- Utopia lui Biden: Transformarea Kievului într-un al doilea Seul

Preluare Activenews. ro:

Administrația Biden nu mai este convinsă că poate câștiga Războiul cu Rusia și caută soluții de ieșire din viesparul în care s-a băgat singură.

Una dintre soluțiile de avarie pritocite la Washington ar fi „conflictul înghețat”, după modelul Războiului din Coreea.

Așa cum se știe, cele două Corei se află în continuare în război, din punct de vedere juridic.

În vara lui 1953, a fost semnat un armistițiu care a dus doar la încetarea focului; un acord de pace nu există nici acum, după 70 de ani.

Washingtonul studiază posibilitatea de a aplica „Modelul Coreean” în Ucraina, scrie Politico, una dintre cele mai importante publicații-megafon ale administrației Biden.

Când Statele Unite s-au băgat cu capul înainte și cu toate energiile în Războiul din Ucraina, administrația Biden nu a ascuns că scopul său este înfrângerea Rusiei și răsturnarea lui Vladimir Putin de la putere.

După 15 luni de conflict, în care mai bine de 20% din teritoriul Ucrainei rămâne ocupat, în care nici Rusia, nici Putin nu dau semne de slăbiciune, în schimb sancțiunile se răsfrâng asupra nivelului de trai al americanilor și aliaților lor occidentali, o „înghețare a conflictului” începe să fie – în viziunea Washingtonului – „un rezultat politic acceptabil pe termen lung”.

Concret, Ucraina ar urma să fie împărțită în două: o parte „americană” (echivalentul Coreei de Sud) și alta „rusească” (echivalentul Coreei de Nord).

După cum scrie Politico, administrația Biden nu are mari speranțe de la mult-trâmbițata contraofensivă de vară a ucrainenilor și că aceasta ar putea da o „lovitură mortală Rusiei”.

Nici că ar putea duce la recuperarea unei părți substanțiale din teritoriul ocupat.

Potrivit unui oficial american citat de Politico, Statele Unite sunt pregătite să susțină Ucraina pe termen lung, fie că e vorba de un conflict „înghețat sau dezghețat”.

Ce înseamnă efectiv acest sprijin?

Continuarea înarmării Ucrainei, pentru a face ca armata Kievului să atingă un grad cât mai mare de inter-operabilitate cu NATO.

Deși, în condițiile unui conflict – fie el și înghețat – aderarea efectivă a Ucrainei la NATO este improbabilă, Washingtonul are în vedere acordarea unor garanții de securitate puternice Kievului.

Acestea ar putea merge, scrie Politico, „până la un acord de apărare mutuală de tip Articolul 5 al NATO”.

*

Ideea înghețării conflictulului din Ucraina după „modelul coreean” nu este nouă.

Ea a fost evocată pentru prima dată în iunie 2022, după nici patru luni de la începutul războiului, la o masă rotundă cu experți strategici organizată de Washigton Post.

În ianuarie, la începutul acestui an, Alexei Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate și Apărare de la Kiev, dezvăluia într-un interviu că Ucrainei i s-ar fi propus „soluția celor două Corei”, pe care a respins-o cu indignare:

„Rușii sunt în stare să inventeze orice.”

Există însă la Kiev și cineva care a vorbit extrem de entuziast despre „soluția coreeană” și „înghețarea conflictului”: Alexei Arestovici. Fosta (și actuala?) eminență cenușie a regimului Zelenski.

Arestovici argumenta că singura soluție de supraviețuire a Ucrainei și totodată rămânerea ei în sfera de influență americană este să devină o a doua „Coree de Sud”.

*

Rămâne o singură problemă: Rusia.

Invazia din 24 februarie 2022 a fost reacția Rusiei la declarațiile repetate și insistente ale Statelor Unite și aliaților săi occidentali despre aderarea Ucrainei la NATO.

Iar scopul declarat al „operațiunii speciale” a Moscovei a fost (și continuă să fie) „demilitarizarea” Ucrainei.

În aceste condiții, ideea că Putin ar putea accepta un statut de cvasi-membru NATO pentru Ucraina și ca armele occidentale să continue să curgă spre Kiev pare o utopie.

În plus, Rusia s-a stabilizat economic după șocul sancțiunilor occidentale și este pe punctul să coaguleze în jurul său și al Chinei o mare alianță mondială. Dacă nu explicit anti-americană, în orice caz o alianță a țărilor care doresc să scape de hegemonia americană.

Or, o „înghețare” a conflictului ar putea demobiliza coagularea acestei alianțe.

În fine, Statele Unite (și Occidentul) se confruntă cu o „policriză” (cum ar zice Schwab) fără precedent. Unul dintre cei mai importanți factori distructivi ai acesteia îl reprezintă ajutorul fără limite dat mașinii de război a Ucrainei.

Câtă vreme Războiul din Ucraina va rămâne unul fierbinte, SUA și (de voie, de nevoie) întregul Occident vor continua să arunce bani și arme cu nemiluita în această uriașă gaură neagră, agravând „policriza” până la acutizare.

Iar Rusia nu are nici un interes să împiedice Occidentul să se sinucidă.

- Interviul oferit publicației UnHerd de către Robert Kennedy, reprodus parțial

 

În interviul oferit publicației UnHerd, reprodus parțial mai jos, Robert Kennedy vorbește mai puțin despre vaccinuri, subiect care l-a făcut cunoscut. Interviul încearcă să descopere dacă susținerea surprinzător de mare pentru Robert Kennedy se datorează și viziunilor sale despre mediu, Ucraina, puterea corporațiilor

Publicația UnHerd: Ați vorbit mult despre faptul că America este mereu în stare de război și că vreți ca asta să înceteze. Cum ați putea face asta în cazul Ucrainei, spre exemplu?

Robert F. Kennedy: Prin ajungerea la un acord. Rușii au spus mereu că vor o reglementare. Dacă vă uitați la Acordurile de la Minsk, care au fost soluția propusă de ruși, veți vedea că ele par o soluție buna la cum stau lucrurile acum. Să fim drepți: este un război al SUA împotriva Rusiei, unul care sacrifică floarea tineretului din Ucraina într-un abator al morții și al distrugerii, totul din ambiția neoconservatorilor de a răsturna regimul Putin și de a epuiza armata rusă, pentru ca America să nu mai aibă rival. Președintele Biden a și spus că vrea să scape de Vladimir Putin. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a spus, în aprilie 2022, ca scopul nostru este să epuizăm armata rusă. Ce înseamnă asta? Înseamnă să aruncăm cu ucraineni în Rusia. Fiul meu a luptat acolo, umăr la umăr cu ucrainenii. Comandantul forțelor speciale din Ucraina a spus că 80% din soldații săi au murit sau sunt răniți și ca nu mai pot reface unitățile.

UnHerd: Dacă ați fi ales președinte ați fi de acord ca Rusia să păstreze teritoriile ocupate? Ați fi acuzat că v-ați preda rușilor.

RFK: Este irelevant ce se va spune despre mine. Important este ceea ce facem pentru a salva vieți. Susținerea Ucrainei este o misiune umanitară – așa ne-a fost ea prezentată de guvern în Statele Unite. Însă asta înseamnă că scopul misiunii ar trebui să fie reducerea vărsării de sânge și încheierea conflictului. Dar toate măsurile luate de noi au fost pentru extinderea conflictului și pentru mai multă vărsare de sânge. Nu asta ar fi trebuit să se întâmple.

Dacă vă uitați la Acordurile de la Minskadaug (adevarul despre aceste acorduri: Angela Merkel a declarat sincer că a semnat acordurile de la Minsk doar pentru a oferi timp Ucrainei și a câștiga putere), ele pun bazele unei reglementări finale. Regiunea Donbas, care este locuită de rusofoni în proporție de 80$ – iar rușii au fost uciși sistematic de guvernul ucrainean – ar deveni autonomă în cadrul Ucrainei și ar fi protejată. Haideți să protejăm populația printr-o forță ONU, pentru a ne asigura că se oprește vărsarea de sânge. În plus, trebuie să luăm sistemele de rachete Aegis pentru rachetele Tomahawk, care sunt staționate la 70 de km. de frontiera Rusiei. Când rușii au pus rachete în Cuba, la 1.500 de mile de Washington, am fost gata să invadăm Cuba și chiar asta am fi făcut, dacă nu luau rachetele de acolo. Modul în care au fost mutate rachetele sovietice a fost următorul: unchiul meu și tatăl meu au făcut o înțelegere cu Hrușciov, cu care au putut vorbi direct. Înțelegerea a fost că noi vom muta rachetele Jupiter din Turcia, de lângă frontiera URSS, pentru că știam că acest lucru nu poate fi tolerat de Moscova.

Rusia a fost invadată de două ori în ultimii o sută de ani. Este limpede de ce nu vor sisteme de rachete nucleare lângă granițele lor. Ar trebui să fim de acord și cu neaderarea Ucrainei la NATO, un lucru pe care rușii l-au cerut. Cred că, pe baza acestor principii, putem pune capăt războiului. Nu cred că neoconservatorii vor putea opri războiul, nu oamenii care îl înconjoară acum pe președintele Biden, pentru că ei sunt cei care au create problema. Cred că o parte a soluției este să recunoaștem asta, că au fost mașinațiuni de ambele părți. Nu încerc să justific comportamentul barbar al lui Putin și invazia ilegală în Ucraina. Însă unchiul meu spunea mereu că, dacă vrei pace, atunci trebuie să te pui în pielea celuilalt și trebuie să știi că și asupra lui se pune multă presiune.

UnHerd: În timpul crizei rachetelor din Cuba, unchiul dumneavoastră a părut că are o poziție diferită. A avut o poziție fermă și a câștigat. Iar acum foarte multă lume spune că trebuie să fim fermi și să nu-l recompensăm în niciun fel pe Putin pentru că a invadat Ucraina. Ce puteți spune despre acești oameni?

RFK: Unchiul meu era înconjurat de șefii de stat major, de aparatul de intelligence, care doreau să pornească un război. Semnalul că exista o confruntare a venit când nava rusă care transporta rachete s-a oprit înainte de a se lovi de zidul embargoului impus de SUA în jurul Cubei. Din acel punct, situația putea evolua în multe feluri. Criza a fost rezolvată pentru că John Kennedy l-a sunat pe Hrușciov și i-a spus: «Hai să rezolvăm asta împreună». Iar înțelegerea a fost secretă și a rămas secretă mulți ani. Însă unchiul meu a înțeles că trebuie să se pună în pielea lui Hrușciov și a înțeles că Hrușciov nu dorea război, așa cum nici el nu-și dorea, însă ambii lideri erau înconjurat de oameni care doreau războiul.

UnHerd: Care este soluția înțeleaptă, acțiunea echivalentă pe care SUA ar fi trebuit să o întreprindă când tancurile ruse intrau în Ucraina?

RFK: Ar fi trebuit să-l ascultăm pe Putin în anii ce au trecut. Ne-am luat un angajament față de Rusia, că nu vom extinde NATO spre Est. Am mințit. Am primit în NATO 13 noi state, am instalat sisteme de rachete care pot transporta focoase nucleare; am făcut exerciții miliare comune cu Ucraina. Care este scopul NATO? Este o întrebare pe care a pus-o George Kennan. Asta a întrebat și fostul ambasador la Moscova Jack Matlock. Toți acești experți în politică externă spuneau: «Rusia a pierdut Războiul Rece. Haideți să facem în Rusia ceea ce am făcut în Europa cu Planul Marshall. Suntem învingătorii – hai să-i ajutăm să se ridice. Să-i integrăm în societatea europeană».

UnHerd: Adică să primim Rusia în NATO?

RFK: Cred că ar fi trebuit să ne gândim la această variantă. Care este scopul NATO în afară de a se opune Rusiei? Dacă tratezi Rusia cu ostilitate de la bun început, cu siguranță rușii vor fi și ei ostili. Iar noi ne-am extins treptat în niște țări în care ne-am luat angajamentul că nu ne vom extinde. SUA au sprijinit o lovitură de stat în Ucraina, în 2014, împotriva unui guvern ales democratic. Avem transcriptul convorbirilor telefonice ale Victoriei Nuland, unul dintre neoconservatorii de la Casa Albă, cea care a stabilit practic componența unui guvern ucrainean ostil față de Rusia. Daca v-ați pune în poziția Rusiei, ați spune: «Statele Unite, cel mai mare dușman al nostru, ne tratează ca pe un dușman și au preluat controlul asupra unei țări pe care au transformat-o într-un inamic pentru noi. Iar acum încep să dea legi care sunt împotriva unei populații rusofone foarte numeroase în acea țară».

Dacă Mexicul ar fi făcut ce a făcut guvernul ucrainean – să ucidă 14.000 de ruși în Donbas(linkul acesta nu făcea parte din interviu dar trebuie adăugat ca dovadă: Documentarul rar ”DONBAS”, subtitrat în limba română) – dacă Mexicul ar fi făcut asta cu americanii care trăiesc în Mexic, SUA și-ar fi invadat vecinul în secunda următoare. Trebuie să ne punem în pielea oponenților noștri.

UnHerd: Susținerea dumneavoastră pentru NATO ar fi diferită față de cea a altor președinți ai SUA?

RFK: Eu aș vrea să mă concentrez asupra reducerii tensiunilor cu marile puteri: China și Rusia. Și cred că avem niște probleme instituționale în Statele Unite.

Este un lucru pe care unchiul meu l-a descoperit în 1960-1961. În timpul crizei generate de invazia din Golful Porcilor, el și-a dat seama că CIA a devenit o agenție menită să ofere complexului militaro-industrial noi ocazii de a porni războaie. La momentul Golful Porcilor, JFK și-a dat seama că CIA îl mințise și i-a demis pe Allen Dulles, șeful CIA, pe Charels Cabell și pe Richard Bissel, cei trei oameni de la vârful CIA. El a spus atunci «Vreau să sparg CIA într-o mie de bucăți și să le împrăștii în vânt». Trebuie să recunoaștem că corporațiile nu au luat ostatice doar agențiile noastre civile, ci și serviciile secrete și Pentagonul. Trebuie să recunoaștem asta și să recunoaștem că nu ne permitem să avem războaie perpetue.

UnHerd: Ați face același lucru pe care JFK a spus că vrea să-l facă cu CIA?

RFK: Cred că CIA trebuie reorganizată. Cei mai mulți oameni de acolo sunt niște patrioți americani. Sunt buni funcționari publici și avem nevoie de ei. Însă cred că trebuie să separăm spionajul de Divizia de Planificare, cea care face lucruri murdare, care ucide oameni, care duce războaie, care se implică în astfel de acțiuni. Pentru că CIA seamănă cu o coadă care dă din câine, cu această divizie care a ajuns să influențeze decisiv activitatea de spionaj. Allen Dulles a transformat o agenție de spionaj într-o agenție pentru asasinate și fraudarea alegerilor.

CIA s-a implicat în lovituri de stat în aproape o treime din țările lumii, cele mai multe fiind țări democratice. Dacă politica noastră este promovarea democrației, atunci politica CIA a fost exact opusul. Tatăl meu a recunoscut și el asta: avea un plan pentru separarea activității de spionaj și analiză a CIA de cea legată de treburile murdare. În CIA nu există teama de răspundere. Dai jos guvernul Irakului și ce se întâmplă? Apre Statul Islamic. Te implici în Siria pentru a combate problema ISIS pe care tot tu ai creat-o, și ce se întâmpla? Trimiți 2 milioane de imigranți în Europa și destabilizezi democrațiile din Europa și provoci și Brexitul. Acestea sunt rezultatele unor operațiuni pe care CIA le consideră de succes, pentru că au dus la răsturnarea regimului lui Saddam Hussein. Au fost ele un succes? Nu cred. Suntem în război cu Iranul de 60 de ani, iar războiul a început când CIA a răsturnat primul guvern ales democratic din Iran. Încă mai simțim consecințele negative ale acelei operațiuni. Și nu poți trage la răspundere agenția pentru toate acestea. De aceea aș vrea să reorganizez CIA.

Avem nevoie de o revoluție – de o revoluție pașnică, care să ne readucă valorile de care am fost privați în mod sistematic în ultimii 40 de ani. Mă gândesc la ce s-a întâmplat în 1980. Aveam un guvern funcțional și traversăm o perioadă de mare prosperitate, iar majoritatea americanilor aveau încredere în guvern și în presă. Iar acum am ajuns în situația în care doar 22% dintre americani mai au încredere în guvern și în presă. Motivul este această furtună informaționala – sau a dezinformării –, pentru că oamenii caută alte surse de informare, în care să aibă încredere, pentru că nu mai au încredere în sursele tradiționale. Totul este propagandă și totul este orchestrat de guvern, iar oamenii știu asta.

Toata lumea știe că am fost mințiți în legătură cu covid. Toată lumea știe că am fost mințiți în legătura cu Vietnamul, cu Irakul – ”arme de distrugere în masă”. Cred că Big Pharma ne-a mințit în legătură cu opioidele. Nu sunt teorii ale conspirației. «Robert Kennedy este nebun, dacă el crede că Food and Drug Administration a fost coruptă de companiile farmaceutice, pentru a crea criza opioidelor». Sunt lucruri demonstrabile, asta s-a întâmplat cu adevărat. Iar întrebarea este cum să facem pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. Răspunsul este că trebuie să începem să spunem adevărul.

- Zelenski își joacă marele rol: Moarte pe Credit

Preluat de pe ActiveNews :

Două drone au făcut Poc deasupra Kremlinului. Una a provocat un mic incendiu pe cupola președinției. Dar efectul lor strategic este cu mult mai grav decât cel pirotehnic.

Kievul s-a grăbit să dezmintă că ar avea vreun rol în atacul de miercuri dimineață.

Șeful biroului prezidențial al lui Zelenski, Andrei Yermak, a postat un mesaj cu tripla ideogramă a unei explozii, dându-se de gol ca un nătâng, dar a șters iute postarea , după ce i-a dat cineva peste mână.

Un alt consilier prezidențial, Mihail Podoliak, a sugerat că atacul de la Kremlin ar putea fi opera unui grup de rezistență anti-Putin din interiorul Rusiei.

În fine, pe rețelele sociale ucrainene – controlate din scurt de serviciile secrete ale Kievului - a fost promovat intens scenariul unei operațiuni sub steag fals a Rusiei.

Pasămite, totul ar fi fost regizat de Moscova pentru a justifica un atac devastator asupra Kievului în încercarea de a-l lichida pe Zelenski.

Să fim serioși! Fără a nega posibilitatea unor complici anti-Putin pe teritoriul Rusiei care să fi acordat sprijin logistic, atacul cu drone asupra Kremlinului a fost opera Kievului.

Există o sumedenie de argumente. Iată doar câteva:

1. A avut loc în contextul unul val masiv de alte atacuri cu drone și de sabotaje în Crimeea și pe teritoriul Rusiei, care au vizat obiective importante de infrastructură: căi ferate, depozite de muniție și de combustibil...

Kievului nici prin cap nu i-a trecut să nege că toate aceste atentate sunt opera sa.

2. O altă dronă a fost găsită ulterior, prăbușită într-o pădure lângă Moscova. Prin urmare, la atac au participat trei drone, însă doar două au ajuns deasupra Kremlinului.

Vă amintiți cele trei explozii postate și șterse de Andrei Yermak?

De unde știa șeful administrației prezidențiale de la Kiev că au fost trei drone?

3. Atacul asupra Kremlinului are loc cu puțin înainte de festivitățile de 9 mai. O zi cu mare încărcătură pentru ruși, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Este ziua victoriei asupra fascismului, iar Moscova acuză regimul de la Kiev de fascism.

„Denazificarea Ucrainei” a fost principalul obiectiv invocat de Rusia pentru „operațiunea sa specială” lansate pe 24 februarie 2022.

Mai mult, de 9 mai, Putin a pregătit o mare paradă, cu oaspeți străini, în care să fie prezentate toate armele cu care se mândrește Rusia. Inclusiv faimoasele rachete hipersonice.

În aceste condiții, atacul cu drone asupra Kremlinului, la câteva zeci de metri de locul unde va fi instalată tribuna oficială, constituie o palmă răsunătoare pe obrazul lui Putin.

Amenință să strice tot feng shuiul propagandistic pregătit cu atâta migală de ruși.

4. Ziarul german Bild informa în urmă cu o săptămână despre atentat ucrainean eșuat asupra lui Vladimir Putin: o dronă cu 17 kilograme de explozibil trebuia să atace noul parc industrial Rudnevo de lângă Moscova, inaugurat recent de președintele rus.

Prin urmare, planul de lichidare a lui Putin nu este o noutate pe masa lui Zelenski.

5. Casa Albă a declarat că nu încurajează atacurile Ucrainei asupra teritoriului Rusiei. Hodoronc-tronc. Ce i-a venit așa, din senin, dacă Ucraina nu are nici o implicare în atacul de la Kremlin?

Evident, administrația Biden ar face orice să se descotorosească de Putin, așa cum de altfel a și declarat explicit președintele SUA în martie 2022. Drone, gloanțe, bombe, răpiri, revoluții portocalii, orice ar fi acceptabil.

Washingtonul se teme însă grozav de o escaladare cu efect de bumerang asupra poziției interne și așa șubrede a lui Biden, în perspectiva alegerilor din 2024.

De aceea, face eforturi disperate să îl țină în frâu pe năbădăiosul Zelenski.

Cea mai „tare” informație din documentele scurse de la Pentagon este că Washingtonul a intervenit direct pentru a bloca intenția Kievului de a lansa un val de atacuri cu drone asupra Rusiei, pe 24 februarie 2023, cu ocazia împlinirii unui an de război.

Or, un atac lansat de Ucraina asupra Rusiei în preajma zilei de 9 mai are chiar o simbolistică mai mare.

Însă marele argument al implicării regimului Zelenski în atacul de la Kremlin este că mult-trâmbițata contra-ofensivă ucraineană bate pasul pe loc.

I s-a spus „Ofensiva de Primăvară”. Suntem în luna mai și pe front nu se vede nici un semn.

Occidentul începe să își piardă răbdarea cu Zelenski.

S-a săturat să trimită zeci de miliarde de dolari într-o gaură neagră, fără vreun efect vizibil. Rusia este departe de a fi înfrântă, așa cum ni se promitea acum un an.

Dimpotrivă: domină ostilitățile pe front și prosperă din punct de vedere economic.

Mai mult: în condițiile în care situația economică, socială și politică din Occident se degradează galopant, Rusia nu are nici un motiv să se grăbească. Timpul este de partea sa.

Inamicul se sinucide cu talent – de ce să îl oprești?

Zilele acestea, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden, este așteptat la Kiev.

Potrivit unor surse ucrainene, Sullivan aduce un mesaj care seamănă a somație: ori contraofensivă, ori negocieri de pace.

Zelenski este cu spatele la zid.

Pentru contraofensivă nu are suficiente forțe. Iar Pacea înseamnă Moarte. Cel puțin politică.

Este conștient că nu poate supraviețui decât atâta timp cât durează Războiul.

De aceea a și făcut tot ce a putut pentru a turna gaz peste foc.

De aceea a cerut Occidentului să închidă spațiul aerian al Ucrainei, în speranța unei ciocniri directe a avioanelor NATO cu cele rusești.

De aceea a atacat în repetate rânduri centrala nucleară de la Zaporojie, sperând că NATO va interveni de frica unui accident nuclear.

De aceea a mințit că racheta căzută în Polonia este rusească, crezând că astfel va putea activa Articolul 5 împotriva Rusiei.

De aceea a solicitat anularea Memorandumului din 1994 de la Budapesta, prin care Ucraina renunța la arsenalul nuclear.

De aceea a cerut un atac nuclear preventiv al NATO asupra Rusiei.

Toate aceste mișcări i-au fost dejucate pe rând.

Zelenski este disperat. Trebuie de urgență să inventeze altceva.

Atacul de miercuri asupra Kremlinului și altele care pot urma au un singur rost: să îl scoată din sărite pe Putin. Să îl zădărască.

Nu să îl lichideze – e prea complicat – ci să îl enerveze. Dar în așa hal, încât să ordone ca represalii un atac devastator asupra Kievului. Asupra clădirilor simbol ale puterii: președinție, guvern, parlament.

Așa cum au și cerut unii dintre politicienii de la Moscova, între care și Medvedev, un Zelenski à la russe.

Pitit în buncărul lui de la Kiev, adevăratul Zelenski nu riscă mare lucru.

Dar poate spera că imaginile cu distrugerile – prezentate cu indignare artistică de presa occidentală, urmate de pelerinajul liderilor politici la sfintele ruine – ar putea prelungi sprijinul pentru Ucraina.

Și, mai ales, ar putea amâna negocierile de pace.

Putin nu este însă Medvedev. Nu e omul care să își piardă așa de ușor capul.

Știe că Zelenski trăiește deja pe credit. Iar creditorii nu mai au răbdare.

De aceea, Putin nu are nici un interes să îi achite ratele lui Zelenski.

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ

Adevăruri despre SUA, Ucraina şi Rusia(George Liebmann, pentru The American Conservative)

 

”Mulți dintre suspecții de serviciu care au încurajat războaiele neînțelepte ale Americii în Vietnam, Irak și Afganistan, precum și intervențiile inoportune în Iugoslavia, Siria și Libia, cu valurile destabilizatoare de refugiați – susțin acum intransigența secretarului de Stat Antony Blinken în privința invaziei ruse în Ucraina și aderarea Ucrainei la NATO. Blinken și consilierul pentru Securitate Națională Jake Sullivan sunt niște clintoniști devotați care au îmbrățișat total proiectul extinderii NATO, în opoziție cu George Kennan sau cu Jack Matlock, foști ambasadori în URSS”, scrie George Liebmann, pentru The American Conservative.

”Intransigența se manifestă în pofida unu fapt ce este evident pentru unii: Ucraina post-Hrușciov este un construct artificial. Alegerile din Ucraina au arătat niște fisuri adânci la nivel regional, etnic și religios. Crimeea a fost a Rusiei până în 1954 și în 1959 avea populație ucraineana de doar 22%. Donbasul era o zonă industrială a Rusiei. Ședințele din Parlamentul Ucrainei semănau mai mult cu niște meciuri de rugby decât cu deliberările parlamentare normale. Regimul ucrainean era cel puțin la fel de corupt ca și cel din Rusia, iar țara avea o rată de creștere economică mai mică. SUA a făcut bine că nu au reacționat agresiv la anexarea Crimeii de către Rusia.

Următoarele agresiuni ale lui Putin au fost decise în speranța precipitării prăbușirii Ucrainei și a unificării cu Rusia. Nu s-a întâmplat astfel. Iar Rusia trebuie să iasă din această aventură și are nevoie de niște stimuli pentru a face asta.

Cheia situației este să ne întrebăm ce și-ar dori orice guvern rezonabil al Rusiei, fie el țarist, comunist, democratic sau autoritar. Răspunsul este că și-ar dori ceea ce Uniunii Sovietice i-a fost promis la Yalta și la San Francisco: să fie unul dintre ce cinci jandarmi ai lumii. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus recent acest lucru, însă puțină lume l-a ascultat.

Lumea postbelică, așa cum a fost ea decisă la Teheran și la Yalta, se baza pe existența unui ”Sfinte Alianțe” a membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate ONU, nu pe un guvern mondial bazat pe egalitatea statelor, așa cum a fost Liga Națiunilor. Acest aranjament urma modelul Concertului European, si al sistemului de conferințe ale marilor puteri, care a dus la un secol lipsit de mari războaie.

Concesiile făcute de Roosevelt la Yalta, printre care Insulele Kurile și Kaliningradul, au fost menite să convingă URSS să participe la Conferința de la San Francisco care a creat ONU , iar asta a fost interpretat de Roosevelt ca o mare victorie diplomatică. Ulterior, miniștrii de Externe sovietici și ruși, precum și președintele Mihail Gorbaciov, au cerut activarea Comitetului Militar al ONU, cu rolul de menținere a păcii, precum și organizarea de conferințe periodice ale celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate, așa cum prevedea Carta ONU. Președintele Nixon a scris într-una dintre cărțile sale că sunt absolut necesare întâlnirile între marile puteri, pe modelul franco-german instituit de De Gaulle și Conrad Adenauer.

Dacă ar fi instituționalizate, aceste practici ar oferi Rusiei o portiță de ieșire. La fel s-ar întâmpla dacă miliardele de dolari ai statului rus confiscate de Occident ar fi oferite familiilor rușilor și ucrainenilor care au murit în acest război. Departamentul de Stat se bucură că Rusia este privată de rezervele sale valutare, ca și cum o Rusie sărăcită ar urma să fie un bastion al păcii, nu al anarhiei. Orice încercare de negociere ar trebui să ia în calcul renunțarea la sancțiunile împotriva Rusiei, cu excepția celor care vizează sectorul militar. Ineficiența sancțiunilor în obținerea păcii a fost demonstrată vreme de 45 de ani în Iran, vreme de 60 de ani în Cuba și vreme de 70 de ani în Coreea de Nord.

Având în vedere recenta experiență cu Rusia, Ucraina ar trebui să aibă acces la ajutorul militar occidental, însă trebuie avut în vedere că niciun guvern de la Moscova nu va accepta ca Ucraina să fie membru NATO. Până și apartenența Norvegiei și Danemarcei la NATO este caracterizată de prezența militară străină redusă în aceste țări. Germania și Frața s-au opus aderării Ucrainei la NATO și cu siguranță vor continua să o facă.

Liderii Ucrainei și Rusiei au dreptul la garanții că nu vor fi extrădați la Haga sau în altă parte. Fostul ministru Italian de Externe Carlo Sforza spunea că dictatorii nu se vor da jos de pe tigru, dacă urmează să sfârșească în stomacul fiarei. În secolul 19 nu s-a pus problema trimiterii șefilor de stat în fața plutonului de execuție: Napoleon a fost îmbarcat și trimis pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena; împărații Wilhelm al II-lea al Germaniei și Carol al Austro-Ungariei, precum și ultimul sultan al Imperiului Otoman au putut pleca în exil. Cu excepția lui Nicolae Ceaușescu, liderii comuniști care au renunțat la putere în 1989 au putut rămân în țările lor.

Singurele procese pentru crime de război ar trebui să fie cele în care liderii sunt judecați de propriii concetățeni. Este o mare ipocrizie ca SUA, care nu a ratificat Statutul de la Roma, care instituie Tribunalul Penal Internațional, să ceară sau să ajute la extrădări pentru procese la TPI.

Indiferent care au fost șansele unui ”divorț de catifea” între Rusia și Ucraina, ele nu au fost deloc ajutate de sprijinul american pentru Revoluția Portocalie. (Vă amintiți de prăjiturelele împărțite pe Maidan de o persoană care, în mod revoltător, este încă înalt oficial în Departamentul de Stat?) Forța rezistenței ucrainene se datorează afirmării unității și patriotismului ucrainenilor dar se datorează mult și susținerii Ucrainei cu ajutoare militare ale SUA de 30 de miliarde de dolari, începând din 1989, ajutoare mai mari decât pentru orice altă țară, cu excepția celor oferite de SUA Israelului și  Egiptului.

Când indignarea noastră față de brutalitatea lui Putin se va domoli, va trebui să reflectăm la cele spuse de Lavrov: Pax Americana nu mai este sustenabilă. ”Nu putem fi jandarmul lumii”, spunea premierul britanic Andrew Bonar Law, care a salvat Marea Britanie de la un război dezastruos cu Turcia, în 1922. Membrii permanenți și instituțiile pe care le-am conceput pentru a menține ordinea mondială trebuie să-și respecte rolurile. Asta înseamnă și recunoașterea unor sfere de influență rezonabile. Constrânsă, Ucraina pare acum să renunțe la aderarea la NATO. Iar Acordurile de la Minsk prevăd o autonomie largă pentru regiunile Donețk și Lugansk.

Este puțin probabil ca Rusia să continue încercările de a ocupa și de a-și subordona Ucraina. Costurile sunt cu mult mai mari decât cele anticipate. Prin urmare, după o vreme, aventurismul lui Putin ar fi răsplătit cu soarta lui Hrușciov. Regimul rus nu este totuși o dictatură personală precum cea a lui Saddam sau a lui Gaddafi. Iar poate că rușii nu au uitat că, după Al Doilea Război Mondial, au avut nevoie de doi ani și de sacrificiul a câtorva mii de vieți pentru a înăbuși o insurgență ucraineană ajutată de Vest.

Rămâne ca noi să-I defenestrăm pe Blinken și Sullivan. E bine să ne aducem aminte că predecesorii lor Dean Rusk și McGeorge Bundy râdeau de ambasadorul la ONU Adlai Stevenson, care a spus de la bun început că SUA trebuie să-și retragă rachetele din Turcia, în schimbul retragerii rachetelor sovietice din Cuba, în 1962. A fost exact soluția pe care scandalagiii au acceptat-o în cele din urmă, dar doar după ce au dus lumea în pragul unui război nuclear, lucru pe care l-au ascuns ani de zile. Rusk și Bundy au rămas în funcțiile lor, spre regretul unei întregi națiuni legat de războiul din Vietnam. Blinken și Sullivan nu trebuie lăsați la fel”.