BINE AŢI VENIT PE BLOGUL MEU! ***** DACĂ BLOGUL CORESPUNDE CERINŢELOR VOASTRE ŞI VREŢI SĂ FIŢI INFORMAŢI DESPRE NOILE POSTĂRI SAU COMENTARII AVEŢI POSIBILITATEA SĂ VĂ ABONAŢI LA CEEA CE DORIŢI. E GRATIS! ***** "UN OM INFORMAT ESTE UN OM PUTERNIC" (John Davison Rockefeller) ***** "Nu vă ataşaţi decât de oamenii vrednici de stimă; Evitaţi mai presus de orice compania celor laşi; Nimeni nu îi respectă, nici măcar cunoscuţii lor." (Alceu) ***** "Adevăratul curaj nu este forţa brutală a eroilor vulgari, ci hotărârea fermă a virtuţii şi a raţiunii ." ( Alfred North Whitehead ) ***** "Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti." (Winston Churchill) ***** "Daca taci atunci cind ar trebui sa vorbesti, sa stii ca esti fricos." (Abraham Lincoln)***** "Cel care nu are curajul să vorbească pentru drepturile sale nu poate câștiga respectul celorlalţi." (Rene Torres) ***** „Toate lucrurile măreţe din lume sunt realizate de nişte naivi ce cred cu tărie într-un lucru care , în mod absolut evident pentru toată lumea , este imposibil de realizat .“ Frank Richards ***** ''De ne va fi interzisă libertatea de exprimare, proşti şi tăcuţi, vom fi conduşi precum oile spre abator'' George Washinghton ***** VĂ DORESC O ZI BUNĂ!

IMPORTANT!

NU UITAȚI!

BLOG-ul FOLOSEȘTE COOKIE-uri.
CONTINUAREA URMĂRIRII BLOGULUI CONSTITUIE ACCEPTUL DUMNEAVOASTRĂ.
MULȚUMESC!

joi, 30 aprilie 2020

- IohaniSS și autonomia teritorială a „ținutului secuiesc”

ATENȚIE! Acest text e periculos! I se adresează RAȚIUNII... 
...Sper că nu va citi multă lume până la capăt. E un text lung, cu argumente. Adică exact ce nu trebuie, pentru că dăunează grav PROPAGANDEI... (Cine nu are răbdare - să sară direct la punctul 6, unde se va vedea cum Iohannis tocmai și-a făcut zob propria construcție din cauza precarității intelectuale a sărăcuților mintal care i-au conceput comunicatul de presă trimis spre sfârșitul zilei!)
1. Dacă pe Iohannis îl interesa vreo secundă, în mod real, integritatea teritorială a României, atunci vorbea cu parlamentarii PNL încă de acum o lună despre iminența adoptării tacite a proiectului UDMR, mai ales că PNL are megastaruri în Biroul Permanent al Camerei Deputaților! De asemenea, ieșea public și vorbea cu poporul! De știut, știa sigur, că doar de-aia e ditamai Președintele, cu toate serviciile secrete arondate. Dacă, totuși, n-a știut, atunci poate să plece liniștit să se autoizoleze pe motiv de INUTILITATE, cu tot cu respectivele servicii.
2. Dacă a trecut tacit pe 23 aprilie, de ce vorbește tocmai pe 29 aprilie? Simplu. Pentru că ținea subiectul la congelator pentru o zi când îi va folosi pentru a acoperi o gafă proprie sau o gafă a lui Ludovic Orban. Și, ce să vezi, tocmai a gafat grav ieri, când a produs ditamai FAKE NEWS-ul PREZIDENȚIAL, de până și presa franceză s-a sesizat: MINCIUNA GOGONATĂ cu privire la școlile din Franța care s-ar fi deschis și apoi s-ar fi închis la loc. Imediat ce a început să se răspândească informația despre FAKE NEWS-ul WERNERIAN, Iohannis a acoperit repede cu ceva tare. Nu e nici pe departe prima oară când face asta și nu va fi nici ultima.
3. Iohannis mai avea de acoperit multe nemulțumiri ale românilor, cum ar fi: testarea insuficientă, amenzile aberante, focarul de la spitalul din Suceava (pe al cărui manager îl lăuda frenetic în campania electorală pentru alegerile prezidențiale), dezastrul de la Ministerul Educației, lipsa oricăror măsuri concrete pentru acordarea de sprijin financiar și fiscal cetățenilor și firmelor, articolul devastator din Washington Post cu privire la PANDEMIA DE CORUPȚIE a Guvernului Orban (măști achiziționate la suprapreț) ș.a.m.d..
4. Însă, de departe, cel mai grav lucru pe care era disperat Iohannis să-l acopere era și este cinismul iresponsabil de care el și Ludovic Orban au dat dovadă cu privire la românii lăsați - PRIN DEROGARE DE LA RESTRICȚII - să meargă, în condiții de sclavie modernă, în focarele din Germania! Pentru că i se spunea deja Iohannis von SPARANGHEL, pentru că ăluilalt i se spunea deja Ludovic al SPARANGHELEA și pentru că marelui său partid i se zicea deja sParaNgheL, Iohannis avea nevoie, din nou, de... #EMOȚIE! Doar asta a făcut mereu, nu-i așa, încă din 2014, de la alegerile prezidențiale...
5. Dacă aveau unii din Parlament nu știu ce înțelegeri "cu ungurii" (aici folosește EXACT aceeași tehnică de comunicare ca și atunci când a spus celebrele cuvinte: "înțelegeri secrete cu evreii"), logic era să pice la Camera Deputaților, ca să nu atragă atenția, iar apoi să treacă la Senat. Deci e absolut ILOGIC, chiar dacă am pleca de la premisele werneriene...
6. Iohannis tocmai a făcut zob propria construcție din cauza precarității intelectuale a sărăcuților mintal care i-au conceput comunicatul de presă trimis spre sfârșitul zilei. Aceștia, slab mobilați la mansardă, au zis această gogomănie de trei lei cuie:
"În absența unei intervenții ferme a Președintelui României, care să atragă atenția asupra gravității acestui demers primejdios și toxic pentru stabilitatea democrației românești, Senatul nu ar fi votat astăzi de urgență împotrivă, cu o largă majoritate, proiectul neconstituțional și extrem de periculos, adoptat tacit în Camera Deputaților, cu complicitatea iresponsabilă a PSD".
...Este conceput de niște GÂGĂ într-un mod atât de penibil - de tipul "osanale pentru mărețul conducător" - încât orice om dotat cu un minimum de bun-simț și de rațiune observă imediat și fără dificultate tușele groase, trase parcă de o gorilă, nu de un specialist în comunicare. Tocmai s-a dat de gol, prin stupizenia celor care îi scriu comunicatele. Cine citește acest scurt paragraf din comunicat pricepe imediat că totul a fost scris dinainte, într-un film prost, cu regizor stupid, scenarist redus mintal și actor neofertant intelectual!
7. NIMIC din ce am spus NU scuză faptul că așa ceva a ajuns să treacă fără ca deputații să aibă posibilitatea de a dezbate și de a vota. Din păcate, nu e prima oară când trec tacit tot felul de bazaconii la prima cameră sesizată. Pe de altă parte, proiectul meu de lege privind desființarea oricărei organizații care a fost declarată succesoare a unei organizații naziste - a fost băgat rapid la vot și PICAT! Asta apropo de cei care își umflă falșii mușchi politici în falsul lor război cu la fel de falsul Klaus Werner Iohannis...
...Sper că nu a citit multă lume până aici. E un text lung, cu argumente. Adică exact ce nu trebuie, pentru că dăunează grav PROPAGANDEI...



IohaniSS, în 2017, la Miercurea Ciuc...
Uitați-l cum stă în poziție de drepți antunci când extremiștii maghiari îi cântă „imnul secuiesc”: