BINE AŢI VENIT PE BLOGUL MEU! ***** DACĂ BLOGUL CORESPUNDE CERINŢELOR VOASTRE ŞI VREŢI SĂ FIŢI INFORMAŢI DESPRE NOILE POSTĂRI SAU COMENTARII AVEŢI POSIBILITATEA SĂ VĂ ABONAŢI LA CEEA CE DORIŢI. E GRATIS! ***** "UN OM INFORMAT ESTE UN OM PUTERNIC" (John Davison Rockefeller) ***** "Nu vă ataşaţi decât de oamenii vrednici de stimă; Evitaţi mai presus de orice compania celor laşi; Nimeni nu îi respectă, nici măcar cunoscuţii lor." (Alceu) ***** "Adevăratul curaj nu este forţa brutală a eroilor vulgari, ci hotărârea fermă a virtuţii şi a raţiunii ." ( Alfred North Whitehead ) ***** "Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti." (Winston Churchill) ***** "Daca taci atunci cind ar trebui sa vorbesti, sa stii ca esti fricos." (Abraham Lincoln)***** "Cel care nu are curajul să vorbească pentru drepturile sale nu poate câștiga respectul celorlalţi." (Rene Torres) ***** „Toate lucrurile măreţe din lume sunt realizate de nişte naivi ce cred cu tărie într-un lucru care , în mod absolut evident pentru toată lumea , este imposibil de realizat .“ Frank Richards ***** ''De ne va fi interzisă libertatea de exprimare, proşti şi tăcuţi, vom fi conduşi precum oile spre abator'' George Washinghton ***** VĂ DORESC O ZI BUNĂ!

IMPORTANT!

NU UITAȚI!

BLOG-ul FOLOSEȘTE COOKIE-uri.
CONTINUAREA URMĂRIRII BLOGULUI CONSTITUIE ACCEPTUL DUMNEAVOASTRĂ.
MULȚUMESC!

joi, 4 mai 2023

- Interviul oferit publicației UnHerd de către Robert Kennedy, reprodus parțial


 

În interviul oferit publicației UnHerd, reprodus parțial mai jos, Robert Kennedy vorbește mai puțin despre vaccinuri, subiect care l-a făcut cunoscut. Interviul încearcă să descopere dacă susținerea surprinzător de mare pentru Robert Kennedy se datorează și viziunilor sale despre mediu, Ucraina, puterea corporațiilor

Publicația UnHerd: Ați vorbit mult despre faptul că America este mereu în stare de război și că vreți ca asta să înceteze. Cum ați putea face asta în cazul Ucrainei, spre exemplu?

Robert F. Kennedy: Prin ajungerea la un acord. Rușii au spus mereu că vor o reglementare. Dacă vă uitați la Acordurile de la Minsk, care au fost soluția propusă de ruși, veți vedea că ele par o soluție buna la cum stau lucrurile acum. Să fim drepți: este un război al SUA împotriva Rusiei, unul care sacrifică floarea tineretului din Ucraina într-un abator al morții și al distrugerii, totul din ambiția neoconservatorilor de a răsturna regimul Putin și de a epuiza armata rusă, pentru ca America să nu mai aibă rival. Președintele Biden a și spus că vrea să scape de Vladimir Putin. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a spus, în aprilie 2022, ca scopul nostru este să epuizăm armata rusă. Ce înseamnă asta? Înseamnă să aruncăm cu ucraineni în Rusia. Fiul meu a luptat acolo, umăr la umăr cu ucrainenii. Comandantul forțelor speciale din Ucraina a spus că 80% din soldații săi au murit sau sunt răniți și ca nu mai pot reface unitățile.

UnHerd: Dacă ați fi ales președinte ați fi de acord ca Rusia să păstreze teritoriile ocupate? Ați fi acuzat că v-ați preda rușilor.

RFK: Este irelevant ce se va spune despre mine. Important este ceea ce facem pentru a salva vieți. Susținerea Ucrainei este o misiune umanitară – așa ne-a fost ea prezentată de guvern în Statele Unite. Însă asta înseamnă că scopul misiunii ar trebui să fie reducerea vărsării de sânge și încheierea conflictului. Dar toate măsurile luate de noi au fost pentru extinderea conflictului și pentru mai multă vărsare de sânge. Nu asta ar fi trebuit să se întâmple.

Dacă vă uitați la Acordurile de la Minskadaug (adevarul despre aceste acorduri: Angela Merkel a declarat sincer că a semnat acordurile de la Minsk doar pentru a oferi timp Ucrainei și a câștiga putere), ele pun bazele unei reglementări finale. Regiunea Donbas, care este locuită de rusofoni în proporție de 80$ – iar rușii au fost uciși sistematic de guvernul ucrainean – ar deveni autonomă în cadrul Ucrainei și ar fi protejată. Haideți să protejăm populația printr-o forță ONU, pentru a ne asigura că se oprește vărsarea de sânge. În plus, trebuie să luăm sistemele de rachete Aegis pentru rachetele Tomahawk, care sunt staționate la 70 de km. de frontiera Rusiei. Când rușii au pus rachete în Cuba, la 1.500 de mile de Washington, am fost gata să invadăm Cuba și chiar asta am fi făcut, dacă nu luau rachetele de acolo. Modul în care au fost mutate rachetele sovietice a fost următorul: unchiul meu și tatăl meu au făcut o înțelegere cu Hrușciov, cu care au putut vorbi direct. Înțelegerea a fost că noi vom muta rachetele Jupiter din Turcia, de lângă frontiera URSS, pentru că știam că acest lucru nu poate fi tolerat de Moscova.

Rusia a fost invadată de două ori în ultimii o sută de ani. Este limpede de ce nu vor sisteme de rachete nucleare lângă granițele lor. Ar trebui să fim de acord și cu neaderarea Ucrainei la NATO, un lucru pe care rușii l-au cerut. Cred că, pe baza acestor principii, putem pune capăt războiului. Nu cred că neoconservatorii vor putea opri războiul, nu oamenii care îl înconjoară acum pe președintele Biden, pentru că ei sunt cei care au create problema. Cred că o parte a soluției este să recunoaștem asta, că au fost mașinațiuni de ambele părți. Nu încerc să justific comportamentul barbar al lui Putin și invazia ilegală în Ucraina. Însă unchiul meu spunea mereu că, dacă vrei pace, atunci trebuie să te pui în pielea celuilalt și trebuie să știi că și asupra lui se pune multă presiune.

UnHerd: În timpul crizei rachetelor din Cuba, unchiul dumneavoastră a părut că are o poziție diferită. A avut o poziție fermă și a câștigat. Iar acum foarte multă lume spune că trebuie să fim fermi și să nu-l recompensăm în niciun fel pe Putin pentru că a invadat Ucraina. Ce puteți spune despre acești oameni?

RFK: Unchiul meu era înconjurat de șefii de stat major, de aparatul de intelligence, care doreau să pornească un război. Semnalul că exista o confruntare a venit când nava rusă care transporta rachete s-a oprit înainte de a se lovi de zidul embargoului impus de SUA în jurul Cubei. Din acel punct, situația putea evolua în multe feluri. Criza a fost rezolvată pentru că John Kennedy l-a sunat pe Hrușciov și i-a spus: «Hai să rezolvăm asta împreună». Iar înțelegerea a fost secretă și a rămas secretă mulți ani. Însă unchiul meu a înțeles că trebuie să se pună în pielea lui Hrușciov și a înțeles că Hrușciov nu dorea război, așa cum nici el nu-și dorea, însă ambii lideri erau înconjurat de oameni care doreau războiul.

UnHerd: Care este soluția înțeleaptă, acțiunea echivalentă pe care SUA ar fi trebuit să o întreprindă când tancurile ruse intrau în Ucraina?

RFK: Ar fi trebuit să-l ascultăm pe Putin în anii ce au trecut. Ne-am luat un angajament față de Rusia, că nu vom extinde NATO spre Est. Am mințit. Am primit în NATO 13 noi state, am instalat sisteme de rachete care pot transporta focoase nucleare; am făcut exerciții miliare comune cu Ucraina. Care este scopul NATO? Este o întrebare pe care a pus-o George Kennan. Asta a întrebat și fostul ambasador la Moscova Jack Matlock. Toți acești experți în politică externă spuneau: «Rusia a pierdut Războiul Rece. Haideți să facem în Rusia ceea ce am făcut în Europa cu Planul Marshall. Suntem învingătorii – hai să-i ajutăm să se ridice. Să-i integrăm în societatea europeană».

UnHerd: Adică să primim Rusia în NATO?

RFK: Cred că ar fi trebuit să ne gândim la această variantă. Care este scopul NATO în afară de a se opune Rusiei? Dacă tratezi Rusia cu ostilitate de la bun început, cu siguranță rușii vor fi și ei ostili. Iar noi ne-am extins treptat în niște țări în care ne-am luat angajamentul că nu ne vom extinde. SUA au sprijinit o lovitură de stat în Ucraina, în 2014, împotriva unui guvern ales democratic. Avem transcriptul convorbirilor telefonice ale Victoriei Nuland, unul dintre neoconservatorii de la Casa Albă, cea care a stabilit practic componența unui guvern ucrainean ostil față de Rusia. Daca v-ați pune în poziția Rusiei, ați spune: «Statele Unite, cel mai mare dușman al nostru, ne tratează ca pe un dușman și au preluat controlul asupra unei țări pe care au transformat-o într-un inamic pentru noi. Iar acum încep să dea legi care sunt împotriva unei populații rusofone foarte numeroase în acea țară».

Dacă Mexicul ar fi făcut ce a făcut guvernul ucrainean – să ucidă 14.000 de ruși în Donbas(linkul acesta nu făcea parte din interviu dar trebuie adăugat ca dovadă: Documentarul rar ”DONBAS”, subtitrat în limba română) – dacă Mexicul ar fi făcut asta cu americanii care trăiesc în Mexic, SUA și-ar fi invadat vecinul în secunda următoare. Trebuie să ne punem în pielea oponenților noștri.

UnHerd: Susținerea dumneavoastră pentru NATO ar fi diferită față de cea a altor președinți ai SUA?

RFK: Eu aș vrea să mă concentrez asupra reducerii tensiunilor cu marile puteri: China și Rusia. Și cred că avem niște probleme instituționale în Statele Unite.

Este un lucru pe care unchiul meu l-a descoperit în 1960-1961. În timpul crizei generate de invazia din Golful Porcilor, el și-a dat seama că CIA a devenit o agenție menită să ofere complexului militaro-industrial noi ocazii de a porni războaie. La momentul Golful Porcilor, JFK și-a dat seama că CIA îl mințise și i-a demis pe Allen Dulles, șeful CIA, pe Charels Cabell și pe Richard Bissel, cei trei oameni de la vârful CIA. El a spus atunci «Vreau să sparg CIA într-o mie de bucăți și să le împrăștii în vânt». Trebuie să recunoaștem că corporațiile nu au luat ostatice doar agențiile noastre civile, ci și serviciile secrete și Pentagonul. Trebuie să recunoaștem asta și să recunoaștem că nu ne permitem să avem războaie perpetue.

UnHerd: Ați face același lucru pe care JFK a spus că vrea să-l facă cu CIA?

RFK: Cred că CIA trebuie reorganizată. Cei mai mulți oameni de acolo sunt niște patrioți americani. Sunt buni funcționari publici și avem nevoie de ei. Însă cred că trebuie să separăm spionajul de Divizia de Planificare, cea care face lucruri murdare, care ucide oameni, care duce războaie, care se implică în astfel de acțiuni. Pentru că CIA seamănă cu o coadă care dă din câine, cu această divizie care a ajuns să influențeze decisiv activitatea de spionaj. Allen Dulles a transformat o agenție de spionaj într-o agenție pentru asasinate și fraudarea alegerilor.

CIA s-a implicat în lovituri de stat în aproape o treime din țările lumii, cele mai multe fiind țări democratice. Dacă politica noastră este promovarea democrației, atunci politica CIA a fost exact opusul. Tatăl meu a recunoscut și el asta: avea un plan pentru separarea activității de spionaj și analiză a CIA de cea legată de treburile murdare. În CIA nu există teama de răspundere. Dai jos guvernul Irakului și ce se întâmplă? Apre Statul Islamic. Te implici în Siria pentru a combate problema ISIS pe care tot tu ai creat-o, și ce se întâmpla? Trimiți 2 milioane de imigranți în Europa și destabilizezi democrațiile din Europa și provoci și Brexitul. Acestea sunt rezultatele unor operațiuni pe care CIA le consideră de succes, pentru că au dus la răsturnarea regimului lui Saddam Hussein. Au fost ele un succes? Nu cred. Suntem în război cu Iranul de 60 de ani, iar războiul a început când CIA a răsturnat primul guvern ales democratic din Iran. Încă mai simțim consecințele negative ale acelei operațiuni. Și nu poți trage la răspundere agenția pentru toate acestea. De aceea aș vrea să reorganizez CIA.

Avem nevoie de o revoluție – de o revoluție pașnică, care să ne readucă valorile de care am fost privați în mod sistematic în ultimii 40 de ani. Mă gândesc la ce s-a întâmplat în 1980. Aveam un guvern funcțional și traversăm o perioadă de mare prosperitate, iar majoritatea americanilor aveau încredere în guvern și în presă. Iar acum am ajuns în situația în care doar 22% dintre americani mai au încredere în guvern și în presă. Motivul este această furtună informaționala – sau a dezinformării –, pentru că oamenii caută alte surse de informare, în care să aibă încredere, pentru că nu mai au încredere în sursele tradiționale. Totul este propagandă și totul este orchestrat de guvern, iar oamenii știu asta.

Toata lumea știe că am fost mințiți în legătură cu covid. Toată lumea știe că am fost mințiți în legătura cu Vietnamul, cu Irakul – ”arme de distrugere în masă”. Cred că Big Pharma ne-a mințit în legătură cu opioidele. Nu sunt teorii ale conspirației. «Robert Kennedy este nebun, dacă el crede că Food and Drug Administration a fost coruptă de companiile farmaceutice, pentru a crea criza opioidelor». Sunt lucruri demonstrabile, asta s-a întâmplat cu adevărat. Iar întrebarea este cum să facem pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. Răspunsul este că trebuie să începem să spunem adevărul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu