BINE AŢI VENIT PE BLOGUL MEU! ***** DACĂ BLOGUL CORESPUNDE CERINŢELOR VOASTRE ŞI VREŢI SĂ FIŢI INFORMAŢI DESPRE NOILE POSTĂRI SAU COMENTARII AVEŢI POSIBILITATEA SĂ VĂ ABONAŢI LA CEEA CE DORIŢI. E GRATIS! ***** "UN OM INFORMAT ESTE UN OM PUTERNIC" (John Davison Rockefeller) ***** "Nu vă ataşaţi decât de oamenii vrednici de stimă; Evitaţi mai presus de orice compania celor laşi; Nimeni nu îi respectă, nici măcar cunoscuţii lor." (Alceu) ***** "Adevăratul curaj nu este forţa brutală a eroilor vulgari, ci hotărârea fermă a virtuţii şi a raţiunii ." ( Alfred North Whitehead ) ***** "Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti." (Winston Churchill) ***** "Daca taci atunci cind ar trebui sa vorbesti, sa stii ca esti fricos." (Abraham Lincoln)***** "Cel care nu are curajul să vorbească pentru drepturile sale nu poate câștiga respectul celorlalţi." (Rene Torres) ***** „Toate lucrurile măreţe din lume sunt realizate de nişte naivi ce cred cu tărie într-un lucru care , în mod absolut evident pentru toată lumea , este imposibil de realizat .“ Frank Richards ***** ''De ne va fi interzisă libertatea de exprimare, proşti şi tăcuţi, vom fi conduşi precum oile spre abator'' George Washinghton ***** VĂ DORESC O ZI BUNĂ!

IMPORTANT!

NU UITAȚI!

BLOG-ul FOLOSEȘTE COOKIE-uri.
CONTINUAREA URMĂRIRII BLOGULUI CONSTITUIE ACCEPTUL DUMNEAVOASTRĂ.
MULȚUMESC!

joi, 18 iulie 2024

- SUA = NATO


 

NATO și strategia neoconservatorilor


În 1992, excepționalismul politicii externe americane a fost turat la maxim. Statele Unite s-au văzut mereu ca o țară excepțională, menită să conducă, iar disoluția URSS. în decembrie 1991, a convins un grup de ideologi – care urmau sa devina cunoscuți sub denumirea de neoconservatori – că SUA ar trebui să conducă lumea ca unică și necontestată superputere. În ciuda unor evidente dezastre de politică externă datorate neoconservatorilor, Declarația NATO din 2024 continuă să promoveze aceeași agendă, ducând lumea și mai aproape de un război nuclear”, scrie Jeffrey Sachs, într-un articol dedicat Summitului NATO de la Washington.

Neoconservatorii au fost conduși la început de Richard Cheney, secretar al Apărării în 1992. Toți președinții care au urmat – Clinton, Bush, Obama, Trump și Biden – au urmat agenda neoconservatoare a hegemoniei SUA, ducând SUA în războaie perpetue și nenecesare, inclusiv în Serbia, Afganistan Irak, Siria, Libia și Ucraina, precum și la extinderea NATO, în ciuda promisiunii SUA și a Germaniei din 1990 făcută președintelui URSS Mihail Gorbaciov că NATO nu se va duce un centimetru mai la est.

Ideea de bază a neoconservatorilor este că SUA trebuie să-și domine militar, financiar și economic orice potențial rival, în orice parte a lumii ar apărea el. Este o politică îndreptată în primul rând împotriva Chinei și Rusiei și, din acest motiv, atrage SUA în confruntări cu aceste țări. Orgoliul american este uimitor. Cea mai mare parte a lumii nu dorește să fie condusă de SUA, cu atât mai puțin de o putere americană dominată de militarism, elitism și lăcomie.

Planul neoconservator pentru dominația militară americană a fost expus în Project for a New American Century. Planul include extinderea NATO spre Est și transformarea NATO dintr-o alianță defensivă împotriva acum defunctei URSS, într-o alianță ofensivă folosită pentru a promova hegemonia SUA. Industria militară americană este cel mai mare susținător financiar și politic al neoconservatorilor. Industria armamentului este vârful de lance al lobbyului extinderii NATO spre Est, începând din anii 1990. Joe Biden a fost un neoconservator de la bun început, ca senator, apoi ca vicepreședinte și acum ca președinte.

Pentru a obține hegemonia, planurile neoconservatoare se bazează pe operațiunile de schimbare a regimurilor conduse de SUA; pe războaiele inițiate de SUA; pe bazele militare americane din întreaga lume (acum sunt 750 de baze americane în peste 80 de tari); pe militarizarea tehnologiilor avansate (războiul biologic, inteligența artificială, calculatoarele cuantice); si pe un permanent război informațional.

Goana SUA după hegemonie a împins lumea într-un război deschis în Ucraina, între cele mai puternice două forțe nucleare – Rusia si SUA. Războiul din Ucraina a fost provocat de dorința SUA de a extinde NATO, în ciuda opoziției evidente a Rusiei, precum și de participarea SUA la lovitura de stat violentă numită Maidan, în februarie 2014, care a îndepărtat de la putere un regim neutru. Războiul a fost provocat și de subminarea de către SUA a Acordului Minsk II, care prevedea autonomia pentru regiunile rusofone din estul Ucrainei.

Declarația NATO din 2024 spune că NATO este o alianță defensivă, însă faptele arată altceva. NATO se angajează în mod repetat în operațiuni ofensive, inclusiv operațiuni pentru schimbarea regimurilor. NATO a condus bombardamentele împotriva Serbiei pentru a scinda această țară, creând apoi o mare baza militară americană în regiunea separatistă Kosovo. NATO a jucat un rol important în multe din războaiele nenecesare ale Americii. Bombardarea Libiei de către NATO a fost folosita pentru a îndepărta guvernul condus de Muammar Gaddafi.

Hegemonia Americii, un obiectiv arogant și nechibzuit în 1992, a devenit iluzorie astăzi, pentru că este evident că SUA se confruntă cu rivali formidabili, care sunt capabili să concureze cu SUA pe câmpul de luptă, în termeni de arsenale nucleare, în producția de tehnologii avansate. PIB-ul Chinei este acum cu circa 30% mai mare decât cel al Americii, dacă este măsurat la prețurile internaționale, iar China este cel mai mare producător mondial de bunuri ieftine și de tehnologii verzi esențiale, inclusiv automobile electrice, 5G, panouri fotovoltaice, turbine eoliene, centrale nucleare modulare și altele. Productivitatea Chinei este atât de mare acum, încât SUA se plâng de ”supracapacitatea” Chinei.

 

Din nefericire, și este și alarmant, declarația NATO repetă toate iluziile neoconservatoare.

Declarația enunță în mod fals că ”Rusia este singura responsabilă pentru războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, în ciuda provocării americane care a dus la izbucnirea războiului, în 2024.

Declarația NATO reiterează Articolul 10 al Tratatului de la Washington, potrivit căruia extinderea NATO spre Est nu poate fi oprită la cererea Rusiei. Însă SUA nu ar accepta niciodată ca Rusia sau China să-și creeze o bază militară la frontiera americana (să spunem că în Mexic), așa cum se arată în Doctrina Monroe, din 1823, și așa cum s-a tot repetat începând de atunci.

Declarația NATO reafirmă angajamentul Alianței pentru tehnologiile de apărare împotriva atacurilor biologice, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că SUA au finanțat crearea în laborator a unui virus care ar fi putut produce pandemia de covid-19.

Declarația NATO proclamă intenția NATO de a continua să desfășoare rachete balistice Aegis (așa cum a făcut-o deja în Polonia, România și Turcia), in ciuda faptului ca retragerea SUA din Tratatul ABM și desfășurarea rachetelor în Polonia și România a destabilizat grav arhitectura controlului armamentului nuclear.

Declarația NATO nu demonstrează vreun interes pentru negocierea păcii în Ucraina.

Declarația NATO reia ideea ”căii ireversibile spre integrarea euroatlantică a Ucrainei, inclusiv în NATO”. Însă Rusia nu va accepta intrarea Ucrainei în NATO, astfel încât angajamentul „ireversibil” este un angajament ireversibil pentru război.

The Washington Post a scris că, înaintea summitului NATO, Biden a avut îndoieli legate de ”calea ireversibilă” a Ucrainei spre NATO, însă consilierii lui Biden au îndepărtat aceste îndoieli.

Neoconservatorii au produs o mulțime de dezastre pentru SUA și pentru lume, inclusiv mai multe războaie eșuate, creșterea masivă a datoriei externe a SUA prin risipirea pentru cheltuieli militare a trilioane de dolari, precum și confruntarea periculoasă dintre SUA, China, Rusia, Iran și alții. Neoconservatorii au făcut ca ceasul apocalipsei nucleare să ajungă la doar 90 de secunde până la miezul nopții, comparativ cu 17 minute in 1992.

Pentru securitatea Americii și pacea mondială, SUA trebuie să renunțe imediat la goana neoconservatoare după hegemonie, în favoarea diplomației și a coexistentei pașnice.

Din păcate, NATO face exact opusul.”

marți, 16 iulie 2024

- Michel Collon: „Occidentul este doar o civilizație a hoților!”


Jurnalistul belgian Michel Collon a stârnit numeroase polemici cu afirmațiile sale legate de modul în care s-au îmbogățit civilizațiile occidentale. Declarația sa a devenit virală.

„Occidentul este doar o civilizație a hoților!!
Dacă Spania și Franța în 17 secole s-au îmbogățit, a fost pentru că au furat aur și argint din America Latină și au ucis indienii fără să plătească nimic.
Franța, Anglia și SUA s-au îmbogățit atât de mult datorită sclaviei și furtului de ființe umane din Africa fără să plătească nimic.
La fel, Belgia și Olanda sunt de 19 secole foarte bogate pentru că au furat materii prime din Africa și Asia.
În ultimii 500 de ani societățile noastre occidentale au jefuit averea lumii a treia fără să plătească.
Putem face grafice pentru toate țările sărace din Africa și să arătăm cine le-a jefuit și cum.
Pe scurt, suntem – sau mai degrabă – unii dintre noi sunt, hoți, și deci am devenit țări bogate pe seama altora”, a declarat jurmalistul belgian.

 

sâmbătă, 13 iulie 2024

- Acordul de securitate România-Ucraina = INALTA TRADARE

Titlul îmi aparține. 




Acordul de securitate România-Ucraina, gânduri la cald

Pe data de 11 iulie 2024, în marja Summitului NATO de la Washington, Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, a semnat – în ce calitate constituțională, cu ce mandat, în ce raport constituțional cu Guvernul, sub ce regim de control parlamentar??? – cu Președintele Ucrainei, Volodymir Zelenski, un așa numit „Acord privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina”, pe care s-a grăbit să îl declare ca fiind „istoric”. Cel puțin ca inepție iresponsabilă, istoric a fost.

 

Acorduri similare au fost încheiate, cu certitudine la ordinul administrației Biden, și de alți membri NATO din vecinătatea Ucrainei (nu și de Ungaria).

 

Prin conținutul textului (unele articole par copiate din Tratatul de la Washington, care, desigur, a făcut obiect de ratificare parlamentară) acesta este un tratat care tinde a angaja România cu toate resursele ei într-o aventură geopolitică (cu certe dimensiuni militare). Constituția României cerea ca un asemenea instrument juridic să fie negociat de guvern și trimis de Președinte Parlamentului spre ratificare. Cu toate acestea textul prevede intrarea în vigoare la data semnării; deci aprobarea parlamentară este evitată. Să însemne asta o nouă violare a Constituției României sau o șmechereasca intenție tainică de a lăsa documentul fără forță juridică, drept simplu artefact într-un viitor muzeu de istorie a imbecilității politice și tranzacționismului moral? Înaintea unei analize mai aprofundate ofer aici câteva reflecții la cald.   

 

  1. Nimic nu a obligat România să semneze acest tratat. De fapt ea nici nu este ținută de el atât timp cât nu a fost ratificat de Parlament. Motivul semnării este disperarea cu care KWI încearcă să își cumpere imunitatea după ce nu va mai fi președinte și cu care generalul Nick Ciucă încearcă să își cumpere succesiunea lui KWI.
  2. Acest angajament, chiar dacă rămâne la nivelul unei declarații politice de intenții fără forță juridică, dincolo de neconstituționalitatea lui, este neînțelept, absurd și periculos.

Dacă voiam neapărat să ajutăm Ucraina în războiul cu Rusia, am fi putut face asta de o manieră infinit mai inteligentă. Ne puteam limita, astfel, la ajutorul umanitar sau ne puteam angaja să nu acordăm refugiu în porturile noastre navelor militare aflat sub pavilionul adversarului Ucrainei.

Pentru asta nu mai avem însă specialiști sau cei pe care îi mai avem sunt ignoranți. Este clar că SUA și poate UE au făcut presiuni pentru încheierea acordului. În cazul ăsta puteau fi invitați la consultări foști miniștri de externe și foști ambasadori ca să vedem ce și cum se poate face.

Dacă azi ar izbucni un război între România și Ucraina, cea din urmă s-ar dovedi a fi mult mai puternică decât noi. Așadar, România oferă sprijin militar unei țări mai puternice decât ea împotriva unei țări cu mult mai puternice atât decât ea cât și decât țara garantată. Iar asta fără nici un fel de reciprocitate.

Astfel, noi riscăm să intrăm într-un război cu Rusia pe care știm că Ucraina îl va pierde, ostilizându-i pe ruși, care altminteri ne fac un serviciu domolind naționalismul ucrainean antiromânesc. Ce politică este asta?

  1. Art. 5 din Tratatul NATO spune că atacarea de către un terț a unuia dintre aliați va fi considerat ca fiind îndreptat împotriva tuturor și va determina un răspuns adecvat (nu neapărat militar) colectiv.

Aceasta nu împiedică membrii NATO să pornească ei înșiși războaie cu terții sau să se implice în războaiele terților. O asemenea acțiune nu privește NATO și nu cade sub incidența tratatului NATO.

Dacă România decide să se alieze cu Ucraina în războiul împotriva Rusiei, ea va provoca astfel reacția Rusiei, iar dacă această reacție va apărea, nefiind vorba despre un atac neprovocat, nu va obliga NATO cu nimic.

Adaug că, de principiu, orice garant se substituie sau se alătură celui garantat în raporturile cu terțul în legătură cu care se oferă garanția. Dacă raportul dintre beneficiarul garanției și terț este un raport de război, acordarea garanției îl pune și pe garant în același tip de raport cu terțul respectiv. Inițial raportul este virtual, iar când se valorifică garanția el devine real.

Prin urmare, oferind “garanții de securitate” cu caracter militar Ucrainei în raporturile ei de război cu Rusia, România devine, fie și numai virtual, deocamdată, beligerant în acest război. Când și dacă Parlamentul României va ratifica acest tratat, România se va găsi în stare de război cu Rusia.

  1. Tratatul acesta nu consemnează un succes al NATO, ci încearcă să ascundă un eșec al SUA. În general, strategia îndiguirii, izolării și descurajării, care au funcționat în timpul Războiului rece, nu mai pot funcționa astăzi. Vremea lor a trecut.

Cum se pot lupta niște imperii moarte sau muribunde, înghesuite în spațiul euroatlantic, cu restul lumii deșteptate, care le refuză rolul de conducător? Această “majoritate globală”, cum îi spune Lavrov, are acum nu numai număr, ci și putere. Și ceea ce este mai important, a ajuns a fi conștientă de puterea sa și este decisă să o folosească.

Desigur, dacă imediat după semnarea acestor tratate (care nu știu cât sperie Rusia), Occidentul colectiv ar iniția negocieri de pace cu Rusia, ele ar putea fi folosite ca factor de presiune (cât de cât) sau ca monedă de schimb ori ca un început pentru un sistem de garanții colective oferite nu doar Ucrainei, ci întregii arhitecturi de securitate regionale. Nu văd însă vreun semn în această direcție.

  1. Și totuși, mai trebuie observat ceva!

În acest așa zis tratat se precizează că ajutorul României va fi acordat dacă Rusia atacă Ucraina sau dacă actuala acțiune militară a Rusiei se intensifică.

Prima ipoteză nu este actuală. Rusia deja a declanșat războiul cu Ucraina (provocat sau neprovocat, este o altă discuție) și el este în curs. Deci, acesta “nu se pune la socoteală”, ci numai un atac viitor nelegat de actualul război, atac care nu poate interveni decât după ce se ajunge la pace. Așadar, ne gândim, oare, că urmează pacea?

A două ipoteză se referă la războiul actual, dar numai cu condiția ca acesta să se intensifice. Prin urmare, dacă presiunea armatei ruse nu crește semnificativ peste nivelul actual, “totul este în regulă”. La ceea ce este acum tratatul nu se aplică.

Cum, foarte probabil, textul a fost conceput, cel puțin în linii mari, la Washington, mesajul trimis de SUA Rusiei prin cântecul de lebădă al lui Iohannis, ar fi următorul: opriți-vă acolo unde ați ajuns și cu asta ne putem înțelege, iar după aceea să nu mai porniți un alt război.

Nu garantez că așa au vrut să se scrie strategii americani, dar sunt sigur că în mintea lor s-a înfipt ideea că Ucraina, adică Occidentul colectiv, nu poate câștiga războiul, iar Rusia nu poate fi izgonită de pe teritoriile deja ocupate.

S-ar putea, deci, ca în aceste tratate, semnate și de Ucraina (deci acceptate cu tot cu posibilele lor mesaje încriptate), să se ascundă și o ofertă de pace. Dacă rușii le vor da și această interpretare, întrebarea care se pune este în ce măsură, „purtați de biruință”, pot accepta ei oferta (eu nu o văd imposibil de acceptat, probabil cu unele nuanțări), dar, mai ales, ce garanții vor cere pentru a evita repetarea experienței Acordurilor de la Minsk?

Așteptăm, deci, urmarea…

prof. dr. Adrian Severin