacţii din partea organismelor UE). Inclusiv Traian Băsescu a acoperit mediatic dezastrul de la CCR, prin crearea unui alt subiect de presă, în aceeaşi zi, a fost vorba de atacul mizerabil la adresa MS Regele Mihai I.

Lucian Gheorghiu

DECIZIA Nr.779

din 16 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 alin.2 şi art.214 alin.5 din Codul de procedură penală

Publicată în Monitorul Oficial nr.555 din 04.08.2011

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Pusks Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Marieta Safta	- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 alin.2 şi art.214 alin.5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura în Dosarul nr.4.816/111/2010 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Prim-magistratul-asistent referă că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia nr.353/R/2010 din 25 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr.4.816/111/2010, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 alin.2 şi art.214 alin.5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura într-o cauză având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art.90 alin.2 din Codul de procedură penală este contrar dreptului la un proces echitabil în materie penală, întrucât permite ca probele ce stau la baza soluţionării conflictului de drept penal să fie obţinute de alte organe judiciare penale în cadrul unor proceduri caracterizate prin principii şi reguli specifice. Condiţia "dacă legea prevede aceasta" alimentează inechităţile în domeniul penal, autorizând un amestec inadmisibil al procedurilor administrative în procedurile penale. Se mai susţine că procedurile prevăzute de art.90 alin.2 coroborat cu art.214 din Codul de procedură penală nu prezintă caracteristicile unor proceduri preliminare, în sensul art.21 alin.(3) din Constituţie, pentru a legitima folosirea proceselor-verbale şi a actelor de constatare, fără nicio delimitare, în procesul penal declanşat ulterior. Consideră că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, înscrisurile menţionate la art.90 alin.2 din Codul de procedură penală pot avea doar valoare de informaţii pentru organele de urmărire penală, iar nu valoare de mijloace de probă în procesul penal şi nu pot influenţa în niciun fel soluţionarea procesului penal, care trebuie să depindă exclusiv de actele de procedură întocmite de organele judiciare penale, cu respectarea garanţiilor pe care nu le poate oferi decât un proces penal legal declanşat.

Tribunalul Bihor - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu este atins dreptul la un proces echitabil câtă vreme, în vederea aflării adevărului, aceste acte pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părţi.

În conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.90 alin.2 cu denumirea marginală Procesul-verbal ca mijloc de probă şi art.214 alin.5 cu denumirea marginală Actele încheiate de unele organe de constatare, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art.90 alin.2: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";

- Art.214 alin.5: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă."

Textele din Constituţie invocate în motivarea excepţiei sunt următoarele: art.11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art.20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi art.124 referitor la înfăptuirea justiţiei, cu raportare la art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.

Astfel, prin Decizia nr.331 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.675 din 28 iulie 2005, Decizia nr.524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.764 din 7 septembrie 2006, şi Decizia nr.1.485 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.818 din 27 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 alin.2 şi art.214 alin.5 din Codul de procedură penală, criticate în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu argumente similare.

Potrivit jurisprudenţei menţionate, faptul că, în condiţiile legii, procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot constitui mijloace de probă nu este de natură să aducă nicio atingere dreptului părţilor la un proces echitabil, câtă vreme, în vederea aflării adevărului, aceste acte pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părţi, în condiţiile art.67 alin.1 din Codul de procedură penală. Procesele-verbale şi actele de constatare prevăzute de art.90 alin.2 din Codul de procedură penală sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competenţei acestora stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege.

Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere unicităţii şi imparţialităţii justiţiei şi nici independenţei judecătorilor, întrucât instanţa judecătorească este cea care apreciază asupra concludentei şi utilităţii probelor, inclusiv a proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului. În procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe cu competenţă specială. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudenţa menţionată îşi menţin valabilitatea.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 alin.2 şi art.214 alin.5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura în Dosarul nr.4.816/111/2010 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.