Autor al cărții de mare succes Défaite de l'Occident (Înfrângerea Occidentului), sociologul și antropologul francez Emmanuel Todd este faimos și pentru că a prezis, cu mulți ani înainte de evenimente, prăbușirea URSS și criza financiară din 2008.
Un interviu senzațional publicat de l'AntiDiplomatico tradus im română.
Volumul La Défaite de l'Occident a apărut în Franța înainte de faimoasa contraofensivă ucraineană din vara lui 2023, pe care presa de aici a anunțat-o cu surle și trâmbițe ca fiind începutul inevitabilei victorii a Kievului. Ce a fost atunci o profeție, a devenit acum realitate, dar o realitate care nu este acceptată și continuă într-o spirală aparent fără sfârșit a escaladării. Săptămâna aceasta, Ursula von der Leyen a vorbit din nou în Parlamentul European despre acordarea de ajutor militar Ucrainei „pentru atâta timp cât va fi necesar”. Va accepta vreodată Vestul înfrângerea?
Asta este azi întrebarea cea mare. Va accepta Europa înfrângerea, sau se va trezi în situația în care Ucraina este distrusă ca entitate statală, cu o jumătate de teritoriu luată de Rusia și cealaltă jumătate pusă sub controlul unui regim marionetă? Se va lăsa Europa târâtă mai departe în această spirală?
Știm deja care va fi următorul pas. Furnizarea de rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi masiv în interiorul teritoriilor rusești, ceea ce va echivala cu declarație de război împotriva Moscovei.
Ce șochează la atitudinea europenilor – dacă ne uităm la ultimele declarații ale Ursulei van der Leyen, de exemplu – este completa lipsă de legătură cu realitatea. Vestul a impus Rusiei sancțiuni absurde, care au permis Moscovei să se restructureze, printr-un protecționism eficient, susținută fiind de restul lumii, mai ales de China și India.
Sancțiuni care au distrus economia europeană. Suntem guvernați de lideri care-și distrug propria economie. Lideri care nu sunt capabili nici măcar să-i dea Ucrainei armele de care are nevoie, dar vorbesc de continuarea eforturilor. Vor, pur și simplu, să continue în această lipsă de legătură cu realitatea.
Vedeți vreo speranță de pace pe termen scurt?
Discuțiile despre cum o să pună Vestul capăt războiului sunt deconcertante. Ultima fantezie pusă pe tapet este să se accepte pierderile teritoriale ale Ucrainei și, în schimb, Ucraina să fie acceptată în NATO. Știm foarte bine că rușii au intrat în război exact ca să prevină un astfel de scenariu pentru Ucraina. Iar ei discută asta ca „proiect de pace”, fără să se consulte cu Rusia, fără să invite la discuții partea victorioasă în acest război. Ideea unui plan de pace la care învingătorul este absent este pur și simplu divorțată de realitate.
Există un film extraordinar despre sfârșitul regimului lui Hitler care îmi vine adesea în minte acum, când mă gândesc la declarațiile liderilor occidentali. Se numește The Downfall, și îl vezi acolo pe liderul nazist cu generalii lui cum încearcă să gestioneze diviziile Wehrmachtului... care divizii între timp nu mai există.
Situația de azi e și mai delirantă. Ar fi ca și cum Hitler ar discuta condițiile de pace pe care să le impună el americanilor și rușilor. Este absolută nebunie.
Așa cum foarte clar ilustrați în cartea dumneavoastră, SUA a dorit războiul din Ucraina ca să detașeze Europa (mai ales Germania) de Rusia. Semnarea acordului pentru Nord Stream 2 a fost momentul cheie, care a împins Statele Unite la acțiune. Cum este posibil ca elita europeană că nu mai fie în stare să-și urmărească, nici măcar de departe, propriile interese, și să permită distrugerea principalei infrastructuri logistice a continentului fără să deschidă măcar o anchetă?
Clasele conducătoare europene nu au nicio viziune geopolitică. Rușii au viziune geopolitică, americanii au viziune geopolitică, până și japonezii au – dar, aici, în Europa, nimic. Pur și simplu nu există.
Când vorbim de clasele conducătoare europene, mă uit mai ales la Germania. Adevăratul țel al Statelor Unite în provocarea acestui război a fost să rupă colaborarea dintre Germania și Rusia, care, în cele din urmă, ar fi dus la ieșirea SUA din Europa. Șocul acestui război prin mandatar în Ucraina a paralizat Germania și le-a permis strategilor americani să distrugă conducta Nord Stream, simbolul înțelegerii dintre Germania și Rusia.
Dar sunt convins că, odată ce înfrângerea Vestului în acest război va deveni clară, Moscova și Berlinul se vor întâlni din nou, în mod firesc.
Între timp, situația pentru clasele conducătoare germane este foarte dificilă, și spun asta în primul rând ca antropolog care studiază sistemele culturale autoritare, în care situația liderilor este, psihologic, complexă.
Toată lumea se simte bine câtă vreme trebuie să se supună, dar, când trebuie să conducă, intervine o problemă. Iar, azi, germanii se tem de ei înșiși, după greșelile din Primul și Al Doilea Război Mondial... Cred că elitelor germane le e frică de ele însele. Și, din acest motiv, e dificil pentru ele să fie capabile să reprezinte o contrapondere geopolitică eficientă. În cel mai bun caz, una doar economică.
Stimate profesor, ce șochează la atitudinea claselor conducătoare europene este lipsa unei minime capacități de a pune frână oricărei decizii impuse de Washington. Într-un fel care nu a mai fost niciodată atât de evident în trecut. De ce se întâmplă asta, în opinia dumneavoastră?
Există un element foarte important, pe care l-am analizat în mare detaliu, și acesta este controlul financiar exercitat de Statele Unite asupra claselor conducătoare europene. Control direct. Este foarte interesant și este a doua oară când vorbesc despre asta. Am discutat asta în profunzime cu publicația franceză Elucide. Am analizat modul în care elitele europene au investit o grămadă de bani în sectorul financiar controlat de anglo-americani, făcându-se, astfel, vulnerabili la ochiul atent al Washingtonului.
Sunt monitorizați permanent. Pun aici la dispoziție elemente care sunt ușor de înțeles și care pot fi verificate de oricine. Vorbesc de NSA, dar ce mă interesează cel mai mult, ce-mi permite să spun că ipoteza la care am ajuns eu este absolut corectă, este că nu am fost niciodată criticat pentru ce am spus.
În mod normal aș fi fost acuzat de teoria conspirației, cum se întâmplă de fiecare dată când se discută astfel de chestiuni. Dar, de data asta, nu. Tăcere. Tăcere mormântală. Deci cred că înțeleg de unde vine supunerea aceasta. Este ceva cu adevărat distructiv și trebuie să vorbim despre asta!
Logic vorbind, prin deducție, nu putem avea decât o viziune pesimistă despre criza războiului. Dacă este adevărat că, pentru a avea pace azi, este nevoie să pacificăm Eurasia. Iar, ca să facem pace între Europa și Rusia (și, mai departe, pace cu următoarea țintă aleasă de SUA, China), clasele conducătoare europene ar trebui să-și asume o poziție alternativă cu privire la ingerințele venite din partea Statelor Unite și NATO. Și-atunci, concluzia este că, în lipsa unui salt al claselor conducătoare europene spre suveranitate, independență și auto-determinare, ne îndreptăm spre un inevitabil Al Treilea Război Mondial? Cu alte cuvinte, este corect să spunem că pacea pe continentul nostru nu e posibilă dacă cele două instrumente prin care Statele Unite controlează Europa, NATO și UE, continuă să existe?
Nu. Nu e posibilă. Văd lucrurile foarte clar: înfrângerea NATO în Ucraina va fi un moment de schimbare pozitivă și de eliberare pentru Europa. Cred că europenii sunt naivi, dar americanii, englezii, dimpotrivă, sunt excitați de situație și plini de resentiment. În acele țări există un impuls războinic, un impuls nihilist, pe care îl explic în carte analizând factorii culturali și religioși care caracterizează azi lumea anglo-saxonă.
În Europa continentală, pe e altă parte, nu exisă un asemenea impuls războinic. Să luăm Scandinavia, de exemplu. Așa cum arăt în cartea mea, evoluția extrem de îngrijorătoare din țările scandinave – Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, toate, țări protestante – este emblematică. Esența chestiunii aici este dezintegrarea lumii protestante, inima crescută a Vestului.
Germania este, teoretic, două treimi protestantă, dar partida catolică a dominat o lungă perioadă după război. Și, desigur, Franța, Spania și Italia sunt țări catolice. Dacă nu lansăm rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia, dacă nu creăm un pretext pentru o confruntare termonucleară, intrând în război cu Moscova, este extrem de ușor să obținem pacea. Trebuie să acceptăm că armata Rusiei va veni până la Nipru, ca să protejeze Sevastopolul.
Vom vedea curând că Moscova nu are nici dorința, nici forța de a merge mai departe de acea linie. Iar asta va fi un șoc absolut pentru europeni: vor înțelege imediat că nu există nicio amenințare directă și, mai presus de toate, vor înțelege că NATO nu există ca să ne protejeze pe noi. NATO există doar ca să ne controleze.
Un bun acord diplomatic, o bună interacțiune diplomatică între Germania, Italia și Franța ar fi de ajuns ca să asigure pacea, ca să asigure o contrapondere rușilor.
Ce etapă ne așteaptă acum?
Intrăm într-o perioadă în care impulsurile nihiliste de distrugere există independent de țelurile raționale ale statelor. Nihilismul este conceptul corect pentru a înțelege voința ucrainenilor de a-i subjuga pe rușii din Donbas. Este conceptul corect pentru a înțelege acțiunile statului Israel, care nu mai are obiective raționale. Ce face acum nu mai are nicio legătură cu securitatea. Este război de dragul războiului. Pentru că israelienii nu mai știu de ce există statul Israel. Este o națiune care nu mai știe ce este. Același lucru se poate spune și despre Statele Unite.
Este asta ceva mai puțin serios decât nazismul? Trăim într-o fază mai puțin serioasă decât Al Doilea Război Mondial? Dacă nu degenerează în război termonuclear, dacă europenii nu se lasă târâți într-un război real cu Rusia. Dacă o fac, însă, atunci istoricii din 2030 sau 2035 – în măsura în care vor mai exista istorici - vor spune că da, ei bine, da, a fost la fel de serios ca nazismul.
Nu ratați vineri partea a II-a, în care Emmanuel Todd vorbește între altele Motivele înfrângerii Occidentului: presa, moneda euro și nihilism.
Preluat de pe ActiveNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu