Petre LUNGOCI |
Totuși el nu a luat pauză, ci a cercetat câteva lucruri grave despre o mică gașcă care ar frauda fonduri europene. A trimis scrisori peste scrisori și, așa cum se procedează în România ultimilor ani, faptele sesizate ajung sa fie cercetate exact de cei despre care se vorbește în sesizarea lui.
AȘA CĂ MI-A CERUT AJUTORUL PENTRU A PREZENTA ACESTE FAPTE PUBLIC și am decis să public scrisoarea lui mai jos.
”Bună ziua,
Domnule
Valter, vă rog să mă ajutați a face cunoscut public, fapte ce frizează
ilegalitatea și imoralitatea unor funcționari publici de la AJOFM Hunedoara.
Deși aceste aspecte, au fost sesizate organelor abilitate în vederea luări de
măsuri legale ce se impun împotriva celor care au încălcat legea, până acum nu
s-a întâmplat nimic în acest sens. Prin tăcere, s-au diferite moduri de
rezolvare, totul a rămas ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Un procedeu de
rezolvare este cel descris mai jos pe care l-am intitulat:
UNA SESIZEZI, ALTA ȚI SE RĂSPUNDE
Este exact ca și cum întrebi despre mere, iar răspunsul îl
primești cu privire la prune
Halucinant
este răspunsul înregistrat la M.M.F.P.S.P.V.- OIPOSDRU cu nr. ieșire 1128/RI
din 18.07.2016, răspuns care-l primesc la sesizarea pe care am adresat-o
Cancelariei Primului Ministru al României la acea vreme.
Chiar
jignitor un asemenea răspuns care se referă la cu totul altceva decât la
cele sesizate, și culmea s-au găsit și „motivele” pentru care „sesizarea a fost
clasată”...??? și... totul s-a rezolvat.
În același tipar anterior anului 1989, sesizarea este pasată, spre
analiză și „rezolvare”, exact instituției unde sunt angajați cei vizați,
instituție care, după cum reiese din răspunsul de mai sus, amestecă lucrurile
încât găsește și motive pentru clasarea sesizării, iar răspunsul fiind formulat
de către colegii de instituție a celor vizați nu poate fi decât unul favorabil
acestora. Asta da, rezolvare !!!
În conținutul sesizării, am prezentat cu totul altceva și anume:
cum membrii familiilor unor funcționari publici ai AJOFM Hunedoara au
devenit angajații unor asociații unele dintre ele desfășurând
proiecte prin programul POSDRU în parteneriat cu AJOFM Hunedoara, așa
cum rezultă din materialul pe care-l atașez, având titlul „FRAUDAREA
FONDURILOR EUROPENE”
Cu stimă,
Petre LUNGOCI
„Cine stăpânește arta de a fura are viitorul
asigurat prin lege”
FRAUDAREA FONDURILOR EUROPENE
(Corupția
e la ea acasă)
Iorgovan Velichi: Odată
cu numirea, pe criterii politice, și „plantarea” în scaunul de director
executiv al AJOFM Hunedora, timp de nouă ani, a prins rădăcini şi „caracatiţa”
corupţiei la această instituție guvernamentală din cadrul Ministerului Muncii.
S-au publicat multe
articole despre faptele ilegale ale unor funcţionari publici de la AJOFM
Hunedoara unde Iorgovan Velichi a devenit „magnetul” fenomenului infracţional
din instituţie, aspecte confirmate chiar și prin trimiterea sa în judecată de
către procurori, în mai 2014, fiind acuzat pentru comiterea infracţiunii
conflict de interese. În decembrie 2014, acelaşi Iorgovan Velichi, este
suspectat de mai multe infracţiuni: conflict de interese, abuz în serviciu,
infracţiuni împotriva intereslor financiare ale Comunităţii Europene,
infracțiuni despre care nu am mai aflat nimic, totul rămânând ascuns.
Bercea Valentin, venind
prin transfer de la ANOFM București, în septembrie 2005, la AJOFM Hunedoara,
devine „locotenentul”fidel al lui
Iorgovan Velichi.
Nici nu se uscă bine cerneala pe actele de
transfer când noul „consilier superior”, din cadrul Compartimentului de
Control Măsuri Active al agenției, trece la crearea de noi locuri de muncă,
dar nu pentru șomeri, așa cum ar fi fost normal, ci pentru el de unde să poată
obține venituri bănești în plus față de cele de la stat.
Astfel, cugetă spre
mediul privat, orientându-se spre două firme; una cu sediul la Arad, Asociația
de Formare și Consiliere Arad (AFC Arad) reprezentată de logodnica sa din 2006,
Indricău Mihaela, devenită d-na Bercea la data de 03.05 2014), iar a doua firmă,
cu sediul la diferite adrese din Petroşani, Asociația de Calificare,
Specializare, Perfecționare Petroșani, (ACSP Petroşani), administrată de sora
sa, Chimerel Mihaela.
Cu multă prudență,
funcţionarul Bercea Valentin recurge la metoda ofertei de „împrumuturi”,
metodă des întâlnită pentru justificarea proveniențelor misterioase a unor sume
de bani, (mecanism de spălare a banilor).
Așadar, potrivit
declarațiilor sale de avere, acordă suma de 171.613lei reprezentând
totalul împrumuturilor oferite în nume personal soției sale cât și celor
două firme, administrate de sora și soția sa, de la care ulterior obține
venituri salariale din „activități didactice” în sumă totală de 179.888
lei.
La începutul activității
sale la AJOFM Hunedoara nu a declarat deținerea vreunei averi, dar
într-o perioadă foarte scurtă a reușit să dobândească două locuințe în Petroșani, un autoturism nou
„Toyota”, să devină co-proprietar cu administratoarea ACSP Petroșani, Chimerel
Mihaela, a unei case de vacanță și a unui teren intravilan în Mun. Vulcan, dar,
să nu bată la ochi, a contractat și un împrumut bancar de 44.000 lei scadent în
2032.
De observat faptul
că, deși, în prima sa declarație de avere completată la 17.07.2007,
venitul anual pentru anul precedent era de 19.964 Ron, reușește să dobândească
două locuințe în Petroșani în perioada când prețul unei garsoniere din Petroșani
pornea de la 10.000 euro. Asta pentru că, sigur va încerca prin „explicații”
ascunderea prețului real față de cel declarat și consemnat în contractele de vânzare-cumpărare
la data tranzacționării. (a se vedea prețurile pe piața imobiliară din Petroșani
în perioada 2006-2007)
Totodată, își
constituie și conturi bancare pe care reușește să le încarce cu sume
considerabile care au ajuns la peste 147.000 lei, dar să achite și creditul
bancar de 44.000 lei,potrivit declarației de avere nr.15/30.04 2014. La
toate acestea se adaugă (de recuperat) și suma de 171.613 leireprezentând
totalul împrumuturilor acordate, cu larghețe, în nume personal, atât celor două
firme cât și soției sale, împrumuturi despre care funcționarul public, Bercea
Valentin, nu spune de unde au provenit și nici nu face dovada returnării
acestora. De observat faptul că toată averea este strânsă începând cu perioada
de când a devenit angajatul AJOFM Hunedoara.
Deși, pentru activitatea sa în mediul privat de doar
câteva ore (sâmbăta şi duminica), așa cum „explică” funcționarul Bercea
Valentin, a ajuns a se înfrupta cu câştiguri băneşti de patru ori mai mari
decât cele obţinute de la stat, acesta nu renunţă la activitatea din instituţia
bugetară...???
În declarația de
avere nr. 13/30.04.2015, funcționarul public declară, după cum e și legal, și
activitatea sa din mediul privat de la AFC Arad (asociația soției sale), dar
de această dată nu mai menționează concret cuantumul veniturilor bănești (aspect
contrar prevederilor Legii 176/2010 în ceea ce privește declararea veniturilor)
pe motivul că este „confidențial conform contractului de finanțare,
contractului individual de muncă și deciziei internă a entității de
drept privat”.
Un alt aspect
interesant este și faptul că AFC Arad are același sediu cu Centrul Județean și
Asistență Educațională /Colegiul „Moise Nicoară” din Arad unde d-na Bercea
Mihaela având funcția de profesor desfășoară activități generatoare de venituri
pe care le declară nominal, dar nu același lucru se întâmplă cu declararea
concretă a veniturilor salariale provenite de la AFC Arad unde are calitatea și
de director proiect, venituri care la fel sunt „confidențiale”, potrivit
celor scrise în declarația de avere a soțului: „datele nu pot fi publicate;
datele se vor pune la dipoziția instituțiilor cu atribuții de control în
domeniu, la cerere”.
Pus pe căpătuială, funcționarul Bercea Valentin, după modelul șefului
său Iorgovan Velichi, identifică noi locuri de muncă și pentru soția sa. Deși
nu era șomeră, mai mult de atât, era beneficiara unor venituri salariale de la
mai multe locuri de muncă. Astfel îi facilitează contracte de muncă la Petroșani
la Asociația „Thumende” Valea Jiului și la ACSP Petroșani, asociații care
derulau proiecte finanțate de Comunitatea Europeană prin programul POSDRU în
parteneriat cuAJOFM Hunedoara unde Bercea Valentin are calitatea de „consilier
superior”.
Și uite așa, familia
Bercea reușește să sfideze chiar și regulile spațiului și timpului, întrucât
locurile de muncă se află la distanțe de sute de km între ele respectiv Petroșani-Deva
Arad (distanțele rămânând aceleași indiferent în ce ordine le-am lua) iar
naveta nu poate fi posibil mai ușoară, chiar dacă domiciliul navetistului este
în municipiul Vulcan, decât prin teleportare.
Păi, de la cine putea
învăța toate astea dacă nu de la șeful instituției, Iorgovan Velichi?. La fel, și acesta, în goana după înavuțire,
vânător de cât mai multe venituri bănești, a creat noi locuri de muncă
membrilor familiei sale, respectiv soției sale Iorgovan Luiza (pe timpul când
era funcționară la „Mediu” din Deva) și fiicei, domiciliate în Deva,
facilitându-le contracte de muncă tocmai la Petroșani (200 km dus-întors) într-un
proiect derulat deAsociația „Thumende” Valea Jiului prin programul POSDRU în
parteneriat cu AJOFM Hunedoara reprezentată de Iorgovan Velichi partener de
proiect.
Uifălean Dorina: În
calitate de funcţionar public în cadrul AJOFM Hunedoara, şefa Centrului de
Formare Profesională Petroşani (C.F.P Petroşani), se foloseşte la fel de metoda
ofertei de „împrumuturi” în nume personal aceloraşi firme ale apropiaţilor colegului
de instituţie, Bercea Valentin.
Potrivit declarațiilor sale de avere, (nr. 30/23.04.2012, nr.
56/29.04.2013), şefa C.F.P Petroşani oferă împrumuturi în sumă totală de
123.658 lei asociațiilor ACSP Petroşani,
AFC Arad și persoanei fizicice Indricău Mihaela devenită Bercea Mihaela.
În această
încrengătură este cooptat şi dl.Uifălean Ioan, pensionar, fost profesor la
Universitatea Petroşani unde Bercea Valentin studiază de mult timp, cu
asiduitate, obţinând licenţe şi masterate între anii 2008-2015.
Domn profesor,
Uifălean Ioan (soțul d-nei Uifălean Dorina) după ce iese la pensie, câştigă
sume consistente de bani de la Asociaţia „Thumende” Valea Jiului, ASCP
Petroşani, asociaţii ce derulau proiecte prin programul POSDRU în parteneriat
cu AJOFM Hunedoara unde d-na Uifălean
Dorina şi dl.Bercea Valentin sunt colegi de instituţie.
Din contractele cu
aceste asociații, familia Uifălean a încasat din „activități didactice”
un total de 269.916 lei.
Nu este de neglijat
nici suma de 123.658 lei reprezentînd împrumuturile oferite de către funcţionarul
public Uifălean Dorina, împrumuturi despre care nu se ştie nimic (ca și în
cazul d-lui. Bercea Valentin) neexistând dovada returnării lor.
Pălivan Livia. Un alt
funcționar public la AJOFM Hunedoara la fel identifică locuri de muncă în mediu
privat pentru familia sa.
Potrivit declaratiilor de avere din 30.03.2011, 23.04.2012,
Pălivan Livia împreună cu soțul său Pălivan Daniel beneficiează de venituri
salariale de peste 55.000 lei din mediul privat atât de la ACSP Petroșani cât și
de la Asociația „Thumende” Valea Jiului, asociații care derulează proiecte
finanțate din fonduri europene prin programul POSDRU în parteneriat cu AJOFM
Hunedoara unde Pălivan Livia are funcția de expert.
În perioada 02
decembrie 2010 – 30 noiembrie 2011,Asociaţia
„Thumende” Valea Jiului in parteneriat cu Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Munca
Hunedoara implementează proiectul cu titlul „Facilitarea accesului pe piaţa muncii
a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi aşomerilor”ID
75757 cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial
pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
În perioada 03 ianuarie – 31 decembrie 2012, Asociaţia Calificare, Specializare şi Perfecţionare în
parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Hunedoara implementează proiectul cu titlul „Calificarea, o şansă pentru ocuparea durabilă!”,
cofinanțat din Fondul Social European prin
Progamul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Cele
prezentate în schema de mai sus sunt fără echivoc reale având la bază declarațiile
de avere ale funcționarilor publici vizați. Aceste aspecte, dacă se dorea, (probabil se așteaptă trecerea
timpului pentru soluția: s-a prescris sau s-a clasat) nu ar fi fost greu de
verificat de către instituțiile abilitate, sesizate, pentru luare de măsuri
legale ce se impun. De asemenea, nu ar fi fost greu, nici a se găsi răspunsuri
punctuale la următoarele întrebări:
1) - dacă este legal ca funcționarul public Iorgovan
Velichi, beneficiind de funcția avută, să-i faciliteze soției sale Luiza
Iorgovan (funcționar public la mediu Deva în acea perioadă) și fiicei angajarea
tocmai la Petroșani la asociația Thumende Valea Jiului , într-un
proiect desfășurat în parteneriat cu AJOFM Hunedoara, instituție condusă de
acesta?
2) - dacă este legal ca funcționarul public al AJOFM
Hunedoara, Bercea Valentin să fie angajat la asociația AFC Arad condusă de
Bercea Mihaela, soția acestuia?
3) - dacă este legal ca funcționarul public Bercea Valentin
să fie angajat și la asociația ACSP Petroșani condusă sora acestuia, de
Chimerel Mihaela?
4) - dacă este legal ca d-na Bercea Mihaela, (soția lui
Bercea Valentin) să fie angajată la ACSP Petroșani (administrată de sora lui
Bercea Valentin), asociație care a derulat proiecte prin programul POSDRU în
parteneriat cu AJOFM Hunedoara ?
5) - dacă este legal
ca d-na Bercea Mihaela să fie angajată la asociația „Thumende” Valea
Jiului asociație ce a derulat proiecte prin programul POSDRU în parteneriat cu
AJOFM Hunedoara instituție unde Bercea Valentin are calitatea de funcționar
public.
6) - dacă este legal ca funcționarul public al AJOFM
Hunedoara, Uifălean Dorina, să fie angajată la asociația AFC Arad condusă de
Bercea Mihaela soția colegului de instituție, Bercea Valentin ?
7) - dacă este legal ca funcționarul public al AJOFM
Hunedoara, Uifălean Dorina, să fie angajată și la ACSP Petroșani condusă de
Chimerel Mihaela, sora lui Bercea Valentin ?
8) - dacă este legal ca dl. Uifălean Ioan, soțul funcționarului
public Uifălean Dorina, să fie angajat la asociația la ACSP Petroșani condusă
de Chimerel Mihaela, când ACSP Petroșani a derulat proiecte prin programul
POSDRU în parteneriat cu AJOFM Hunedoara institiție unde sunt angajați Uifălean
Dorina și Bercea Valentin ?
9) - dacă este legal ca dl. Uifălean Ioan să fie angajat și
la asociația „Thumende” Valea Jiului asociație care a derulat proiect prin
programul POSDRU în parteneriat cu AJOFM Hunedoara instituție unde este
angajată Uifălean Dorina, soția acestuia ?
10) - dacă este legal ca funcționarul public al AJOFM
Hunedoara, Pălivan Livia, să fie angajată la asociația condusă de Chimerel
Mihaela apropiata funcționarului public Bercea Valentin ?
11) - dacă este legal ca Pălivan Daniel, să fie angajat la
asociația „Thumende” Valea Jiului, asociație cu proiect derulat prin programul
POSDRU în parteneriat cu AJOFM Hunedoara institutie unde este angajată soția
acestuia ?
Din „SCHEMA SCURGERII BANILOR PUBLICI” pot rezultă și
alte întrebări cum ar fi cele referitoare la metoda„împrumuturilor”, metodă
folosită de către funcționarii publici, Bercea Valentin și Uifălean Dorina,
care acordă împrumuturi, în nume personal, soției lui Bercea Valentin și asociațiilor
conduse de apropiații acestuia, respectiv sora Chimerel Mihaela și soția Bercea
Mihaela fostă Indricău Mihaela) asociații
la care ulterior deveneau angajați obținând venituri de la acestea sub formă de
salarii.
Se poate observa
foarte clar cum respectivi funcționari ai AJOFM Hunedoara și-au facilitat între
ei, prin diferite mecanisme, avantaje, beneficiind fiecare de influența funcției
publice deținută, în sensul în care membrii familiilor acestora au reușit să
devină angajații respectivelor asociații.
În art.3(f) din legea privind Codul de Conduită a Funcționarilor
Publici se arată:
„Integritatea morală, principiul conform
căruia funcționarilor publici le este interzisă să solicite sau să accepte
direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj sau beneficiu în
considerarea funcției publice pe care o dețin, ori să abuzeze în vreun fel de
această funcție”.
Articolul 301 din Codul Penal este valabil și spune că „fapta funcționarului
public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit un act ori a
participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect,
un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru
un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat
în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a
beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu
închisoare de la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică”
POZE CU FAMILIILE FUNCȚIONARILOR DE LA AJOFM HUNEDOARA CARE
AU FRAUDAT FONDURILE EUROPENE
ACSP Petroșani deschidere proiect: „Calificarea, o sansa pentru ocuparea durabila!”în parteneriat cu AJOFM
Hunedoara
de la stânga la dreapta:
UIFĂLEAN DORINA- funcționar public AJOFM Hunedoara, șefa ut
Petroșani;
IORGOVAN VELICHI- director AJOFM Hunedoara- partener proiect
cu ACSP Petroșani;
BERCEA VALENTIN – funcționar public AJOFM Hunedoara ;
BERCEA MIHAELA - (în
picioare)- soția lui BERCEA VALENTIN.
Asociația „THUMENDE” Valea Jiului deschidere proiect „Facilitarea accesului pe piaţa muncii
a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a şomerilor” în parteneriat cu AJOFM Hunedoara.
- de la stânga la dreapta:
IORGOVAN LUIZA- profil plan apropiat- soția directorului
AJOFM Hunedoara, Iorgovan Velichi;
UIFĂLEAN DORINA- plan îndepărtat- funcționar public AJOFM
Hunedoara;
IORGOVAN VELICHI- director AJOFM Hunedoara- partener proiect
cu asociatia „THUMENDE” V.J.;
IONESCU CRISTINELA- (văzută parțial în poză) președinta
asociația „THUMENDE” Valea Jiului;
BERCEA VALENTIN- funcționar public AJOFM Hunedoara;
Aceste aspecte au fost aduse la cunoștință instituțiilor care au
atribuții în luarea de măsuri legale ce se impun, totul fiind pasat de la o
instituție la alta, ajungând în final spre „analiză” exact instituției unde
sunt angajați cei vizați (ANOFM-AJOFM Hunedoara), instituție unde
solidaritatea de grup funcționează, subiectul fiind îngropat în tăcere, totul
rămânând ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Petre LUNGOCI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu