De curând am hotărât să repun în pagină două articole legate de istoria şi folclorul Văii Jiului pe care le publicasem pe primul meu site care, acum, nu mai este în funcţie şi pe site-ul ziarului "Incomod în Valea Jiului" care, de asemenea, s-a desființat şi articolele nu mai pot fi vizualizate.
“MESAJUL STRĂBUNILOR: URICANI - ARC PESTE TIMP”
Puțini oameni din Valea Jiului știu că
există un muzeu, despre oamenii și obiceiurile din zonă, realizat într-o sală
de clasă la fosta școala generală nr.2 din orașul Uricani de către o familie,
soț și soție, ambii profesori, Petre și Violeta Udrea. Pasiunea lor pentru
istorie si pentru obiceiuri străbune i-au făcut să strângă date și obiecte care
reflectă trecutul oamenilor din Valea Jiului. Dar să încep cu începutul,
arătând de unde a pornit ideea acestui muzeu și cum s-a dezvoltat ea.
În
anul 1978, domnul Petre Udrea, pe atunci învățător la școala de la Casa de
copii din Uricani, a primit sarcină să facă un proiect despre istoria și
obiceiurile tradiționale din zona Văii Jiului. Cum nu exista o bază de date
despre populația din zonă și nu avea date reale despre populație, obiceiuri si
istoria zonei, pentru a putea realiza proiectul, domnul Petre Udrea, a început
să strângă obiecte, documente, fotografii, îmbrăcăminte, picturi si icoane.
Aceste obiecte le-a depozitat inițial în locuința sa, până și-a făcut
proiectul. După aceea, împreună cu soția, și-au spus că acele obiecte și date
ar trebui cunoscute și de elevi.
Cu ajutorul conducerii de la școala de la Casa
de copii din Uricani, au reușit să realizeze un colț unde au expus ceea ce
strânseseră până atunci și ce au mai achiziționat ulterior. Au reușit să
expună, pentru prima oară în 1980. Soții Udrea au fost felicitați, încă din
acea vreme, pentru inițiativa lor. Aceste aprecieri i-au făcut să persevereze
în proiectul de a realiza un muzeu școlar despre locuitorii Văii Jiului și obiceiurile
lor. Dat fiind faptul că exista și există un muzeu despre minerit, cei doi
profesori, Petre și Violeta Udrea, s-au axat pe obiceiurile populare, pe
obiecte din gospodării, îmbrăcăminte, unelte, icoane, etc. După desființarea
școlii de la Casa de copii din Uricani, au fost mutați la Școala Generală nr.2
din Uricani unde au primit spațiu numai prin anul 2000 sau 2001, când au pus
bazele actualului muzeu. În această locație, muzeul, funcționează de
aproximativ 9 ani. În toată această perioadă au avut vizitatori de toate
vârstele, de la copii de la grădiniță până la adulți, individuali sau în
grupuri, din toată țara și din alte țări precum Germania, Austria, Suedia,
Italia, Turcia, etc. prin intermediul unor asociații. Domnul profesor Petre
Udrea este cel care este ghidul în acest muzeu și, de câte ori are vizitatori,
vorbește cu patimă despre exponate, povestind chiar si modul în care le-a găsit
și achiziționat, fără să uite nici un amănunt deși au trecut 30 de ani de la
prima expunere.
Chiar a povestit despre un episod, oarecum comic, legat de o icoană
pictată pe sticlă, înfățișând-o pe Maica Domnului, episod în care, înainte de
decembrie 1989, i s-a cerut în repetate rânduri să scoată din expoziție icoana
respectivă și de fiecare dată , domnul Petre Udrea a uitat să se conformeze,
icoana rămânând expusă mereu. Toate exponatele sunt etichetate și, fiecare
exponat în parte, are povestea lui. Acum, familia de profesori, Petre și
Violeta Udrea, lucrează la o carte pe care ar vrea să o intituleze
“MESAJUL
STRĂBUNILOR: URICANI - ARC PESTE TIMP” și
speră să primească ajutor pentru a o tipări. De asemenea, cei doi își doresc și
speră ca să găsească un spațiu mai mare pentru muzeu, dat fiind faptul că
exponatele sunt foarte înghesuite în acea sală de clasă în care funcționează,
în prezent, muzeul.
De altfel, la intrarea în muzeu există o plachetă de lemn,
realizată de domnul Nicolae Stoi, în care este sculptată următoarea inscripție,
foarte sugestivă:
” Nimic nu-i mai
presus pentru o localitate decât recunoașterea și păstrarea rădăcinilor care
i-au dat identitatea.
“
Totuși,
dorința cea mai mare a familiei Udrea este ca muzeul să rămână sub egida Școlii
Generale, chiar și în cazul în care ar primi un spațiu mai mare pentru acesta.
Astfel că mie nu mi-a rămas altceva de făcut decât să felicit familia Petre și
Violeta Udrea pentru munca de peste 30 de ani în strângerea, păstrarea acelor
relicve și expunerea lor într-un mini muzeu școlar, din care puteți viziona
imagini în fotografiile alăturate, și să le doresc să-și realizeze visurile
legate de muzeu și de carte. De asemenea sper, alături de ei, că autoritățile
locale se vor autosesiza și vor face ceva în privința muzeului.
Valter COJMAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu