Profesorul John J. Mearsheimer este unul dintre principalii reprezentanți ai școlii realiste a relațiilor internaționale. El consideră că războiul din Ucraina a început la Summitul NATO de la București, în 2008. A avertizat încă din 2014 că extinderea NATO în Ucraina va duce la o situație intolerabilă pentru Vladimir Putin, care va fi obligat să readucă Ucraina în sfera rusă de influență sau să o transforme într-o ruină. La acel moment, puțini comentatori și formatori de opinie i-au acordat atenție, iar acum este acuzat că este un apologet al regimului Putin, iar studenții au cerut anularea cursurilor sale de la Universitatea din Chicago.
Profesorul Mearsheimer a publicat un eseu despre care spune că va constitui baza viitoarelor sale prelegeri despre conflictul dintre Rusia și Vest.
Este posibil un acord de pace relevant?
Răspunsul meu este NU. Suntem într-un război în care ambele tabere – Ucraina și Vestul, de o parte, și Rusia, de cealaltă parte – se percep reciproc ca amenințare existențială care trebuie eliminată. Având în vedere obiectivele maximale, este imposibil să ajungem la un tratat de pace. Mai mult, ambele tabere au divergențe ireconciliabile în ce privește teritoriul ucrainean și relația Ucrainei cu Vestul. Cel mai bun rezultat posibil este un conflict înghețat care poate lesne să degenereze într-un război fierbinte. Cel mai prost rezultat posibil este un război nuclear, care nu este probabil însă nu poate fi exclus.
Care tabără poate câștiga războiul
Rusia va câștiga în cele din urmă, însă nu va fi o înfrângere decisivă a Ucrainei. Cu alte cuvinte, nu va cuceri toata Ucraina. Or, cucerirea întregii Ucraine este necesară pentru atingerea obiectivelor Moscovei: schimbarea regimului de la Kiev, demilitarizarea țării și întreruperea legăturilor de securitate ale Kievului cu Vestul. Însă se va ajunge la anexarea unei părți mari din Ucraina, care va deveni un stat nefuncțional. Cu alte cuvinte, Rusia va obține o victorie urâtă.
Sunt trei chestiuni de analizat. Pentru început voi încerca să previzionez ce se va întâmpla, ceea ce nu este ușor, pentru că trăim într-o lume impredictibilă. Nu susțin că spun adevărul; de fapt, unele dintre previziunile mele nu s-au adeverit. Mai mult, nu voi vorbi despre ce mi-ar plăcea sa se întâmple. Nu sunt de partea unei tabere sau a alteia. În cele din urmă, nu vreau să justific comportamentul Rusiei sau acțiunile Rusiei. Vreau doar să explic aceste acțiuni.
Unde ne aflăm acum
Pentru a înțelege încotro se îndreaptă războiul din Ucraina este necesar să cunoaștem situația actuală. Este important să știm cum cei trei actori – Rusia, Ucraina și Vestul – percep amenințările și își stabilesc obiectivele. Când vorbim despre Vest, vorbim în principal despre Statele Unite, pentru că aliații europeni nu fac decât să primească ordine de lupta de la Washington când vine vorba despre Ucraina.
Amenințările percepute de Rusia
Începând de la Summitul NATO din aprilie 2008, este limpede că toți liderii Rusiei percep ca pe o amenințare existențială acțiunile Vestului de a aduce Ucraina în NATO și de a o transforma într-un bastion occidental la granițele Rusiei. În martie 2021, Putin a subliniat din nou că Vestul este o amenințare mortală pentru Rusia. Liderii ruși percep Ucraina ca pe o amenințare nu doar pentru că este aliată cu Vestul, ci si pentru că văd Ucraina ca pe urmașa forțelor fasciste ucrainene care au luptat alături de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice, în Al Doilea Război Mondial.
Obiectivele Rusiei
Rusia trebuie să câștige războiul, deoarece consideră că supraviețuirea sa este în joc. Însă cum ar arăta o victorie? Înaintea invaziei, deznodământul ideal era transformarea Ucrainei în stat neutru, încheierea războiului civil din Donbas dintre etnicii ruși și conducerea de la Kiev. Aceste obiective erau încă realiste în prima lună de după invazia din februarie 2022, și au fost baza negocierilor de la Istanbul, în martie 2022.
Dacă Rusia ar fi atins aceste obiective atunci, actualul război ar fi fost evitat sau s-ar fi încheiat rapid.
Acum însă, nu mai este posibil un acord care sa îndeplinească aceste obiective ale Rusiei. Acum, Rusia vorbește nu numai despre denazificarea Ucrainei, ci și despre demilitarizare. Or, aceasta ar presupune cucerirea întregii Ucraine, capitularea armatei ucrainene și instalarea unui regim marionetă. O asemenea victorie este imposibilă, pentru că Rusia nu are o armată suficient de mare – ar fi necesari cel puțin două milioane de soldați pentru asta. Armata rusă ar probleme mari să ocupe întregul Donbas, iar Vestul ar susține Ucraina pentru a împiedica o înfrângere totală. În plus, ocuparea întregii Ucraine sau a unei mari părți din țară ar însemna ocuparea unor zone cu etnici ucraineni, care ar opune rezistență ocupației. Ocuparea întregii țări ar duce la un dezastru.
Obiectivele concrete ale Rusiei implică cucerirea și anexarea unei mari părți din teritoriul ucrainean transformând Ucraina într-un stat disfucțional. Capacitatea Ucrainei de a duce un război împotriva Rusiei s-ar reduce mult și Ucraina nu s-ar putea califica pentru statutul de membru UE sau NATO. În plus, o Ucraină sfâșiată ar fi vulnerabilă la influența rusă în politica internă. Pe scurt, Ucraina nu ar putea fi un bastion al Vestului la granițele Rusiei.
Cum ar arăta Ucraina disfuncțională? Oficial, Rusia a anexat până acum regiunile Donețk, Lugansk, Herson, Zaporoje și Crimeea – asta înseamnă 23% din teritoriul Ucrainei de dinainte de februarie 2014. Liderii ruși au arătat că nu au de gând să renunțe la aceste teritorii. Mai mult, vor încerca să extindă cuceririle, dacă costul în termeni militari va fi rezonabil.
Strategia rusă depinde de trei elemente. Primul: Moscova este hotărâtă să ocupe teritoriile cu populație majoritar rusofonă, pe care să o o protejeze și să se asigure că nu va mai avea loc un război civil precum cel început în 204. Al doilea: Rusia va evita să controleze teritorii cu populație majoritar ucraineană. Al treilea: Moscova va încerca să ocupe cat mai multe teritorii, pentru ca economia ucraineană să fie difuncțională, ocupând, spre exemplu, coasta ucraineană a Mării Negre. Aceste trei elemente indică spre o încercare a Rusiei de a se extinde în regiunile Odessa, Mikolaiv, Harkov și Dnipropetrovsk. Ar însemna ca Rusia să ocupe 43% din Ucraina. Dmiri Trenin, un strateg rus de frunte, spune că Rusia va încerca să ocupe și acea parte din capitala Kiev care se află pe malul estic al Niprului.
Amenințările percepute de Vest
Este greu de crezut în acest moment, însă înainte de războiul ce a izbucnit în 2014, liderii vestici nu considerau că Rusia este o amenințare la adresa securității Occidentului. La summitul NATO de la Lisabona din 2010, liderii NATO au discutat cu președintele Rusiei despre ”un nou nivel al cooperării, mergând către un adevărat parteneriat strategic”. Extinderea NATO de dinainte de anul 2014 nu a fost justificată prin amenințările Rusiei. Dimpotrivă, extinderile din 1999 si 2004 s-au datorat mai degrabă slăbiciunii Rusiei. Asta l-a făcut pe președintele George W. Bush să creadă că poate forța Rusia să accepte aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO, în 2008. S-a înșelat. Iar în 2014, când a început criza din Ucraina, Vestul a început brusc să spună că Rusia este periculoasă, un inamic puternic care trebuie îndiguit sau chiar slăbit.
Același Vest și-a lua angajamente foarte puternice față de Ucraina, moment din care pierderea războiului a început să implice consecințe foarte grave pentru Vest. Este în joc reputația Americii, valoarea sa ca aliat, competenta sa, modul în care este văzută de alți adversari – în special China. Mai mult, mai toate țările NATO consideră acum că umbrela de securitate a NATO este de neînlocuit, iar o înfrângere a NATO ar genera mari temeri în statele membre.
Apoi, liderii vestici spun că războiul din Ucraina este parte integrantă dintr-o luptă globală între democrație și autocrație. În plus, acești lideri spun că de acest război depinde sacrosanta ordine mondială bazată pe reguli.
Obiectivele Vestului
Scopul principal este înfrângerea armatei ruse în Ucraina, eliberarea teritoriilor ocupate, afectarea economiei ruse prin sancțiuni letale. Dacă strategia va avea succes, atunci Rusia nu ar mai fi o mare putere și nu ar mai putea invada Ucraina. Un obiectiv suplimentar este schimbarea de regim la Moscova, judecarea lui Putin pentru crime de război și, posibil, spargerea Federației Ruse în mai multe state mai mici. În același timp, Vestul va urmări să aducă Ucraina în NATO, deși există neînțelegeri în alianță cu privire la momentul și modul în care se va întâmpla acest lucru.
Cum arată frontul din Ucraina.
Armata ucraineană a avut un avantaj în a doua jumătate a anului 2022 și a recuperat teritorii ocupate de Rusia în regiunile Harkov și Herson. Rusia a ripostat mobilizând 300.000 de soldați, strângând liniile frontului și învățând din greșeli. În 2023, luptele s-au desfășurat preponderant în Donețk și Zaporoje, iar rușii au avut avantaj datorită artileriei, cea mai importantă armă într-un război de uzura. Spre deosebire de 2022, armata ucraineană a făcut progrese reduse în luptele din 2023, pentru că acum atacă niște linii ruse pregătite să se apere.
Războiul din Ucraina este unul de uzură, iar capturarea și menținerea unor teritorii are o importanță secundară. Scopul este epuizarea taberei adverse până în punctul în care nu-și mai poate apăra teritoriile. Câștigarea unui asemenea război depinde de trei fatori: 1. Hotărârea cu care luptă cele doua tabere; 2. Raportul populației; 3. Raportul victimelor.
Având în vedere că Rusia și Ucraina consideră ambele că se confruntă cu o amenințare existențială, hotărârea cu care lupta este similară. În cazul populației, Rusia avea avantajul unui raport de 3,5:1 la momentul invaziei, iar acest raport s-a modificat în favoarea Rusiei, pentru că opt milioane de oameni au plecat din Ucraina, dintre care 3 milioane au ales Rusia. Apoi, circa 4 milioane de locuitori se află în teritoriile ocupate de Rusia. Ținând cont de aceste modificări, raportul poate fi de 5:1 în favoarea Rus
În cele din urma, raportul victimelor este o chestiune controversată. Se presupune că ambele tabere au pierdut un număr asemănător de soldați, cu un ușor dezavantaj în cazul Rusiei. De fapt, Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât Rusia dintr-un motiv foarte limpede: Rusia are superioritate în materie de artilerie. În Armata SUA, artileria este ”regele bătăliei”, pentru că este principala armă care ucide și rănește soldații inamici. Rusia are un avantaj între 5:1 si 10:1 în ce privește artileria. În aceste condiții, Rusia ar avea o rată de înlocuire a pierderilor de cel puțin 2:1 în favoarea sa.
Pe de altă parte, se consideră că, fiind în ofensivă, Rusia a pierdut în luptă mai mulți soldați decât Ucraina, raportul teoretic fiind de 3:1. Însă trebuie ținut cont de faptul că avem de-a face cu un război fluid, în care Ucraina a avut la rândul ei o serie de ofensive, ceea ce poate modifica substanțial acest raport. Istoric vorbind, așa se explică numărul aproape egal de victime de ambele tabere în Războiul Civil din SUA sau în Primul Război Mondial.
Având în vedere avantajul Rusiei în termeni de artilerie, putem presupune că numărul victimelor este mai mare de partea ucraineană. Tot ce poate să facă Vestul este să mențină acest dezechilibru în ce privește artileria, însă chiar și acest obiectiv este greu de atins. Ucraina nu poate produce arme și este dependenta de Vest pentru toate sistemele de armament și muniție. Pe de altă parte, Rusia are o mare capacitate de producție pentru artilerie.
Singura speranță a Kievului pentru a câștiga acest război este ca hotărârea Moscovei să se prăbușească, însă este puțin probabil să se întâmple astfel, pentru că liderii ruși consideră că Vestul este o amenințare existențială.
Perspectivele negocierii unui acord de pace
Nu se va ajunge la o pace negociată. Sunt prea multe obstacole în calea încheierii cât mai rapide a războiului. Cel ai bun scenariu posibil este înghețarea conflictului, cu riscul reluării sale.
La nivelul cel mai general, pacea nu este posibilă pentru că cele două tabere se percep ca pericol mortal ce trebuie înfrânt pe câmpul de luptă.
Apoi, exisă două puncte specifice de dispută ce nu pot fi rezolvate: teritoriul și neutralitatea.
Aproape toți ucrainenii vor să recupereze toate teritoriile pierdute, inclusive Crimeea. Nu ai cum să-i acuzi. Însă Rusia a anexat Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporoje, Herson și vrea să păstreze aceste regiuni, chiar dacă Moscova nu le controlează în întregime. De fapt, avem motive să credem că Rusia va încerca să ocupe și alte teritorii.
Celălalt nod gordian este relația Ucrainei cu Vestul. Din motive ușor de înțeles, Ucraina dorește garanții de securitate la încheierea războiului, garanții pe care doar Vestul i le poate oferi. Asta înseamnă fie aderarea de facto, fie de jure la NATO. Pe de altă parte, liderii ruși vor o Ucraină neutră, ceea ce înseamnă zero legături militare cu Vestul și nici umbrela de securitate. Nu există nicio ieșire din acest cerc.
Se mai adaugă două obstacole în calea păcii: naționalismul (care s-a transformat în hipernaționalism) și lipsa totală de încredere din partea Rusiei. Societățile rusă și ucraineană mustesc acum de ură. Un săptămânal important de la Kiev a ajuns să scrie ca Lermontov, Dostoievski, Tolstoi și Pasternak sunt ”ucigași, tâlhari și ignoranți”. Cultura rusă este egală cu ”barbarismul, crima, distrugerile”. Guvernul ucrainean s-a lansat în ”derusificare” și „decolonizare”, ceea ce implică eliminarea literaturii ruse din biblioteci, redenumirea străzilor, dărâmarea statuilor, distrugerea înregistrărilor cu muzică rusă, ruperea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, reducerea folosirii limbii ruse. ”Nu vom ierta și nu vom uita”, a rezumat președintele Zelenski această politică.
De partea rusă, lucrurile stau asemănător. Rușii elimina cultura ucraineană în zonele ocupate, emit pașapoarte rusești, schimbă programa școlară, înlocuiesc hrivna cu rubla, redenumesc orașe și străzi. Se pare că nici rușii nu vor ierta și nu vor uita.
Hipernaționalismul face dificilă orice cooperare între cele două părți și oferă Rusiei noi motive pentru a ocupa teritorii populate de rusofoni. Se poate presupune că aceștia din urmă ar prefera să trăiască sub administrație rusă, având în vedere pornirile guvernului ucrainean împotriva a tot ce este rusesc.
Ultimul motiv pentru care pacea este imposibilă ține de lipsa de încredere a rușilor că Occidentul va negocia cu bună credință. Lipsa încrederii este reciprocă, însă este mai puternică în cazul Rusiei din cauza cel puțin a unei dezvăluiri făcute de liderii occidentali. Fosta cancelară Angela Merkel a spus limpede că negocierile pentru implementarea Acordurilor de la Minsk au fost „o încercare de a oferi Ucrainei timp pentru a deveni mai puternică”. ”Încrederea este aproape zero, dar după asemenea declarații cum mai putem să negociem? Despre ce? Mai putem să încheiem acorduri cu cineva și care vor fi garanțiile?”, a spus președintele Putin, imediat după declarațiile Angelei Merkel pentru Die Zeit, în decembrie 2022.
Consecințele
Este foarte probabil ca relațiile dintre Rusia și Vest să rămână ostile și periculoase pe termen mediu. Ambele tabere se vor demoniza și vor continua să provoace suferințe rivalului. Chiar și dacă războiul se va transforma într-un conflict înghețat, nivelul de ostilitate nu se va reduce mult.
Moscova va căuta să exploateze fisurile din blocul statelor europene și să slăbească relația transatlantică, precum și instituțiile europene. Având în vedere pagubele produse UE de acest război precum și nemulțumirea europenilor legată de un război fără sfârșit în Ucraina, date fiind și divergentele dintre Europa și SUA în ce privește comerțul cu China, liderii ruși vor găsi un teren propice pentru a fisura unitatea Vestului.
Aceste acțiuni vor alimenta rusofobia în Europa și SUA, iar asta va agrava situația.
Vestul va menține sancțiunile împotriva Rusiei și va reduce la minimum relațiile bilaterale, pentru a lovi în economia rusă. Mai mult, va coopera cu Ucraina pentru a genera insurgențe în teritoriile pe cucerite de Rusia. SUA și aliații vor duce o politică de îndiguire a Rusiei, iar mulți analiști consideră că această politică va fi întărita de aderarea Suediei și Finlandei la NATO și de dislocarea de trupe NATO în Estul Europei.
Vestul își va menține angajamentul de a primi Ucraina și Georgia în NATO, chiar dacă este puțin probabil să se întâmple așa ceva. În cele din urmă, elitele din SUA și Europa vor căuta să provoace o schimbare de regim la Moscova și să-l aducă pe Vladimir Putin în fața justiției pentru acțiunile din Ucraina.
Nu numai că relațiile dintre Rusia și Vest vor rămâne otrăvite, dar vor fi și periculoase, pentru că va rămâne amenințarea escaladării nucleare sau a unui război între mari puteri, între Rusia și SUA.
Concluzie
Ar trebui să fie limpede că războiul din Ucraina este un dezastru uriaș și că nu se va încheia în curând. Iar atunci când se va încheia, rezultatul nu va fi o pace stabilă. Cum a ajuns Vestul în această situație?
Varianta oficială este că războiul fost pornit de Vladimir Putin, prin invazia sa de pe 24 februarie 2022, motivată de planul sau de a crea o Rusie Mare. Se spune că Ucraina era prima țară pe care dorea să o cucerească, dar nu și ultima. Cum am mai spus, nu este nicio dovadă care să susțină asemenea afirmații, și sunt multe dovezi care să susțină contrariul.
Da Rusia a invadat Ucraina, însă cauza fundamentală a războiului a fost decizia Vestului – și aici vorbim în primul rând despre SUA – de a transforma Ucraina într-un bastion al Vestului la granița Rusiei. Elementul cheie al acestei strategii a fost aderarea Ucrainei la NATO, o mișcare pe care nu doar Putin, ci întreaga diplomație rusă a văzut-o ca pe o amenințare existențială.
Se uită prea des că politicieni și strategi americani și europeni s-au opus extinderii NATO de la bun început, pentru că au înțeles că Rusia va vedea în asta o amenințare și că această politică va duce la un dezastru. La Summitul NATO de la București, în 2008, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, și cancelara Germaniei, Angela Merkel, s-au opus planului președintelui Bush de a aduce Ucraina in NATO. Merkel avea să spună mai târziu că opoziția ei s-a bazate pe ideea că Putin va interpreta asta drept o ”declarație de război”.
Desigur, oponenții extinderii NATO aveau dreptate, însă au pierdut lupta și NATO a mers spre Est și i-a provocat pe ruși să lanseze un război preventive. Dacă SUA și aliații nu ar fi făcut nimic pentru a aduce Ucraina în NATO în aprilie 2008, sau dacă ar fi încercat să țină cont de îngrijorările Moscovei legate de Securitate după izbucnirea crizei din 2014, atunci se prea poate să nu fi existat acum un război în Ucraina, iar granițele tării ar fi arătat la fel ca atunci când și-a declarat independența, în 1991. Vestul a comis o eroare colosală, pentru care Vestul și mulți alții mai trebuie încă să plătească.
