În octombrie 2010, când am acceptat funcţia de preşedinte al Federaţiei Naţionale a României, am avut o singură condiţie: SĂ NU FIU CENZURAT! ( asta implica şi faptul să nu fiu obligat să joc teatru în faţa persoanelor dubioase care comit abuzuri, nedreptăţi, etc. pentru că nu pot să fiu duplicitar ), dându-mi cuvântul că, dacă voi fi cenzurat, voi pleca din federaţie.
Vineri, 17.06.2011, orele 18.40, a apărut un astfel de ordin care, propriu zis, constituia, pentru mine, un pumn băgat în gură. Pentru că timp de 12 ani, începând cu 1998, nimeni nu a reuşit să-mi închidă gura, începând cu şeful de sector al sectorului VIII de la EM Lupeni şi până la directorul general al CNH, nu voi accepta să mi se pună pumnul în gură nici de acum încolo şi voi continua să iau atitudine faţă de corupţi, trădători, faţă de cei care comit abuzuri, nedreptăţi, discriminări şi ilegalităţi. Ani de zile am făcut acest lucru de unul singur, aşa că voi continua la fel.
Dat fiind faptul că vreau să-mi păstrez, nestirbite, cinstea şi demnitatea şi, în acelaşi timp, să-mi ţin cuvântul dat, în dimineaţa zilei de 18.06.2011 mi-am înaintat demisia din funcţia de preşedinte executiv al Federaţiei Naţionale a Muncii şi retragerea mea din toate structurile federaţiei.

Ti-am spus ca daca te bagi in troaca, te mananca porcii?! Ti-am spus doar si nu ai ascultat!
RăspundețiȘtergere