BINE AŢI VENIT PE BLOGUL MEU! ***** DACĂ BLOGUL CORESPUNDE CERINŢELOR VOASTRE ŞI VREŢI SĂ FIŢI INFORMAŢI DESPRE NOILE POSTĂRI SAU COMENTARII AVEŢI POSIBILITATEA SĂ VĂ ABONAŢI LA CEEA CE DORIŢI. E GRATIS! ***** "UN OM INFORMAT ESTE UN OM PUTERNIC" (John Davison Rockefeller) ***** "Nu vă ataşaţi decât de oamenii vrednici de stimă; Evitaţi mai presus de orice compania celor laşi; Nimeni nu îi respectă, nici măcar cunoscuţii lor." (Alceu) ***** "Adevăratul curaj nu este forţa brutală a eroilor vulgari, ci hotărârea fermă a virtuţii şi a raţiunii ." ( Alfred North Whitehead ) ***** "Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti." (Winston Churchill) ***** "Daca taci atunci cind ar trebui sa vorbesti, sa stii ca esti fricos." (Abraham Lincoln)***** "Cel care nu are curajul să vorbească pentru drepturile sale nu poate câștiga respectul celorlalţi." (Rene Torres) ***** „Toate lucrurile măreţe din lume sunt realizate de nişte naivi ce cred cu tărie într-un lucru care , în mod absolut evident pentru toată lumea , este imposibil de realizat .“ Frank Richards ***** ''De ne va fi interzisă libertatea de exprimare, proşti şi tăcuţi, vom fi conduşi precum oile spre abator'' George Washinghton ***** VĂ DORESC O ZI BUNĂ!

duminică, 6 februarie 2011

- Mihai Eminescu - Împărat şi Proletar

O poezie care se potriveşte foarte bine României de azi, asuprită de Băsescu şi puterea portocalie... Citiţi-o cu mare atenţie!


Pe banci de lemn, în scunda taverna mohorâta,
Unde patrunde ziua printre feresti murdare,
Pe lânga mese lunge, statea posomorâta,
Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saraci si sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneti ca-i omul o lumina
Pe lumea asta plina de-amaruri si de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candida si plina,
Murdara este raza-i ca globul cel de tina,
Asupra carui dânsul domneste pe deplin.

Spuneti-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngradira
Cu-averea si marirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furara, în veci vezi cum conspira
Contra celor ce dânsii la lucru-i osândira
Si le subjuga munca vietii lor întregi.

Unii plini de placere petrec a lor viata,
Trec zilele voioase si orele surâd.
În cupe vin de ambra - iarna gradini, verdeata,
Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheata -
Ei fac din noapte ziua s-a zilei ochi închid.

Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.

Si flotele puternice s-armatele faloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
S-acele milioane, ce în gramezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sarac apasa,
Si-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o fraza de dânsii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Si v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti...
Nu! moartea cu viata a stins toata placerea -
Cel ce în asta lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti.

Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine,
Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin;
Averea sa le aperi, marirea s-a lor bine,
Ei bratul tau înarma ca sa lovesti în tine,
Si pe voi contra voastra la lupta ei va mân'.

De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastra abia puteti trai?
De ce boala si moartea sa fie partea voastra,
Când ei în bogatia cea splendida si vasta
Petrec ca si în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?
Când vreti, puteti prea lesne pamântul sa-mpartiti.
Nu le mai faceti ziduri unde sa-nchid-avere,
Pe voi unde sa-nchida, când împinsi de durere
Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti.

Ei îngraditi de lege, placerilor se lasa,
Si sucul cel mai dulce pamântului i-l sug;
Ei cheama-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsetile-ne tineri batrânii lor distrug.

Si de-ntrebati atuncea, voua ce va ramâne?
Munca, din care dânsii se-mbata în placeri,
Robia viata toata, lacrimi pe-o neagra pâine,
Copilelor patate mizeria-n rusine...
Ei tot si voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e usoara
Când ai ce-ti trebuieste... Iar legi sunt pentru voi,
Voua va pune lege, pedepse va masoara
Când mâna v-o întindeti la bunuri zâmbitoare,
Caci nu-i iertat nici bratul teribilei nevoi.

Zdrobiti orânduiala cea cruda si nedreapta,
Ce lumea o împarte în mizeri si bogati!
Atunci când dupa moarte rasplata nu v-asteapta,
Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta,
Egala fiecare, si sa traim ca frati!

Sfarmati statuia goala a Venerei antice,
Ardeti acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfectiei umane si ele fac sa pice
În ghearele uzurei copile din popor!

Sfarmati tot ce atâta inima lor bolnava,
Sfarmati palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliti statui de tirani în foc, sa curga lava,
Sa spele de pe pietre pâna si urma sclava
Celor ce le urmeaza pân' la al lumii fund!

Sfarmati tot ce arata mândrie si avere,
O! dezbracati viata de haina-i de granit,
De purpura, de aur, de lacrimi, de urât -
Sa fie un vis numai, sa fie o parere,
Ce far' de patimi trece în timpul nesfârsit.

Ziditi din darmature gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ti deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vânduta, cu ochi vil si viclean.

O! aduceti potopul, destul voi asteptarati
Ca sa vedeti ce bine prin bine o sa ias';
Nimic... Locul hienei îl lua cel vorbaret,
Locul cruzimii vechie, cel lins si pizmataret,
Formele se schimbara, dar raul a ramas.

Atunci va veti întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le soptesc ades,
Placerile egale egal vor fi-mpartite,
Chiar moartea când va stinge lampa vietii finite
Vi s-a parea un înger cu parul blond si des.

Atunci veti muri lesne fara de-amar si grija,
Feciorii-or trai-n lume cum voi ati vietuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spija
Pentru acel de care norocul avu grija;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul si-a trait.

Si boale ce mizeria s-averea nefireasca
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creste tot ce-n lume este menit sa creasca,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobeasca,
Caci va muri când nu va avea la ce trai.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe malurile Senei, în faeton de gala,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o însala;
Poporul loc îi face tacut si umilit.

Zâmbirea lui desteapta, adânca si tacuta,
Privirea-i ce citeste în suflete-omenesti,
Si mâna-i care poarta destinele lumesti,
Cea grupa zdrentuita în cale-i o saluta.
Marirea-i e în taina legata de acesti.

Convins ca voi el este-n naltimea-i solitara
Lipsita de iubire, cum ca principiul rau,
Nedreptul si minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umana în veci se desfasoara,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau.

Si el - el vârful mândru al celor ce apasa -
Saluta-n a lui cale pe-aparatorul mut.
De ati lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasa
De rasturnari marete, marirea-i radioasa,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi cazut.

Cu ale voastre umbre nimica crezatoare,
Cu zâmbetu-va rece, de mila parasit,
Cu mintea de dreptate si bine râzatoare,
Cu umbra voastra numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el sileste pe cei ce l-au urât.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scalda,
Turnuri ca facle negre trasnesc arzând în vânt -
Prin limbile de flacari, ce-n valuri se framânt,
Racnete, vuiet de-arme patrund marea cea calda,
Evul e un cadavru, Paris - al lui mormânt.

Pe stradele-ncrusite de flacari orbitoare,
Suiti pe baricade de bulgari de granit,
Se misc batalioane a plebei proletare,
Cu cusme frigiene si arme lucitoare,
Si clopote de-alarma rasuna ragusit.

Ca marmura de albe, ca ea nepasatoare,
Prin aerul cel rosu, femei trec cu-arme-n brat,
Cu par bogat si negru ce pe-umeri se coboara
Si sânii lor acopar - e ura si turbare
În ochii lor cei negri, adânci si desperati.

O! lupta-te-nvalita în pletele-ti bogate,
Eroic este astazi copilul cel pierdut!
Caci flamura cea rosa cu umbra-i de dreptate
Sfinteste-a ta viata de tina si pacate;
Nu! nu esti tu de vina, ci cei ce te-au vândut!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Scânteie marea lina, si placele ei sure
Se misc una pe alta ca paturi de cristal
Prin lunce pravalite; din tainica padure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.

Pe undele încete îsi misca leganate
Corabii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre - tin pânzele umflate
În fata lunei, care prin ele-atunci strabate,
Si-n roata de foc galben sta fata-i ca un semn.

Pe maluri zdrumicate de aiurirea marii
Cezaru-nca vegheaza la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - si-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleaca lin suflarii
A zefirului noptii si suna cadentat.

Îi pare ca prin aer în noaptea înstelata,
Calcând pe vârf de codri, pe-a apelor mariri,
Trecea cu barba alba - pe fruntea-ntunecata
Cununa cea de paie îi atârna uscata -
Mosneagul rege Lear.

Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creti ai carei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vietii sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbraca o lume de amar:

"În orice om o lume îsi face încercarea,
Batrânul Demiurgos se opinteste-n van;
În orice minte lumea îsi pune întrebarea
Din nou: de unde vine si unde merge floarea
Dorintelor obscure sadite în noian?

Al lumii-ntregul sâmbur, dorinta-i si marirea,
În inima oricarui i-ascuns si traitor,
Zvârlire hazardata, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearca întreaga a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roada în calea ei îngheata,
Se pietrifica unul în sclav, altu-mparat,
Acoperind cu noime sarmana lui viata
Si aratând la soare-a mizeriei lui fata -
Fata - caci întelesul i-acelasi la toti dat.

În veci aceleasi doruri mascate cu-alta haina,
Si-n toata omenirea în veci acelasi om -
În multe forme-apare a vietii cruda taina,
Pe toti ea îi însala, la nime se distaina,
Dorinti nemarginite plantând într-un atom.

Când stii ca visu-acesta cu moarte se sfârseste,
Ca-n urma-ti ramân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseste
Eterna alergare... s-un gând te-ademeneste:
Ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi."

1874, 1 decembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu