Eugen Dinu, redactor BUGETUL.RO
Jurnalistul Victor Roncea a cercetat volumele de la Consilul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în care apare numele lui Mihai Șora.
Astfel, el a descoperit că Șora a colaborat cu MAE-ul condus de Ana Pauker încă de când era la Paris, dinainte de a veni în România.
Volumele sale de la CNSAS nu sunt așa de voluminoase, după cum afirmă actuala soție a lui Mihai Șora, Luiza Palanciuc. Este vorba de 3 volume și de un dosărel SIE. Acțiunea informativă a fost deschisă inițial ca dosar de verificare, pe 1.07.1960 și a fost închisă la 21.02.1964. Cererea de închidere a dosarului individual de verificare a fost făcută odată cu propunerea, aprobată, de „recrutare a lui Șora Mihai ca agent al organelor noastre”. Dar despre aceasta cu altă ocazie. Dosarul DSS confirmă și poziția pe care a avut-o Mihai Șora la MAE, sub Ana Pauker, și anume nu cea de simplu referent ci de, citez, „prim-șef de presă MAE (1948 – 1952)”, respectiv prim-secretar, informează Evenimentul Zilei.
O Notă biografică întocmită de Securitate notează sec: „După terminarea războiului a continuat să rămână în Franța și numai în anul 1948, când a aflat că este urmărit de poliție pentru a fi expulzat în țară, a venit și s-a stabilit în București”. Ofițerul responsabil de caz își mai informează superiorii că Mihai Șora a fost din 1946 membru al Partidul Comunist Francez și din 1945 Secretar General al Frontului Național Român, responsabil și de publicația acestuia, „România liberă”. Aici se cuvine de adăugat că atât Frontul respectiv cât și organul lui erau aflate sub controlul NKVD dezvoltând o propagandă sovietică activă chiar din timpul războiului, când îndemnau românii din țară și străinătate să se îndrepte spre „aliatul firesc”, URSS, „garantul independenței României”, căruia i se cuvine de drept Basarabia, de care România fascistă și-a bătut joc (facsimil).
Totodată, superiorii din Securitate sunt informați că, începând cu 1 octombrie 1946, Șora a fost și cercetător la „Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, pendinde de MAS al RPR (Ministerul Afacerilor Străine al RPR) – Legația din Paris”. Rețineți cuvântul pendinte.
Mihai Șora, dat de gol de documente ale spionajului românesc
Spuneam în urmă cu câteva săptămâni că afișele publicitare și clipul în care Mihai Șora le vorbește românilor despre cum i-a răpit comunismul libertatea i-au deschis în nas centenarului personaj o veritabilă Cutie a Pandorei.
Mai spuneam că trecutul fiecăruia, oricât de îndepărtat ar fi el, ne însoțește toată viața și că există arhive, mai există încă martori care stau bine cu memoria, mai există încă jurnaliști care știu și vor să afle. Eram sigur că adevărul îi va exploda în față nu atât lui Mihai Șora, cât celor care l-au scos la produs și și-au bătut astfel joc de bătrânețile lui. Așa a fost!
Nu doar că în cazul său nici nu poate fi vorba vorbă de vreun anticomunism, sau de faptul ca Ana Pauker l-ar fi forțat să lucreze cu ea, în Externe, ci mult mai mult decât atât. Realitatea documentară dezvăluită de Evenimentul Zilei ne arată că Mihai Șora a fost din primele momente omul bolșevicilor parașutați de Stalin la București. Informația a venit pe o filieră greu de contrazis, Serviciul de Informații Externe. Potrivit unor documente desecretizate ale acestui serviciu, Mihai Șora lucra ca angajat al Legației Române de la Paris încă din 15 iulie 1946, iar venirea sa în România a fost de fapt de fuga de autoritățile franceze, care începuseră arestări în rândul agenților NKVD.
Ministerului Afacerilor Externe, este și mai tranșant în răspunsul adresat colegului meu, Victor Roncea: „Domnul Șora Mihai a fost angajat pentru prima oară în diplomație la Serviciul de Presă al Legației României din Paris, în perioada iunie 1946-octombrie 1948. După revenirea în România, începând cu 20 octombrie 1948, a fost încadrat în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, la Direcția Presei și Relațiilor Culturale, în funcția de prim secretar de presă și reîncadrat, la 1 februarie 1949, ca referent tehnic special, până la 31 decembrie 1951, când i-a încetat angajamentul de muncă, conform Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1478/51.”
Așa cum am mai spus-o, nu cred că Mihai Șora trebuie să fi disprețuit pentru vreuna din spusele și acțiunile sale. Este un om care a sărit de sute de ani și nu poate fi învinovățit de nimic. Vinovați sunt doar cei care profită, care îl scot în geam, pentru a-și atinge diverse scopuri, financiare sau de notorietate: în primul rând, soția lui.
Până acum, l-a pus pe bietul om să recite din „Capra cu trei iezi”, în timp ce se afla pe patul spitalului, la terapie intensivă, l-a dus noaptea în Piața Victoriei, pe un ger de crapă pietrele, ca să-l filmeze în timp ce îi ceartă pe tefeliști, pentru că nu sunt și ei acolo în creierii nopții, îl pune să deseneze, să coloreze, să se joace cu pisicuțe, să facă lucruri care mai de care mai puerile.
Ultima mizerie în care l-a împins, una care îi distruge iremediabil imaginea pe care o avea venerabilul centenar, este aceea de a se prezenta drept o victimă a bolșevismului instalat de sovietici în România, în condițiile în care a fost un veritabil promotor al stalinismului, atât în Franța, de unde a scăpat nearestat ca prin urechile acului, cât și în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu